Chile (II)- Santiago de Chile, orașul vegheat de Sfânta Fecioară și de Munții Anzi

Pentru a doua zi în Chile îmi propusesem un program mai încărcat. dar fără a include în el o altă vizită la gară. …îmi ajunsese gazele pe care le inhalasem în prima seară ! 🙂 Chile ( I ) – țara de la capătul lumii Așa că. din partea mea, carabinierii puteau să arunce tot gazul lacrimogen pe care-l aveau în rezervă. 😀 … putea să bată și vântul din sens opus. 🙂

În Santiago, diminețile de iulie sunt geroase, așa că m-am echipat ca pentru o zi de ianuarie : cu fes, mănuși și geacă groasă. După micul dejun, am ieșit din hotel și m-am dus la palatul prezedențial La Moneda. Cum nu aveam bilet ca să-l pot vizita, iar până la festivitatea de schimbare a gărzii mai era o oră, m-am ,,încălzit” schimbând câteva vorbe cu un carabinier ce efectua serviciul de gardă la palat. Întrebându-l despre Allende, acesta mi-a răspuns : ,,Nu știu cine e Allende !” ,,Poftim ?! Cum să nu-l știi pe cel mai popular președinte din istoria statului Chile! ?”, am sărit eu ca ars. Să nu își cunoască toți vecinii de la bloc, mai înțelegeam, dar să spună că nu a auzit de Allende, asta nu se poate în Chile! ,,Salvador Allende”, repet eu sacadat. Carabinierul a deschids gura și a pronunțat un ,,aaaa” prelung, de credeam că i-a pocnit o măsea cariată ! 🙂 Dar nu-l durea măseaua, ci în sfârșit înțelesese la ce anume mă refeream. ,,Aiende!” imi spune el, dându-mi lecții de limba spaniolă . 😉 Doi de ,,L” alăturați se pronunță ,,i”. După alte câteva vorbe îmi indică ușa pe unde a fost scos președintele chilian după ce s-a sinucis.

Ar fi fost interesant să fi putut vizita palatul, să văd biroul cu pricina, dar asta e… Apoi, carabinierul mi-a indicat galeriile de artă aflate sub palat, pentru care nu-mi trebuia bilet și nici rezervare în avans. Am vizitat rapid cele doua etaje subterane în care erau expuse opere de artă și piese de muzeu … și unde era frumos și cald ! 🙂

Pentru că se apropia ora schimbului de gardă, am plecat spre partea din spate a palatului. Mai văzusem un schimb de gardă la Lima, dar care nu prea mă dăduse pe ,,spate”.Lima (III) – o plimbare între catacombe și fantoma unui taur Aici era deja destulă lume care aștepta, cu aparatele foto pregătite, sosirea în pas de defilare a carabinierilor. Cu ajutorul unei doamne drăguțe, am prins un loc bun pentru vizionare.

În stânga parcului era statuia lui Salvador Allende. Cine a fost acest om ? A fost președintele statului chilian în perioada 1970-1973, când prin reformele socialiste aplicate a reușit să supere foarte multă lume. Inclusiv pe SUA ce aveau interese majore în minele de cupru (Chile deține 1/3 din rezerva mondială). SUA se mai implicaseră și în PANAMA (I)–o țară construită în jurul canalului, unde interveția sa a dus la apariția acestui stat. A urmat lovitura militară condusă de A. Pinochet, în timpul căreia a fost bombardat palatul prezidențial, iar Allende s-a sinucis cu o pușcă ce fusese primită în dar de la Fidel Castro. Sau cel puțin asta e varianta oficială… Ce a urmat ?! Arestări, torturi în masă ale simpatizanților socialiști sau a celor bănuiți că ar fi.

O pagină sumbră din istoria statului Chile !              

Din partea stângă a palatului, au început să se audă sunete de fanfară și imediat au apărut carabinierii în uniformele lor impecabile, în pas de defilare. În fruntea lor se afla o femeie  în uniformă, care-și mișca doar picioarele și brațul ce mânuia cu abilitate un baston. Cu siguranță făcuse câțiva ani de gimnastică ritmică. că prea i se lipea basonul de mână ! La un semn făcut cu bastonul firește, s-au oprit cu toții , iar fanfara a amuțit. Probabil că tuturor le era frică de acel baston, că prea erau toți cu ochii pe el. 🙂

Etapele schimbării gărzii sunt cele mai spectaculoase din câte am văzut și le-am filmat pentru a le lua cu mine ca amintire. Cât timp comandanții detașamentelor intraseră pentru a semna documentele, fanfara, probabil tot de frica bastonului 😉 a început să interpreteze melodii celebre din repertoriul formației Abba. Un spectacol marca 2 în 1 ! 🙂 La final, o parte din carabinierii au intrat în curtea interioară, iar ceilalți, cu bastonul în frunte au plecat prin dreapta palatului. Scena se desfășura în aplauzele celor prezenți, exact ca la finalul unui spectacol !  Dacă aș fi rămas mai multe zile în Santiago, aș fi repetat experiența..

Încântat de cele văzute dar totodată și înfrigurat, am plecat cu pași repezi spre stația de metrou. Santiago se mândrește cu al 7-lea cel mai performant sistem de metrou din lume, unul în care, garniturile sosesc în stațiile liniei 1 la orele de vârf, la un interval de…15 secunde !!! Nici nu am crezut că se poate așa ceva,însă m-am convins cu ochii mei că în timp ce o garnitură intra în tunel, iar o alta ieșea!!!  Unele din stații sunt adevărate opere de artă, iar în cele 15 sec. nici nu ai timp să vezi desenul de pe pereți sau să te uiți pe coperta cărții pe care tocmai ai împrumutat-o din Bibliometro. Santiago e singurul oraș în care am întâlnit trei prețuri diferite la bilete, în funcție de ora la care circuli. Vrei să mergi la ora vârf ? Ok,pe lângă îngrămădeală, suporți și un cost mărit. Dacă vrei să faci economie, fie mergi pe jos, fie nu iei metroul în orele când oamenii se duc sau se întorc de la serviciu. Un mod interesant de a-i ține pe unii acasă,la orele de vârf. Faptul că unele din garnituri nu au conductor, nu mai este demult o noutate pe mapamond…

Minunându-mă de realizările din subteran ale poporului de la capătul lumii, am ajuns la stația din apropierea Cementerio General. Un cimitir care a devenit un important obiectiv turistic al capitalei chiliene, în care 3 zile pe săptămână se fac excursii cu ghid. Cu o hartă în mână, am început să caut printre cele  două milioane de morminte, pe cel a lui lui Salvatoare Allende. Un monument din marmură albă, pe care l-am găsit destul de ușor și cu aplicației Maps.me. Deci aici zace, cel care a a aplicat metoda,,cornul și lapte” cu aproape o jumătate de secol înaintea noastră. Din păcate americanii i-au acordat prea mare credit lui A. Pinochet, pe care l-au scăpat de sub control și a instaurat teroarea în țară.

Nu departe mai sunt și alte 4 morminte ale altor președinți chilieni. Imensul cimitir are zone destinate separat pentru fotbaliști, artiști,etc. Am ajuns în fața unui edificiu ce era destinat doar carabinierilor și curios, am intrat înăuntru. Acolo, un bătrân ce îngrijea de acestă locație, a început să-mi arate mormintele etajate de-a lungul pereților și să-mi spună ce grade și funcții au ocupat cândva acei oameni…

Nu departe se află o clădire cu 5 etaje, ce aparține comunității italiene. O echipă de televiziune făcea un reportaj și i-a cerut îngrijitorului din interior să-i lase să intre pentru a-și completa reportajul. Din interior au primit răspunsul că pentru a trece de ușa metalică trebuie să îndeplinească două condiții : să aibă naționalitate italiană și a doua, să nu mai fie în viață! 🙂 Adică să fie …morti ! 😉 Un răspuns la care reporterul nu a vrut să dea curs, dar și-a continuat reportajul arătând nervos cu mâna spre interior. Italienii ăștia…! Eu am mi-am făcut propriul reportaj, cu o fotografie luată prin grilajul metalic.  

Am trecut apoi printre niște pavilioane ce îmi dădeau mai degrabă impresia că m-aș afla într-o favelă și care conțineau 8 rânduri suprapuse de morminte. Așa ceva, nu m-ai văzusem nicăieri ! La ieșire am dat peste un monument ridicat în memoria celor dispăruți și a deținuților executați politic din timpul dictaturii militare. Pe el sunt trecute numele tuturor victimelor (și a lui Allende) împreună cu un vers al poetului R. Zurita ,, Toată dragostea mea e aici și e blocată de pietre, de mare, de munți”.

decathlon.ro

Încălzit de atâta emoție, dar și de soarele care strălucea pe cer, am plecat mai departe spre cel mai spectaculos loc din Santiago, Cerro San Cristobal. Acesta e un deal ce se înalță cu 360 m deasupra orașului, de la înălțimea căruia poți privi atât Santiago cât și Anzii, care depășesc 6.000 m. Ajuns la baza lui, aveam mai multe opțiuni de a ajunge sus: funicularul, bus-ul sau pe jos. Ultima variantă nu prea îmi suna bine… Așa că am ales vechiul funicular italian (din 1968), unde coada de la casa de bilete se întindea pe 100 m. Am stat eu la cozi și mai lungi ! Da, doar că aici, fiecare persoană din rând, era însoțită de alte 3-4 care așteptau pe margine. Exact azi s-au găsit cu toții să urce pe deal ?! Abia după două ore mi-a venit și mie rândul să mă urc în cabina veche care se mula după forma dealului. Călătoria pe panta abruptă, chiar dacă a fost scurtă, a făcut să merite timpul de așteptare, mai ales în momentul intersectării cu cabina ce cobora.

Totuși, dacă aș fi plecat pe jos (45 min.) aș fi avut mai mult timp să admir piscurile acoperite cu  zăpadă și metropola. În schimb cât timp am stat la coadă și am refuzat propunerile indecente ale taximetriștilor care cereau 100 $ până sus, am văzut desenele cu graffiti de pe clădirile din jur. Tot am admirat ceva ! În cele din urmă am ajuns sus înainte ca soarele să plece la culcare, iar din amfiteatrul de la baza statuii Sfintei Fecioare, am privit una din cele mai frumoase imagini cu munți pe care le puteam vedea. O priveliște pe care o pot reda doar prin fotografii, căci, cuvintele folosite i-ar știrbi din strălucire !

În vârful dealului se află o mică capelă în care papa Ioan Paul II-lea(1987) s-a rugat și a binecuvântat orașul, iar deasupra ei, pe un piedestal stătea statuia Fecioarei. Pesemne că Santiago de Chile este orașul care e vegheat permanent de Sfânta Fecioară și de munții Anzi ! Poate că de aceea cutremurele puternice nu lasă în urma lor pagube foarte mari !

În mai puțin de oră s-a lăsat noaptea și odată cu ea a venit și gerul. Iar eu m-am așezat la ceea ce nu place deloc…la o nouă coadă. 🙂 De data asta pentru telecabină. Urma să cobor în partea opusă pentru a vizita și altceva. Cred că statuia Fecioarei îmi purtase noroc, pentru că numai după o oră de așteptare, mă aflam deja în gondolă. Mai puțin noroc avusesem cu cine urma să împart cabina, mai precis cu un ,,Domnul Goe” în variantă chiliană care nu s-a lăsat până când mama lui nu i-a demonstrat cum e cu proverbul ,,Bătaia e ruptă din rai”! Din depărtare se vedea Torre Costanera (300m-arhitect Cesar Pelli), cea mai înaltă clădire din America Latină și a treia din emisfera sudică, a cărei platforma de observație Sky Costanera se află pe acoperiș. Doar că biletele trebuiau rezervate din timp, iar eu nu avusesem garanția că voi avea timp să ajung și aici…

Așa că am intrat în Mall Costanera, care de asemenea e cel mai mare din America Latină. Atât de mare, încât până am găsit Food Court, am simțit foamea până în pantofi ! Dar a meritat ! Foamea, nu pantofii…:-) Am încercat o friptura de vită sud americană și vinul chilian, care nu degeaba sunt renumite în întreaga lume. Însă avea să fie departe de friptura pe care aveam să o mănânc peste câteva zile la Rio de Janeiro (II) – Garota de Ipanema…melodia care a făcut o plajă celebră În timp ce gustam din vin, mi-am amintit o poveste cu privire la un soi de vin chilian, care a fost interzis în Europa, pentru că analizele de laborator, nu reușeau să identifice o anumită substanță din el. Fiind somată să declare ce anume folosește, Chile a susținut că totul e natural. Dar UE le-a dat block ! Până la urmă analizele au descoperit că era vorba despre un soi de viță-de-vie, care dispăruse demult din Europa și care se conservase în Chile datorită barierelor geografice. UE și-a asumat greșeala și a dat drumul din nou la importurile. După friptura stropită cu vin și cu povestea de mai sus, mi-am revenit. Atât eu cât și pantofii, și eram gata să o luam din loc. Am colindat apoi prin magazine, unele din ele afișând niște prețuri astronomice

După vizită, în timp ce mergeam spre stația de metrou, am constatat că am ajuns în Bucarest ! Nimerisem o poartă de călătorie în spațiu ?! 😀 Se pare că nu… Eram doar pe strada Bucarest, din Santiago de Chile… 🙂 Până și la capătul lumii cineva a auzit de noi. În timp ce mergem, mă întrebam dacă și în București există o strada Santiago de Chile…

 Am ajuns la stația de metro, unde am plătit varianta low-cost, pentru că ora era târzie și apoi în stația La Moneda. Pe stradă nu se auzeau strigăte, nu  treceau în viteză nici autospeciale de carabinieri și nici nu era gaz iritant. Probabil că se terminaseră ,,muniția” de gaz sau că era zi de pauză. 😉 Dacă spectacolul lipsea, nu aveam de ce sa mai stau pe stradă, așa că… la somn. Până să adorm, am dat deschis televizorul, unde cânta un argentinian de care încă nu auzisem, Vicentico . Vocea și melodiile m-au impresionant atât de mult, încât le ascult și în ziua de azi. A trebuit să vin în Chile ca să descopăr un cântăreț argentinian și pe care să-l ascult în România ! 😉 !

Statuia Sfintei Fecioarei nu veghea doar asupra orașului Santiago, ci și asupra mea… ! 😉

decathlon.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s