LIMA ( I ) – Capitala soarelui apus

După patru zile petrecute la mare altitudine în vechea capitală a incașilor (Cusco), venise timpul să ajung din nou la nivelul mării (nu PANAMA ) , de data aceasta în Lima, actuala capitală a țării. Zborul a fost unul destul de scurt (de cca. o oră) , iar munții Anzi, rămași în urmă, se ridicau semeți deasupra unui plafon de nori ce acoperea teritoriul dintre ei și ocean. În luna iulie, Lima e acoperit de o negură, a cărei platoșă soarele aproape că nu reușește să o străpungă, locuitorii săi având șansa să vadă astrul ceresc doar în 28,6 ore ! Adică ceva mai mult de o zi într-o lună. Cam puțin, nu ?! Zona deșertică , curentul marin și Anzii au făcut ca soarele să fie ferecat cu lacăte și lanțuri grele și au transformat orașul într-unul extrem de mohorât pe timp de iarnă. Poate că denumirea monedei naționale (soles=soare) o fi fost dată într-o zi de iulie . :-)) În cele patru zile cât urma să stau în Lima , nu aveam să văd soarele nici măcar o singură dată ! Straniu pentru mine, este și faptul că dimineața și seara, din înaltul cerului  curg niște picături care , din ce am citit nu pot fi asimilate ploii, ci mai degrabă unui condens .

În timp ce meditam la starea vremii , avionul companiei Latam s-a așezat cuminte pe pista. Aeroportul Jorge Chavez nu semăna nici pe departe cu ceea ce văzusem la National Geographic. Unde erau polițiștii și câinii care împânzeau tot terminalul și descopereau droguri la tot pasul, după care urmau plânsete și regrete ?! Nici urmă de traficanți puși cu fața la perete sau de câini care să adulmece în aerul oxigenat, o fărâmă de cocaină. Nu vedeam niciun polițist sau câine. Un aeroport, parcă prea liniștit pentru o țară în care coca e la liber(ă) …. Sau poate că erau în pauza de masă . Și câinii și traficanții ! -))

 După ce mi-am recuperat bagajul, am cumpărat bilet pentru airportexpresslima (8 dolari ), un mijloc de transport rapid către Miraflores, zona cea mai frecventată de turiști în Lima. Bus-ul este unul rapid doar atunci când se află în mișcare. Cel în care urcasem eu a stat pe loc cam o oră ! Graficul e grafic ! Mai bine aș fi luat taxiul, mai ales că la aeroport pot intra doar cele aflate în legalitate . În Lima, 1/3 din taxiuri sunt fără licență, acestea fiind considerate un factor de risc , existând chiar și cazuri în care unele turiste au fost jefuite de ,,taximetriștii “ de ocazie . Acesta e Lima , un oraș catalogat ca nesigur, dar în care eu nu am avut probleme în cele patru zile de sejur.  

După două ore de odihnă la hotel, am plec să vizitez zona Mirraflores. Prima oprire am făcut-o pe acoperișul mall-ului Larcomar. Exact așa !

Mall-ul a fost săpat  în stânca de pe marginea falezei, iar acoperișul se află la nivelul străzii sub forma unui parc. Un model de ingeniozitate și bun gust. Mă încearcă un gând de invidie. Ce norocoși sunt peruvienii, să aibă ei o faleză înaltă din rocă dură, în care să poată săpa cu greu ! Păi, dacă aveam noi relieful ăsta la Constanța … :-))

Faleza orașului, e un model demn de urmat de către oricare alt oraș din lume, în privința curățeniei și a esteticului. Dincolo de ea, spre mare, e o autostradă cu asfalt ,,ca în palmă” și apoi urmează zone de relaxare cu terenuri de sport,plajă și restaurante. De pe terasele etajate ale mall-ului am privit marea de la înălțime, în timp ce mâncam câteva aripioare de la KFC. Nu erau deloc la fel ca în România. Nici marea și nici aripioarele. La aripioare îi băteam cu siguranță. În schimb marea (Oceanul Pacific) mă făcea să-mi doresc să fi locuit aici ! Peru e o țară de vis ! Cu minusurile și plusurile ei.

Cu gândurile astea am părăsit mall-ul fiind unul din cei 56.000 de persoane ce-i trec pragul zilnic! O cifră care mi se pare impresionantă chiar și pentru un oraș cu 9 mil. de locuitori .

Mergând de-a lungul falezei, am trecut emblematicul pod Villena Rey , pe sub care trece o arteră rutieră ce duce spre ocean. Acesta e locul favorit al pasionaților de fotografii cu apus de soare. De pe artera de mai jos, se imortalizează momentul în care soarele coboară între pod și mare. Însă acum, nu era nimeni care să aștepte pe poziție. În iulie, soarele nu prea se lasă văzut .

Dincolo de pod, încep o salbă de parcuri prin care oamenii se plimbă, alergă sau stau pe o bancă și privesc marea . Cel mai popular e Parque del Amor , care a fost inaugurat chiar într-o zi de 14 februarie(1993) și care a fost inclus de National Geographic, pe lista celor mai romantice parcuri din lume. În centrul parcului se află sculptura ,,The Kiss”, alături de care anual ,în data de 14 februarie se desfășoară concursul de cel mai lung sărut.

Probabil că și aici, la fel ca înaintea oricărui concurs serios , trebuie să existe o perioadă cu antrenamente intense. :-)) Dar recordul mondial de 58 de ore, a rămas tot undeva prin Thailanda. Asta dacă nu punem la socoteală și sculptura … Puțini dintre concurenți știu că statuia îi reprezintă pe autorul lucrării,Victor Delfin și pe soția sa. Băncile ondulate din parc te trimit cu gândul la Park-ul Guell a lui Gaudi , din Barcelona, fiind folosit exact același stil (trencadis) cu cioburi de faianță spartă.

cof_vivid

Fiind Parque del Amor, ce altceva puteau să scrie pe bănci , decât fraze celebre ale unor poeți peruvieni (plus chilianul Pablo Neruda) și numele mai multor cupluri de îndrăgostiți din literatura mondială ?! Adică între două antrenamente pentru concursul de pe 14 februarie, pe care le faci prin parc, înveți și puțină carte … :-)))  

Destul cu literatură și cu recordurile mondiale  și îmi îndrept pașii spre Faro La Marina, a cărui trunchi este vopsit asemenea unui tricou marinăresc, în alb și negru . Am vrut neapărat să-l văd pentru că a fost proiectat în 1900 de către…Gustave Eiffel. Omul ăsta nu a avut deloc astâmpăr !  

Încet s-a lăsat seara și m-am retras spre Park Kennedy, aflat doar la câțiva pași de hotel. Acesta e cel mai important parc al orașului și în el ai siguranță deplină și după venirea nopții, ca de altfel în toată zona Miraflores. Singurul pericol e să fii zgâriat de una din zecile de pisici care stau tolănite prin iarbă și așteaptă să fie hrănite. Asta doar dacă le superi, că altfel nu dau doi soles (bani) pe tine.

Vânzătorii de fast-food (doar autorizați) transpiră din greu, încercând să facă față solicitărilor din partea clienților, printre care m-am numărat și eu. Pe lângă mine, de produsele lor gustoase, au beneficiat și două pisici. Doar eram pe teritoriul lor și trebuia să le dau partea …pisicilor, nu ? Dacă mai doream să revin și în serile următoare. Și am revenit ! Pentru că am fost cucerit de Amfiteatrul  Chabuca Granda o idee pe cât de simplă , pe atât de eficace ! Primăria zonei Miraflores a construit amfiteatrul și-l întreține, iar populația dispune în mod gratuit de el de vineri până duminică, aici desfășurându-se activități culturale.

Fiecare seară are o anumită temă, iar un organizator e puntea de legătură între primărie și participanți. O idee excelentă ! Cu bani puțini, primăria a creat un cadru unde poți fi deopotrivă artist sau spectator ! O fi bună ideea asta, dar să fie aici la ei, în Peru ! Probabil că ei nu au auzit de spectacole în care se face playback și care sunt plătite cu bani grei de către primărie ! Se vede că niciun oraș din România nu s-a înfrățit cu Lima…                                      

Ce am văzut în prima seară ?! În prima parte a fost un recital de poezie. Un bătrânel cu o șapcă pe care și-o asortase cu geaca, a recitat cu o intonație atât de tandră încât ar putea să predea lecții unor absolvenți de profil de pe meleagurile noastre. În timp ce recita , s-a auzit o voce din public care a fost redusă  la tăcere printr-un ,,psssst” prelung . Și vocea a tăcut .

A fost urmat de un tânăr, care îmbrăcat în port tradițional și pe un fond muzical la nai, și-a recitat propria-i poezia, cu un avânt de revoluționar. Partea a doua a cuprins un recital al unui cor, ce era condus de un dirijor ale cărui tălpile de la pantofi păreau să-l ardă. :-)) În deschidere au intonat imnul național cu mâna la inimă .

Acest lucru se întâmpla într-o adunare neoficială ! Patriotism ieftin sau sentimentul de a-ți iubi țara, transmis și păstrat în sânge de la strămoșii lor incași ?! Sentiment exprimat mai ales atunci când nu te cunoaște nimeni și nu trebuie să impresionezi pe cei din jur !

Din cer au început să cadă stropi rari, dar mari de apă . Nu era ploaie, poate că negura lăcrima, impresionată de modul în care naționalismul și cultura peruană  erau transmise și promovate necondiționat !

mall-ul
cof_vivid

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s