Rio de Janeiro (III)- De vorbă cu statuia lui Isus…

Din vârful muntelui Corcovado, Statuia lui Isus se uita la mine prin geamul camerei de hotel, ținându-și brațele larg deschise. Cum putem să interpretez acest gest, dacă nu ca pe o invitație directă ?! Așa că am ajuns în stația Largo de Machado, unde m-am urcat într-un microbus, după ce am plătit cursa ce includea și biletul de intrare la obiectiv. Nici nu-mi încălzisem bine locul, când un taximetrist și-a vârât capul pe ușă și a început să-mi explice ce greșeală făcusem, neurcându-mă în taxiul lui care, m-ar fi dus rapid în vârful muntelui. …și mi-a lansează o ofertă de nerefuzat. 🙂 După părerea lui… 🙂 Cum nu cunoșteam nici un taximetrist care să-și dea gratis cămașa de pe el, mi-am permis să nu-l cred pe cuvânt și să rămân în microbus. Bunul samaritean a dat din mână a lehamite, ca si cum nu eram conștient că ratasem șansa vieții mele în materie de taximetrie și a plecat spre următorul bus. Cu o altă ofertă de nerefuzat ! 😉 Cu cât bus-ul urca mai sus cu atât orașul devenea mai mic și semăna un pic cu Chile (II)- Santiago de Chile, orașul vegheat de Sfânta Fecioară și de Munții Anzi ! Cu siguranță că ar fi fost mai spectaculos drumul cu trenulețul, însă cele citite despre balamucul de la îmbarcare, mi-au ,,deraiat” ideile de la această posibilitate. Ajuns la locul de conexiune cu bus-ul nr. 2, cel care parcurgea ultimul tronson spre vârf și am dat să trec de poarta ce dădea spre stația de îmbarcare, însă o braziliancă solidă îmi spune ,,Stop”, arătându-mi panoul cu orele de plecare. În apropiere, 4 polițiste erau gata de intervenție.

Ce puteam să fac ?! Deci, întâlnirea mea cu statuia lui Isus, nu se putea face decât după o planificare prealabilă ! 🙂 La ora stabilită am ajuns la 700 m altitudine, după ce mi se înfundaseră urechile de parcă eram într-un avion ce tocmai decolase. Ultimele trepte ce duceau spre baza soclului, le-am străbătut fără să știu când am ajuns în spatele statuii, care nu-mi mai părea la fel de prietenoasă. …pentru că mă întâmpina cu spatele. Deși ajunsesem la ora înscrisă pe bilet, Isus avea brațele deschise doar către către cei ce stăteau în partea dinspre mare.

Poate nu știa că am sosit, așa că mi-am făcut repede loc prin mulțime, evitând în ultimul moment să calc pe un turist culcat pe spate, ce căuta să facă o poza care să-l propulseze pe o prima pagină de revistă. Apoi m-am întors cu fața spre statuia lui Isus Redentor, care de la înălțimea celor 38 m, mi-a făcut un semn cu ochiul. Sau cel puțin așa mi s-a părut ! 🙂 Am întrebat-o din priviri dacă ea este ce mai înaltă statuie a lui Isus din lume și am aflat că e abia a 4-a (după cele din Bolivia, Polonia și Vietnam). ,, Din ce țară vii ? ”, m-a întreabat la rândul ei. ,,Din România ! Dar, cum de nu știi de unde vin ?!” îi răspund eu mirat. ,,Păi, eu sunt doar o statuie ! Capul meu a fost construit de gălățeanul Gheorghe Leonida, cel care a trăit la Paris și a lucrat 5 ani până când și-a finalizat opera. Apoi sculptorul, aflat în vizită la Galați, a căzut de pe casă în timp ce culegea flori de tei și a murit. El mi-a dat capul, iar eu i-am dat celebritatea peste timp !”. ,,Interesantă poveste! Dar cu restul statuii, cum e?” îndrăznesc să o întreb. ,,Păi, scheletul de lut a fost adus la Rio cu vaporul din Franța, aici turnându-se betonul armat peste el. Pentru protejarea colțurilor rotunjite, au fost create plăci, care înainte de a fi lipite, au fost scrise pe interior, cu mesaje secrete ale muncitorilor !”. ,,Dar tu, fiind statuia a cărei mantii e căptușită cu ele, știi ce conțin, nu?!”, întreb eu curios. ,, Le știu, dar nu le pot dezvălui, pentru că nu s-ar mai împlini !”. 🙂

Nedorind să o supăr pe una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, am salutat-o din nou și m-am dus să privesc Rio de înălțime. Statuia cu brațele deschise, mi-a făcut din nou cu ochiul. …sau poate din nou doar mi s-a părut ! 🙂 Rio, văzut de sus, era mult mai spectaculos decât cel de la nivelul trotuarului ! Într-o zi cu cer senin, așa cum am prins eu, puteai identifica cu ușurință cele mai importante obiective din oraș : plaja Copacabana, vârful Sugar Leaf, zona centrală și Maracana, stadionul pe care îmi doream să ajung a doua zi pentru a vedea un derby local. Prin mulțimea strânsă pe platformă, mi-am croit drum până în micuța capelă din soclul statuii, unde am poposit pentru câteva clipe, gândindu-mă cum din 1931 și până azi, Isus Redentor a scăpat aproape nevătămat în urma a două fulgere, dar a fost vandalizat cu vopsea de doi bezmetici ! …care ulterior au fost condamnați de autoritățile pământești. 😀 Grație dialogului meu cu statuia lui Isus (purtat pe unde doar de noi știute 😉 ), aflasem cam tot ce mă putea interesa.

Așa că am plecat spre un bus ce avea ca destinație Plaja Copacabana, beneficiind de bunăvoința șoferului precum și de faptul că nu se ocupaseră toate locurile (eu având bilet pe ruta Largo de Machado). În câteva minute circulam și filmam pe o stradă cu aer de reclamă TV și am ajuns pe plaja unde Rod Stewart a ținut cel mai mare spectacol din istorie, la care au asistat de 3.5 milioane de spectatori!

De data asta eram pregătit și pentru o baie în mare, nu ca în ziua precedentă Rio de Janeiro (II) – Garota de Ipanema…melodia care a făcut o plajă celebră. Am coborât în cabinele din subsolul trotuarului, unde (contra cost) te poți schimba și face duș. După echiparea corespunzătoare, m-am aruncat în apele cam reci ale Atlanticului, în care copii se jucau fără să le pese de valurile mari, iar adulții înotau în larg în ciuda valurilor și a salvamarilor. Un bărbat cu pătrățele pe burtă, ce dorea să impresioneze o ,,garota” și care se aruncase ca un dop de plută în apă, a fost tăvălit de forța unui val, care-i băgase cam mult nisip în slip. 🙂 Cu un picior ridicat asemeni unui câine la copac, se chinuia să-și scoată firicele care-i jenau epiderma. 🙂

Dar parcă de pe plajă lipsea ceva… Unde erau cojile de semințe, porumbul fiert și țigările aruncate pe jos ? Dacă nu schimbau ceva, nu avea cum să concureze niciodată cu plajele de la Marea Neagră ! 😀 Cum să calci pe nisip fără să-ți ferești piciorul de nimic ? 😉 Și cu atenția distributivă cum rămâne?! 🙂 Hm…! Pe un teren marcat cu benzi, două echipe alergau după minge, în timp ce a 3-a se încălzea pe margine. Fiind cu toții în pielea goală, mă întrebam cum își nota arbitrul numerele de pe tricou și dacă la sfârșitul meciului, jucătorii făceau schimb de singurele echipamente pe care le aveau pe ei ! 🙂

Pentru că soarele nu stătea pe loc, m-am dus la cabine pentru un duș și pentru a-mi schimba echipamentul de plajă cu cel de oraș. Apoi am coborât în alt subsol, cel al unei stației de metrou, pentru a merge în Barra de Tijuca, Acesta este cel mai modern cartier din oraș, cu mall-uri luxoase, cu o plajă de 18 km lungime și fără favele ! Aici locuiesc renumiții fotbaliști brazilieni, vedetele din telenovele și tot aici s-au desfășurat o mare parte din competițiile JO din2016. Ținta mea era Muzeul de Fotbal al Fedederației Braziliene, spre care urma să ajung cu un bus expres. Nu a fost mare lucru, mai ales că știam în ce bus trebuia să urc. Mirat am rămas de mulțimea încărcătoarelor pentru telefoane, comparativ cu numărul cititoarelor de cartele din bus ! În mod sigur că în Rio e mai important să urmărești meciurile de fotbal, fie și pe net, decât să compostezi biletul ! În cele din urmă am ajuns la Museo Selecao Brasiliera.

Când spui Brasil, spui fotbal ! E singura țară în care acest sport este cel puțin la fel de popular ca și religia. O ,,religie” trăită la cote maxime, care în 1950 a produs o tragedie națională, prin pierderea meciului din finala cu Uruguay. După ultimul fluier, un spectator s-a sinucis, iar alți 3 au murit în urma atacurilor de cord. Un meci în urma căruia oamenii plângeau în hohote pe stradă, productivitatea muncii a scăzut, antrenorul naționalei a părăsit stadionul îmbrăcat în măicuță, iar portarul echipei naționale a fugit cu trenul din Rio (tot deghizat). Ziarele cu titlul ,,Brazilia campioană !”, fuseseră deja vândute înainte ca echipele să iasă la încălzire! O națiune care respiră prin fotbal, a câștigat ulterior 5 titluri mondiale ! În urmă cu câteva zile văzusem unul dintre stadioanele pe care selecao câștigase un titlu mondial Chile (III) – Rămas bun, Santiago de Chile !

Stadionul Național Santiago de Chile

Muzeul fotbalului brazilian, este o carte deschisă, oferită tuturor celor care iubesc acest sport. Am pășit mai întâi prin sălile ce spun povestea de început a fotbalului de aici, apoi am intrat într-o cameră cu ecrane interactive, în care puteai regăsi meciurile selecao la cupele mondiale. Am găsit meciul Brazilia- România 3-2 și i-am vizionat rezumatul. Un meci despre care viitoare campioană mondială avea să declare că a fost cel mai greu din acel turneu. Acum, ne luptăm cu Feroe….

Într-o cameră alăturată, alte touch screen-uri îți arătau țările lumii pe un glob virtual, dublate de palmaresul dintre ele și Brazilia. Din butonare, am dat peste un bilanț cam șifonat, doar un rezultat de egalitate din 5 meciuri disputate! Cam puțin pentru brazilienii Europei ! Ce am mai văzut ? Golurile lui Pele, o sală cu peste 200 de trofee câștigate, expoziție de tricouri, o minge cu care se juca fotbal în favele, etc. Dar cea mai frumoasă este camera Cupelor Mondiale ! Un fel de cameră a comorilor! Replicile celor 5 cupe sunt expuse la mijlocul, iar pe un perete se află 5 constelații ce au numele jucătorilor trecute în jurul cupelor. Mai văzusem și alte muzee ale fotbalului, dar acesta era regele lor ! La fel cum Brazilia este regina fotbalului, iar Pele e regele jucătorilor! Brazilia e țara în care se poate fără școală, hrană sau haine ! Dar nu se poate fără fotbal !

Vizita pe care am făcut-o apoi la Barra Shopping, mall-ul din apropiere, mi s-a părut una banală. Chiar dacă acesta este unul care-și are propriul monorail…chiar dacă librăria depășește în dimensiuni multe din bibliotecile noastre…și chiar dacă aici e cel mai mare parc acvatic pentru distracții din țară.

După o zi în care vizitasem unul din templele lumii fotbalului și stătusem de vorbă cu statuia lui Isus, luxosul mall nu mai avea cu ce să mă impresioneze,!

Ajuns la hotel, îl întreb pe recepționerul originar din Haiti, cum pot intra în posesia unui bilet pentru meciul de-a doua zi dintre Flamengo și Borafogo. ,, No problem, Sir ! 50 de dolari !” ,,Cât ???” întreb eu nedumerit! ,,Vreau doar să văd meciul ! Nu vreau să joc în el !!!”. Am urcat în cameră și m-am uitat pe geam înspre statuia lui Isus, ce era luminată în galben-verde, culorile echipei naționale. Aceasta mi-a făcut din nou cu ochiul, semn că mă voi descurca negreșit a doua zi cu biletul de meci ! Sau doar mi s-a părut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s