Chile ( I ) – țara de la capătul lumii

La primele ore ale dimineții, taxiul a străbătut rapid străzile destul de libere din Lima și m-a lăsat la aeroportul devenit vedetă în urma serialului difuzat de National Geographic. În timp ce-mi erau făcute formalitățile, am căutat din priviri ceva acțiune, cu traficanții culcați la pământ și câini abia ținuți în lesă de polițiști, care să latre de zor. Dar nu am văzut decât un singur câine în zonă, și acela cam plictisit, care părea că se uita cam insistent la mine…Să mă fi mirosit oare că am mâncasem o ciocolată cu coca sau că am în geantă o pungă cu bomboane din aceeași plantă ? ;-( Am trecut pe lângă el, fără să-și bage nasul în punga mea de bomboane. Cred totuși că postul de televiziune, avea agenți sub acoperire ce plasau pungile cu cocaină în pereții dubli din bagajele traficanților, pentru ca să-și poată mări ratingul la emisiune ! 😀 La cât de multă liniște era în aeroport, câinii își puteau mirosi mai degrabă propriul șomajul tehnic ! 😀

Am ajuns rapid la poarta unde urma să tragă în cel mult două ore, aeronava companiei Latam, ce avea să mă ducă în Santiago de Chile. Adică, la capătul lumii ! Poate nu chiar în două ore, pentru că deja avea o mică întârziere. Dar care avion mai pleacă la ora exactă în ziua de azi ?! Aeronava, trasă în ciuda călătorilor la câțiva metri de terminal, era meșterită de doi mecanici care-și făceau de lucru la ușa de la cală. Fără un motor, hai că se mai poate zbura, dar fără ușa de la cală, nu ! 🙂 Chiar dacă întârzierea ajunsese acum la două ore, nu era un capăt de lume. Dar când s-au strâns 3 ore, angajații companiei au început să împartă bonuri de masă, în loc de explicații. Bune și acelea, mai ales că restaurantul se afla lângă poarta de îmbarcare. Acum, lucrurile paecă începeau să se limpezească : patronul restaurantului lucra mână în mână cu mecanicii de la aeronavă, pentru a-și crește profitul prin vânzarea omletelor ! 😉  Avionul a decolat până la urmă cu patru ore întârziere, iar după ce a ieșit din plafonul de nori, am văzut soarele pentru prima dată de la sosirea mea în LIMA ( I ) – Capitala soarelui apus. Urmau alte patru ore de zbor de-a lungul țărmului chilian, în paralele cu munții Anzi, care închideau orizontul ca și cum nimic nu ar mai fi dincolo de ei. Oare chiar ajunsesem la capătul lumii ?! 

În timpul zborului dintre mare și munți, m-am întrebat ce ar trebui să știu despre Chile ! Primul lucru ar fi acela că denumirea ar fi derivată din Tili, numele unui șef de trib din zonă, pe care cuceritorii spanioli l-au transformat mai târziu  în Chile. Apoi, că acest stat a ajuns să aibă în prezent cel mai ridicat nivel de trai din America de Sud și totodată e a doua cea mai sigură țară de pe întreg continentul american, după Canada. Datorită faptului că are doar granițe naturale greu de trecut (deșert, mare și munți), a fost până nu demult, una din cele mai omogene națiuni de pe glob. În Chile nu se poate intra cu niciun fel de produse vegetale sau animale, pentru a nu se răspândi noi boli.

anvelope-oferte.ro

Ar mai fi trebuit să știu,că țara întinsă pe o lungime de 4.300 km, e puternic zguduită de cutremure, dar pierderile de vieți omenești sunt reduse, datorită unor legi (și pedepse) foarte aspre în domeniul construcțiilor. Am mai citit de asemenea, că nu e bine să-i superi pe chilieni, pentru că au în sânge ADN-ul de războinici, lucru care l-au simțit pe pielea lor vecinii Bolivia și Peru, care au luat bătaie ,,la pachet” și au rămas și fără câteva teritorii, după care tânjesc și astăzi. Cu chilieni nu e bine să te pui !

Și nu în ultimul rând, despre cea mai neagră perioadă din istoria lor,când președintele Allende s-a sinucis, în timpul loviturii de stat militare din 1973. SUA a recunoscut ulterior, că nu a fost străină de răsturnarea regimului socialist,după ce Curtea Constituțională declarase că Allende declanșase ,,distrugerea legală a țării”. Deci, nici cu americanii nu e bine să te pui… 🙂 În timpul represiunii conduse de viitorul dictator Augusto Pinochet, au fost ucise, rănite și închise peste 40.000 de persoane. De atunci, chilieni au învățat să-și apere drepturile în stradă, pentru ca istoria să nu se repete! Între două informații, am văzut cum în zare se ridica cel mai înalt vârf de pe continentul sud american: Aconcagua – 6962m.  Și informațiile despre Chile ar fi continuat, dacă nu se apropia aterizarea în Santiago de Chile. Ajunsesem la capătul lumii ! Lăsasem în urmă o altă țară care îmi dădusem cam același sentiment : Peru Lima (IV) – Hasta la vista, Peru !

După aterizare, a urmat controlul de frontieră, unde fiind întrebat dacă am ceva de declarat, am arătat zâmbind punga cu bomboane de coca pe care o uitasem în geanta. Ofițerul a zâmbit și el și, cu o politețe rar întâlnită, mi-a răspuns: ,,Bienvenido in Chile” ! “ Mi-a lăsat bomboanele de coca doar pe mine ! 😉 Ce ar putea fi mai politicos de atât ?! 🙂  M-am urcat în Turbus, cel care face legătura între aeroport și Santiago și care pleacă la fiecare 10 min. (nu ca în Lima, o oră). Altă civilizație ! Până să ajung la stația finală din centrul orașului, am văzut  multe terenuri de fotbal pline cu copii ce alergau după minge, dar și cartiere sărace din suburbii. După alte 5 minute de mers pe jos, am ajuns la hotel. 

Oboseala acumulată s-a dus ca prin farmec după un duș fierbinte și o cană cu cafea, care m-au făcut apt să cutreier apoi zona centrală a orașului. Pe bulevardul principal am întâlnit mulți oameni ai străzi, fapt care m-a făcut să mă gândesc că în cele opt zile petrecute în Peru, nu văzusem nici măcar unul singur! Printre cerșetori și comercianți stradali, în doua minute am ajuns în fața palatului prezidențial La Moneda. De ce îi spune așa ? Pentru că în acest palat a funcționat timp de 15 ani, monetăria națională, după care a devenit reședința președintelui și a guvernului. Partea din spate, aparține Ministerului de Interne și este locul unde în zilele impare are loc schimbul de gardă, efectuat de către carabinieri Chile (II)- Santiago de Chile, orașul vegheat de Sfânta Fecioară și de Munții Anzi. Înainte de a pleca din România, am dorit să cumpăr un bilet pentru a vizita palatul, dar nu am găsit disponibilă nicio zi. Nu am renunțat, și am transmis doleanța mea ambasadei chiliene de la București. În răspunsul venit prompt, mi-au scris că se vor interesa și îmi vor comunica. Lucru pe care l-au făcut în ziua următoare, chiar dacă vestea primită a fost că biletele erau epuizate pentru toată perioada următoare. Oare dacă aș fi scris ambasadei române din Santiago, aș fi primit vreun răspuns ?  😀

Vis-a-vis de palat e  Bandera Bicentenaro, un catarg înalt de 61 m, ce a fost montat în 2010 cu ocazia împlinirii a 200 ani de independență și pe care este ridicat drapelul țării în prima zi de duminică a fiecărei luni. Acum, imensul steag doar atârna pe catarg pentru că vântul nici măcar nu adia… Era doar ger ! 

Puțină mișcare m-ar încălzi, așa că am luat-o din loc spre Plaza de Armas, punctual zero al orașului. Chiar înainte de a  intra în ea, aveam să dau peste unul din spectacolele stradale pentru care Santiago e renumit. Patru băieți cu tobe în spinare, dădeau pe rând câte un recital de percuție, toți fiind îmbrăcați de parcă erau cavaleri de onoare la o nuntă. O sfoară legată de piciorul drept și de tobă, indexa numărul pașilor și al loviturilor. Cel mai mic dintre ei, avea în jur de 10 ani și promitea să devină viitorul șef de galerie al echipei naționale. …ori un Ringo Star chilian ! 🙂

Cum am pășit în piață, am auzit strigăte și voci ridicate ce veneau din mijlocul unei mulțimi și care m-au făcut să cred că nimerisem în toiul unui scandal. Dar, de unde ! Un cuplu autohton de Stan și Bran, se dădeau în spectacol, aruncându-și cu aroganță insulte reciproce, spre deliciul celor din jur, care savurau în hohote replicile celor doi. Dacă fusesem convins că am văzut cam tot ce se putea în materie de artă stradală, acum realizam cât de departe eram de realitate. Santiago poate fi capitala mondială a acestui tip de spectacol. Reprezentație celor doi s-a încheiat cu aplauzele celor din jur și cu câțiva pesos aruncați în cutie.

 La mică distanță se află Catedrala, a cărei construcție originală (1748) s-a pierdut în timpul unui cutremur. Nu este cea mai frumoasă catedrală din câte am văzut, dar are în interior câteva lucruri interesante.

Emoționant e monumentul ridicat în memoria a patru ofițeri morți în lupta cu peruanii de La Concepcion, ce are atașată o urnă în care se află inimile acestora. Așa a dorit comandantul lor, care i-a cerut medicului unității să facă ingrata operațiune. Ceva mai încolo e un alt monument sub care se află 10 morminte ale unor necunoscuți, morți în timpul unui cutremur. Tot un cutremur (2010) a afectat și cele două turnuri, motiv pentru care nu am putut urca în ele. În schimb am putut să cobor în cripta unde sunt înmormântați arhiepiscopii.

Însă destul cu catedrala și am mers înapoi în piață, unde era ger și frumos. 🙂 Era ger pentru mine, dar nu și pentru șahiștii ce stăteau la cele 20 de mese pliante identice, toate cu modele de tablă de șah pe ele. Oare chiar toți să fi venit cu ele de acasă și abia acolo să fi văzut că mesele sunt la fel ? 😉 Sau o instituție care se ocupă de bunul mers al orașului, le punea la dispoziție ?… căci parcă prea mare era coincidența? Grea întrebare ! 🙂

Ca să pot nimeri răspunsul, am plecat spre un mall din apropiere unde speram urma să gândesc mai bine la căldură și cu burta plină… 🙂 Doar că mergând pe aleile pietonale viu colorate și fără găuri, am început să-mi pun alte întrebări. De ce la ei se poate și la noi nu?! Ce aveau ei și nu nu avem ?! 🙂 Erau întrebări prea dificle, la care nu am putut găsi răspuns nic măcar după o bere chiliană … 🙂

Când am ajuns în dreptul hotelului, mi-am zis că dacă tot m-am învățat cu frigul din iulie și cu oboseala, hai să văd și gara din apropiere. În timp ce mergeam pe trotuar, am văzut că singurele mașini care se deplasau în același sens cu mine, erau blindatele carabinierilor. Poate că duceau pe careva la gară, ca omul să nu piardă omul trenul, mi-am zis… 🙂 Asta da serviciu comunitar ! 😉 Doar că gerul din iarnă chiliană facea să mă usture un pic gâtul. Însă, cam ciudat era faptul că eu eram singurul ce mergeam în direcția gării în timp ce toți pietonii veneau dinspre ea ! Probabil că la ora aceea sosise vreun tren cu navetiști, cărora le era frig, din moment ce toți își țineau fularul la gură ! 🙂 Dar cu cât înaintam spre gară, cu atât mă durea mai tare gâtul. Ba chiar au început să mă usture ochii și obrajii, în timp ce dinspre gară răsunau țipete și pocnete.

Îmi era clar că blindatele nu-și condusesră vreun coleg la gară, ci interveneau împotriva unor grupări ai căror membri fugeau în toate părțile ca să evite gazele lansate de carabinieri. Deci, până la urmă nu gerul era cel vinovat de faptul că ochii și gâtul meu sufereau ! 😀 … eram victima colaterală a unei intervenției în forță !

Cum nu mă puteam împotrivi ,,curentului gazos”, am decis că e mai bine să bat în retragere și mă îndrept spre hotel. Acolo puteam respira în voie. Mai avusesem eu probleme de respirație în urmă cu câteva zile pe Muntele Curcubeu – muntele pictat de Dumnezeu !, dar acolo motivele fuseseră cu totul altele ! 🙂

Prima zi petrecută la capătul pământului se terminase 1 ….cu ger, blindate și cu gaz iritant ! La fel cum avea să fie și ultima zi. Dar să nu anticipez… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s