De ce blog ?!

Nu mi-am propus niciodată să devin un blogger, deși am fost sfătuit de mai multe ori în acest sens. Am preferat să ajut alte persoane ce urmau sa efectueze călătorii, dându-le informațiile pe care le dețineam, pe cale verbală sau să le împrumut carnetele mele de vacanță.

De ce nu am vrut sa devin blogger ? Nu știu…. Poate am crezut că nu sunt potrivit pentru asta, deși am vizitat peste 40 țări și am acumulat o serie de informații, care în mod sigur ar fi fost utile și altor pasionați de călătorii.

Îmi place să-mi planific singur călătoriile, nefiind nici pe departe un fan al agențiilor de turism, pentru simplu motiv că acestea nu îmi pot oferi ceva mai bun decât ceea ce pot obține eu însumi (și aici nu mă refer doar la aspectul financiar). Îmi place să-mi aleg datele când voi zbura, cu ce companie vreau eu, să-mi aleg hotelurile unde și cât voi locui și mai ales să-mi aleg locurile pe care urmează să le vizitez. Îmi place să am libertatea de a alege singur pentru mine ! 🙂 Îmi place să strâng informații din diverse surse și să le aștern pe un carnețel care, îmi va fi piesa cea mai importantă dintr-o vacanță (în el fiind trecute cam tot ce se poate despre obiectivele pe care urmează să le vizitez, modul în care și cu ce mă voi deplasa, ce mâncăruri specifice are țara pe care o voi vizita, etc.).

Cum de m-am decis sa devin în cele din urmă blogger ?!

Ultima călătorie a fost în China, țară în care doream să văd Harbinul și Beijingul, iar cea care m-a determinat să mă apuc de scris, a fost o tânără româncă (ce lucra pentru compania KLM) și care a făcut acest lucru fără să-l știe. Zborul atât la dus cât și la întors avea o dublă escală, una dintre ele fiind pe teritoriul chinez (la dus în Beijing, iar la întoarcere la Chengdu).

La predarea bagajelor în aeroportul din Otopeni, am întrebat-o pe tânăra angajată a KLM dacă bagajul de cală mi-l voi recupera la Beijing sau la Harbin. Tânăra, cu un zâmbet larg, m-a liniștit imediat spunându-mi că acel bagaj îl voi recupera doar la destinația finala, adică la HARBIN, întrucât Beijingul nu este decât o simplă escală ! M-am liniștit și nu prea, având oarecare îndoială la spusele ei (pentru că totuși la Beijing se făcea intrarea în țară), însă a insistat să am încredere în spusele ei. Ce mai puteam să zic, mai ales că îmi zâmbise și că părea atât de sigură pe ea?! M-am urcat în avion și am avut un zbor lin spre prima escala – Paris. Zbor lin a fost și spre cea de-a doua escală – Beijing, dar unul atât de lin, încât parcă prevestea furtuna ce urma să aibă loc la sol, pe aeroportul din capitala chineză. Ajuns în aeroport și având timp de escala două ore, m-am îndreptat liniștit spre ghișee (doar nu primisem asigurări verbale la Otopeni ?!) urmând indicatorul ,,Transit”. M-am așezat la coada imensă , unde am fost abordat de un tânăr polițist de frontieră care, după ce s-a uitat în pașaportul meu, mi-a explicat că sunt într-o direcție greșită. M-am uitat cam strâmb la el, însă m-am conformat mergând spre un birou indicat de el. Pentru că tot nu eram convins, am întrebat un alt polițist de frontiera, care mi-a spus că unde fusesem prima data era ok. M-am reîntors, însă primul polițist, foarte sigur pe el (parcă mai întâlnisem eu pe cineva foarte sigur pe el și la Otopeni ), mi-a zis că el știe ce spune și mă grăbesc spre ghișeul indicat, dacă doream să prind avionul. Destul de supărat, m-am dus către un domn îmbrăcat la patru ace, căruia i-am explicat cele întâmplate și faptul că mai lipsea doar un fileu pentru ca polițiștii de frontieră să joace tenis de masă cu mine (eu având rolul de minge de ping-pong 😉 ). Începeam și eu să înțeleg de ce pe chinezi nu-i poate bate nimeni la tenis de masă ! Pentru că ei se antrenează oriunde și cu cine (ce) apucă ! 🙂

După ce m-a ascultat cu atenție, acesta s-a ridicat de pe scaun și mi-a zis să-l conduc către polițistul din zona ghișeelor de tranzit. De data asta zâmbetul era pe fața mea și mi-a făcut o deosebită plăcere să i-l indic. A urmat o ,,săpuneală” pe care civilul i-a dat-o celui în uniformă, din care eu nu am înțeles niciun cuvânt, dar am dedus că nu i-a zis nimic de bine. 🙂 Apoi, polițistul m-a luat de braț și m-a condus până în dreptul unui ghișeu (trecând pe lângă cei care stăteau la coadă), unde, după ce a schimbat câteva cuvinte cu cel ce verifica documentele, am fost preluat imediat pentru a-mi fi făcute operațiunile de intrare în țară. Ce mai, aveam pile ! 🙂 De data asta am zâmbit eu către cei aflați la coadă.

Operațiunile au constat în verificarea vizei și a unui document completat cu datele personale, cu adresa unde voi locui, cum și pe unde voi pleca, precum și o amprentare care o dubla de cea de la ambasada din București.

Mai departe am urmat indicatorul ,,Transit" și am ajuns în dreptul unei uși imense din sticlă care era blocată și care se afla chiar lângă banda ce aducea bagajele de cală. Mă uitam să văd dacă exista un alt indicator care să mă îndrume pe o altă rută, lângă mine fiind și alți călători contrariați. Dar cel mai mai contrariat urma să devin tot eu, pentru că în timp ce mă gândeam la ce aveam de făcut, am văzut pe bandă o valiză care semăna izbitor de mult cu a mea ! O coincidență ! Nu avea cum să fie bagajul meu pentru că acela era acum în mod sigur în cala avionului ce urma să zboare către Harbin. …doar așa fusesem asigurat la București ! 🙂 Însă, la următoarea rotire a benzii am sesizat că valiza avea și o fundă portocalie, identică cu a mea ! Tot o coincidență era și funda respectivă ?! Nu prea ! Valiza aceea era chiar a mea! Parcă vedeam în fața ochilor zâmbetul larg al compatrioatei mele ce-și încasa salariul de la KLM, o mică contribuție având și eu prin cumpărarea biletului. Dezamăgit de compatrioata mea, mi-am luat bagajul și am ieșit din Terminalul Sosiri, urcând un etaj spre Terminalul Plecări. Acolo urma să predau din nou bagajul de cală la ghișeu. Doar că, stupoare ! Deși erau 4-5 ghișee care preluau bagajele pentru cursele operate de China Southern compania era una foarte mare și cu zboruri foarte multe ! …și cu călători pe măsură. Aveam în față niște cozi imense, iar eu m-ai dispuneam doar 40 min. până ce avionul meu pleca spre Harbin. El urma să lase în urmă Beijingul și după cum mergeau treburile, probabil că și pe mine cu tot cu bagajul meu de cală cu semn distinctiv. 😦 Nu aveam nicio șansă în acele condiții să mai prind avionul. Gânduri bune româncei și polițistului chinez! Însă, eu chiar doream sa ajung în acea zi la Harbin ! Așa că m-am dus la un birou de informații unde am explicat că am toate șansele să pierd legătura și am cerut ajutorul. O angajată m-a condus la un ghișeu închis temporar, unde am predat valiza doar în 30 sec.! Controlul de securitate și drumul până la poarta de îmbarcare a fost o joacă de copii, așa că am prins avionul fără alte emoții. După alte două ore eram în capitala mondială a iernii ! Eram în Harbin! Fiind vorba de un zbor domestic(intern) bineînțeles că nimeni nu m-a mai întrebat de pașaport sau de viză, așa că am mers nestingherit să-mi ridici bagajul. …cel cu semn distinctiv ! 🙂 …apoi eram liber !

Ce am învățat din această experiență ?

Dacă faci o călătorie cu avionul în China, în care cel puțin o escală este pe teritoriul ei, atunci controlul de frontieră se va face acolo unde are loc prima escală în China și nicidecum la destinația finală(în cazul meu la Beijing, nu la Harbin). De asemenea bagajul de cală îl vei recupera tot cu aceasta ocazie, urmând ca apoi să mergi către Terminalul Plecări unde vei urma procedura clasică.

La întoarcere, plecarea am avut-o din Beijing cu escala în Chengdu, acesta din urmă fiind aeroportul prin care părăseam țara. La Beijing, angajata companiei China Southern mi-a explicat atât de clar că, procedura controlului de frontieră se va face la Chengdu, cât și modul în care va trebui să procedez cu bagajul de cală. Bravo ei ! Toată această experiență destul de stresantă m-a determinat să transmit mai departe informațiile pe care le dețin, cu scopul ca alți călători să nu mai treacă prin aceleași emoții pe care le-am trăit eu.

P.S. Deși aceste rânduri le-am scris în 2019, iată că a trecut ceva vreme fără a pune ceva în practică. Apariția pandemiei mi-a dat timpul să reflectez mai îndelung asupra ideii, să reevaluez situația iar ,, vorbele “ se devină fapte. Sper ca informațiile mele să fie cu folos !

6 gânduri despre “De ce blog ?!

      1. Domnule blogger, după cum etalați amintirile din calatoriile efectuate, aveti pe langa talentul de a le prezenta si calitatea de a-l face pe cititor să își propună in perspectivă astfel de plimbări(…doar ca situația pandemică la nivel global nu ne ajută!).Felicitari pentru ceea ce faci și spor la treabă in continuare , Efectuiezi o treaba foartea serioasă si bună!

        Apreciat de 1 persoană

  1. Adi Leu

    Domnule blogger, după cum etalați amintirile din calatoriile efectuate, aveti pe langa talentul de a le prezenta si calitatea de a-l face pe cititor să își propună in perspectivă astfel de plimbări(…doar ca situația pandemică la nivel global nu ne ajută!).Felicitari pentru ceea ce faci și spor la treabă in continuare , Efectuiezi o treaba foartea serioasă si bună!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s