Beijing ( VI ) – ultima zi

Cea din urmă zi petrecută în capitala Chinei a venit mai repede decât m-aș fi așteptat. Semn că vacanța mea se apropia de sfârșit ! Ca să vizitez cât mai multe în această zi, trebuia să mâ mișc la…foc automat ! 🙂 Așa că am ,,bâgat” din prima în viteza a 5-a și am plecat spre Beihai Park. Un parc (prea mare ca să-l pot vizita pe tot) ce înconjoară un lac și în al cărui capăt se află un templu alb, gen stupă.

 Pe malul lacului, oameni trecuți de prima tinerețe, dansau pe muzica chinezească, izvorâtă din difuzoare. Cum și în alte parcuri din Beijing văzusem același mod de recreere, însemna că era o normalitate ca municipalitatea să contribuie cu muzică + locație, iar oamenii să participe cu dansul. Indiferent dacă se cunoșteau între ei ori ba. Ori de câte bătături își făceau unii altora ! 🙂

La noi în țară, o asemenea recreere ar fi fost urmată cel mai probabil, de apariția mass mediei și a mașinilor cu o cruce roșie, care să te ducă în locul  amintit de Eminescu în Scrisoarea III-a (nu la pușcărie, ci la casa de nebuni).Poate că în China există o planificare în acest sens și fiecare chinez știe în ce zi și în ce parc a fost programat să danseze ! Ba chiar și pe ce melodie ! Nu de alta, dar să aibă omul timp de repetiții ! Noi, nemaifiind comuniști, am evoluat și putem dansa în  cluburi (pe muzica lor și pe banii noștri) sau în propriile apartamente ( când muzica e gratis chiar și pentru vecini ) !

Impresionat de momentul artistic ( probabil organizat special pentru mine ), m-am îndreptat către un alt punct de atracție din apropiere- Patinoarul Natural. Aici programul e zi lumină iar prețurile sunt în funcție de distracția aleasă. Cel mai tare era bazinul săpat în gheața lacului, unde plăteai ca să să intri în apa rece ca gheața și te puteai bălăci cât te ținea temperatura internă. O mamaie de peste 60 ani, înota ca peștele și pe față și pe spate (ca la croșetat) și brusc am simțit că mă ia pe mine înghețul. Eu nu aș fi intrat în apa nici dacă aș fi văzut peștișorul auriu !

Parcă mă întorsesem în Harbin ! Distracțiile de pe lacul înghețat erau care de care mai haioase. Tobogane de gheață, unde un om de ordine te oprea după cursă … sau nu, lăsându-te să te izbești de gardul din apropiere, după care râdea în hohote. Asta da parc de distracții ! Probabil că  în fișa postului său nu era specificat și un anumit nivel al IQ-ului. 

  Erau biciclete adaptate la mersul pe gheață ; scaune cu tălpi ca de  sanie, cu care te deplasai folosind niște bețe ca cele de schi. Am văzut o fază care m-a distrat copios și pe care am filmat-o cu deosebită plăcere. Pe un astfel de scaun, pe locul din față stătea o bătrână iar în spate, moșul ei. Bețe aveau amândoi, însă doar bătrâna trăgea din greu ca să pună utilajul în mișcare, în timp ce moșul butona de zor un telefon, uitându-se cu coada ochiului la consoartă pentru a nu fi prins că trage chiulul.

La capătul lacului se află o zonă cu baruri, restaurante și magazine de tot felul, unde am servit masa, apoi am intrat  într-un bar cu muzica live , unde de data asta pe scenă era o fată.  Însă atmosfera era sub nivelul celei din prima seară. Atât muzica cât și lipsa alunelor gratuite ,  la pachet cu o bătaie sau măcar cu o ceartă, făcea să pară ca lipsește ceva ( Beijing ( I ) ). O atmosferă de bar care te face să bei mai repede berea și să pleci. Firește , după ce plătești ! Așa ca mi-am consumat Tiger-ul ( o bere singaporeză de calitate), am plătit echivalentul a 5 $ și am plecat.

În apropiere sunt alte două obiective turistice: Drum Tower și Bell Tower. Un bilet cu ambele intrări, costă 30 Y iar dacă le iei separat – Bell Tower-15 Y ; Drum Tower-20 Y. Cum nu era timp pentru ambele, am optat pentru Drum Tower, care la ora16,45 oferea ultimul spectacol al zilei, de percuție la niște tobe imense. Partea cea mai grea era urcatul printr-un tunel cu un unghi destul de abrupt, ce avea  50 – 60 trepte iar în cazul unei mișcări greșite, executai tu o percuție până pe treapta de jos.

Bell Tower, e cel mai mare clopot din China ( 63 tone-7 metri) și sunetul lui răsună prin lovirea cu doi bușteni lungi de 2 m.

Bell Tower – Beijing

Peste drum e Drum Tower, care avea o tobă uriașă, ce era bătută periodic, de 18 ori repede și tot de 18 ori, dar ceva mai rar. În total erau 108 bătăi pe zi. Din momentul în care împăratul a părăsit Orașul Interzis, toba a încetat să mai fie bătută. Abia în 2001 și 2002 a mai fost bătută, însă doar de 4 ori pe zi, iar ulterior în prezent doar în ajun de An Nou (tot de 108 ori/zi ).

Drum Tower- Beijing

  Încă din timpul dinastiei Han, clopotul anunța în fiecare dimineață începerea zilei de lucrul, în timp ce toba bătută seara, anunța sfârșitul zilei de munca. Nu știu ce atitudine aveau chinezii față de clopot și de tobă, dar se pare  că acestea nu au fost furate niciodată. Mă întreb, cât ar fi rezistat clopotul ( ce anunța ziua de muncă) la români ?! 

La ora programată, au sosit 4 bărbați și o femeie, care au executat un program de bătut la tobe. Deși femeie snopea în bătaie toba centrală, era evident că greul îl duceau cei doi bărbați de lângă ea, care dictau ritmul și forța loviturilor. Spectacolul a fost unul frumos și eram mulțumit că în sfârșit, am avut parte de o bătaie pe viu ! Fie ea și la tobe…:)))

Cu moralul ridicat, m-am îndreptat către hotel, deși mai rămăseseră destule obiective pe care nu le vizitasem. Asta ar însemna că într-o zi ar trebui să revin în Beijing. Urma să am parte de o odihnă rapidă, pentru că în dimineața următoare la ora 5, trebuia să fiu în aeroport. Dimineață, taxiul a venit la ora stabilită iar după 40 min. mă aflam în fața aeroportului. Costul cursei a fost doar de 90 Yuani. Deci știa cel taximetristul din HARBIN ( – Partea a III ) de ce trebuia să mă servea cu o țigară ! Zborul  de 4 ore spre Chengdu l-am făcut cu China Southern, care are o calitate ireproșabilă a serviciilor de bord.

La Chengdu, unde aveam o escală de 4 ore, aș fi dorit să dau o fugă pentru a vedea cel mai mare mall din lume, în interiorul căruia se află și un fel de Therme – București. Dar cum toate formalitățile de ieșire din țară urmau să fie făcute aici, am rămas în aeroport nedorind să am emoțiile de la sosirea în Beijing ( I ) !  Orașul acesta mi-a rămas în memorie prin smogul atât de intens, încât făcea ca soarele să nu poată să răzbată până la sol. Despre așa ceva, doar citisem ! Ceea ce văzusem scris în Orașul Interzis ,, Lăsați strălucitorul, să strălucească ! “  căpăta un nou sens, dar la care nici măcar împăratul nu  visase la vremea sa !

Oricare loc pe care îl vizitezi, te poate impresiona sau nu. Totul ține de ochii și mintea celui care îl vizitează !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s