Cusco (II )-Templul Saqsaywaman

Dis-de-dimineața, m-am trezit din somn cu niște furnicături destul de intense, la degetele de la picioare și la mâini. Citisem că astfel de simptome pot apărea la mare altitudine. În Cusco, multe dintre hoteluri au tuburi cu oxigen la recepție, pentru a le veni în ajutor clienților cu astfel de probleme . Dacă nici așa nu îți poți reveni, atunci cea mai bună soluție este să te deplasezi la o altitudine de cca. 2000 m. La mine nu era cazul nici de una, nici de alta. Deși, în timp ce urcam scările spre etajul 5 pentru micul dejun, am simțit că nu mi-ar fi stricat puțin oxigen în plus. :-))) Cum oare le-or fi venit ideea să instaleze sala de mese tocmai la etajul 5, în condițiile în care hotelul nu are lift ?! S-or fi gândit că unii turiști vor renunța la masă și sperau să facă economie ?! Dacă vroiam micul dejun, trebuia să mă adaptez condițiilor, în caz contrar îmi rămânea să mestec frunzele de coca de la recepție. Am ales înviorarea pe scări și gustarea de dimineață. Acum eram gata pentru o noua zi !

Am ajuns ca și în ziua anterioară în Plaza des Armas , care data asta nu mai era la fel de aglomerată.  Aici era locul unde incașii își sărbătoreau victoriile , dar tot aici spaniolii l-au decapitat pe Tupac Amaru ( un fel de T. Vladimirescu peruavian ). Clădirea dominantă e Catedrala, ce e alcătuită din trei corpuri lipite. Prima construcție a fost biserica Triumfo, dedicată Sf. Iacob, cel care i-ar ajutat pe spanioli, chiar în acest loc, să-i învingă pe incași (o  statui îl prezintă pe sfân, ucigând cu sulița un incaș).

Ea a fost ridicată peste palatul regelui incaș Viracoha, folosindu-se în acest scop piatră din cel mai important templu din zonă -Saqsaywaman. Ca și în alte părți, încă de la intrare ești atenționat că nu ai voie să faci fotografii și bineînțeles că ai tendința de a nu le respecta. Însă datorită  marcajului strict ,,om la om”, la care am fost supus, abia dacă am reușit să fac câteva poze. Dar nu și celor mai importante obiective.

În corpul principal mi-au atras atenția, pictura ,,Cina cea de taină”( în care mielul a fost înlocuit cu o șinșilă), statuia Domnul Tremurilor (care a salvat dintr-o furtună vasul ce o transporta) și o spadă de lemn îmbrăcată în 160 kg de argint. Am stat mai mult lângă statuia făcătoare de minuni, dar nu s-a întâmplat nicio minune și am rămas tot fără fotografia dorită. Probabil că o știa statuia de ce … :-))  Am vizitat și  Sagrada Familia  ( a 3-a încăpere), unde însă nu am zăbovit prea mult.

Prin labirintul de străduțe, m-am îndreptat spre templul Saqsaywaman. După cca.200 metri de mers, planul orizontal a fost înlocuit cu unul aflat în pantă. Cu toate că panta, cu unghi de peste10 %, era prevăzută cu trepte din loc în loc, urcare părea mai anevoioasă decât aș fi crezut. Aerul își arăta adevărata valoare ! Sau mai degrabă lipsa lui !

A trebuit să dau reset ritmului de deplasare, pentru că energia nu mai era deloc aceeași. Noroc că pe la mijlocul urcușului se află  Museo de plantas sagradas, care s-a dovedit a fi o haltă binevenită pentru a-mi trage sufletul ( aerul ) și pentru a vedea ce poate face natura pentru noi.

La loc de cinste în vitrinele muzeului, se afla …coca !  Ce produse se pot obține din ea ? Cam orice ! Probabil că e mult mai greu să spui , ce nu se poate produce din coca ! Peruanii au transformat-o, de-a lungul secolelor, în alimente, unguente de corp, pastile, ceaiuri și ce e mai important pentru bărbați…în bere ! Cerveza din coca !

dav_vivid

Aveam să o încerc și eu în zilele următoare, îmbinând setea și curiozitate, ocazie cu care am constatat că nu e rea. Însă nu am fost curios să aflau, ce se întâmplă dacă bei mai multe beri la rând. Devii asemeni lui Asterix după ce consumă licoarea fermecată ?! :-))  La plecare, proprietarul m-a invitat să gust o frunză de coca. De-ar fi știut el la ce nivel de mestecare ajunsesem în doua zile ! Până și lamele m-ar fi invidiat ! :-))) Mestecând coca, am continuat ascensiunea, mai întâi până la casa de bilete a Templului Saqsaywaman, iar mai apoi  încă vreo 200-300 m, până la altitudinea de 3.700 m, unde se află templul.

Acesta este cea mai importantă construcție din zonă, fiind  ridicată în decurs de 50 ani (sec.XII) de nu mai puțin de 20.000 de lucrători. Între imensele blocuri de piatră (128-200 tone), îmbinate fără a fi folosit mortarul , nu se poate strecura nici măcar o foaie de hârtie ! Cum de au reușit asta ? Ca și în cazul piramidelor egiptene , nu sunt foarte multe răspunsuri, existând doar supoziții. De fapt avem mai multe întrebări decât răspunsuri.

Templul, dedicat zeului Soare, avea cea mai importantă sărbătoare în data de 24 iunie, atunci când e solstițiul de iarnă ( suntem la sud de ecuator! ). Și în prezent se ține această sărbătoare, însă e greu de procurat bilete în acea zi. Din încăperile placate cândva cu aur pe interior (dat  spaniolilor, pentru a-și răscumpăra regele incaș ), au mai rămas doar pereții. Și din aceia, doar pietrele uriașe care nu au putut fi mutate de cuceritori pentru a ridica alte construcții.

Dar și așa, locul merită vizitat chiar dacă ai în program și Machu Picchu ; cele două așezări fiind total diferite. Saqsaywaman are avantajul că e la câțiva pași distanță  și are în spate mai multe lupte purtate între incași spanioli. Am urmat drumul din spatele cetății și am ajuns la o margine unde panorama orașului îți tăia răsuflarea. E adevărat că și vântul ți-o cam tăia, pentru că sufla cu putere.  

În vârful unui deal vecin, trona statuia lui Isus – Pukamuqu (Cristo Blanco), asemănătoare celei din Rio de Janeiro, având însă doar 8 m înălțime. Structura pe care e construită, a fost donată de niște refugiați palestinieni, în timpul celui de-al 2-lea război mondial. Un gest superb din partea unor adepți de-ai lui Allah  ! După ce m-am odihnit printre câteva lame și un pui de alpaca, decupat parcă din poveștile pentru copii, m-am decis să urc până la statuie.

De aici, perspectiva asupra orașului era ceva mai largă, doar că ploaia ce începuse m-a împins să fac cale  întoarsă.

Am ajuns în dreptul casei de bilete, tocmai când s-au dezlănțuit norii și am intrat rapid sub streașină. După câteva clipe, un tânăr fugărit de stropii mari, a încurcat frâna cu accelerația și s-a oprit direct în mine, împingându-mă ceva mai încolo, exact  într-o zonă în care ricoșa apa. Nemulțumit că acum, eu eram cel care intra la apă, am spus  câteva vorbe în limba română . Tânărul îmi spune un ,, Vă rog , să mă scuzați “, care mă lasă ca la dentist. Îmi răspunsese tot în limba română ! Cine spunea că Pământul e mare ?! Ce șanse erau ca ploaia, să adune doi românii sub aceeași streașină, aflați la mii de km. de țară ?! Mda … Se leagă un dialog între noi și aflu că acesta suferise serios din cauza altitudinii (dureri de cap, amețeală. oboseală) neștiind că erau necesare anumite medicamente preventive. Noroc lui că pleca a doua zi.

Drumul la vale  a fost o încântare, fără plumb în picioare, fără oboseală. De data asta mestecam gumă ! Trecusem la alt nivel ! :-)) Apăruse doar o singură problemă, care trebuia combătută : stomacul gol. Cum îmi doream să vizitez și piața San Pedro, am plecat într-acolo .

Aceasta e o piață mai neobișnuită, pentru că pe tarabă, alături de fructele și legumele expuse,  stau pe un scăunel și niște femei mai în vârstă! Să fi fost vreo promoție ?!  Sau e un concurs de Miss Taraba ?!

În cealaltă jumătate a pieței, am văzut aceleași gen de restaurante ca și în piața Wanqchat Cusco ( I )– În casa incașilor. Așezate unul lângă altul, cu bucătaria (și bucătăreasa) la vedere.

Am încercat câteva din produsele bucătăriei  locale, dintre care mi-a plăcut bananele prăjite cu ouă.

Ceva mai încolo, așezată pe o băncuță de lemn, o bătrânică bea un ceai fără grabă, afișând imaginea peruanilor de prin reviste. Îmbrăcată cu un sacou bărbătesc și purtând o pălărie cu panglică, de sub care cădeau două cozi lungi împletite, lăsa impresia că timpul nu mai contează pentru ea.

Cu bateriile încărcate, am plecat agale spre Plaza de Armas, unde se desfășura o altă etapă a festivalului de port tradiționa, doar că de data aceeasta cei care defilau, erau copii. Și care parte a zilei putea fi mai potrivită pentru niște micuți, decât după lăsarea întunericului ?! – : )) Poate că așa vor adormi mai repede la noapte și nu va mai fi nevoie de povești cu turcii. Pardon, cu spaniolii ! :-)))  

Îmbrăcați în haine viu colorate și obosiți pesemne de repetițiile de peste zi, aceștia nu mai respectau indicațiile primite, mergând câteodată în direcții nebănuite nici măcar de ei. Disciplina tactică dispăruse demult ! Semăna mai degrabă cu un program de protest față de ora la care erau nevoiți să dea spectacolul.

Unii mai norocoși, stăteau în spatele unui adult prinși cu o țesătură specific peruană. Îi priveau  pe ceilalți copii, de sus. De la 3700 + 1 m :-))) ! Dar somnul părea să-i cuprindă pe  mulți dintre ei.

Stare care m-a molipsit și pe mine.  Așa că am luat-o spre hotel, simțind că degetele începeau să-mi amorțească din nou. O noua pastilă era utilă înainte de somn, pentru că mâine trebuia să intru din nou în formă. Urma Machu Picchu !

2 gânduri despre “Cusco (II )-Templul Saqsaywaman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s