Giza (III) – Sfinxul și Piramidele fac show ! …de lumini !

După ce-i vizitasem pe neanunțate pe Keops (piramida învechită de Dumnezeu) și Kefren, mi-am zis că e timpul să văd și ,,pitoreasca” zonă din apropiere, cea prin care treceau cândva bărcile cu materiale pentru piramide. Acest lucru se întâmpla pe vremea când Nilul își croia drum pe la marginea platoului Giza. Poate chiar pe strada pe care pășeam eu… Ce altceva puteam să face până când avea să cadă întunericul și urma să înceapă proiecția de lumini pe piramide și Sfinx ?! De-a lungul timpului Nilul își mutase albia cu câțiva kilometri mai la est, fără a lăsa un semn vizibil al trecerii sale pe aici. Asta dacă nu punem la socoteală piramidele… 🙂

Am intrat prin câteva magazine, unde mi-au fost prezentate cele mai ,,originale” fake-uri 😉 de antichități egiptene. Păream a fi cel mai important client al lor ! Probabil că așa și eram din moment ce eram și singurul ! 🙂 Vânzătorii erau gata să mi-l vândă și pe Tutankamon, mort sau viu…după cum îl doream ! Eu nu trebuia decât să spun ce dorință am, iar ei se transformau în peștișorul de aur și îmi puneau ,,visul” pe tejghea ! 😀 Măgulit de atâta exclusivitate, am ieșit din magazin fără a cumpăra nimic…

Pentru că nu mai aveam chef de antichități, i-am comandat aplicației Maps.me să-mi aleagă un traseu pe care să nu mai întâlnesc busturile lui Nefertiti și Tutankamon. Și mi-a ales ! 🙂 Aplicația m-a dus pe o stradă îngustă și fără asfalt, în care papucii de plastic ai celor ce stăteau la poartă se asortau perfect cu tatuajele de pe bicepșii lor. 🙂 Localnicii mă priveau de parcă eram un extraterestru ce-și parcase ozn-ul lângă piramida lui Keops și rătăcea pe străzi căutându-l pe faraon pentru a-i plăti taxa de parcare. Cu asemenea ,,admiratori” nu avea cum să nu-mi crească nivelul adrenalinei, iar stradă să-mi pară a fi una fără capăt ! Ce naiba căutam pe acolo ?! Un cocoș se plimba țanțoș pe stradă în timp ce consoartele lui stăteau închise în cuști. Asta nu suna a discriminare aviară ?! Totuși el era singurul ce nu părea interesat de prezența mea.

Un vânzător de fructe stătea la umbră în așteptarea acelorași mușterii pe care îi servea zilnic. Nevoia de o minimă socializare, într-un mediu dominat de tatuaje și de cocoși, m-a făcut să cumpăr câteva fructe, de care nu aveam nevoie în acel moment. Făcusem două lucruri bune, pentru că fructele s-au dovedit a fi gustoase, iar vânzătorul se trezise la viață.

Ajuns într-o intersecție, maps.se mi-a indicat o direcție greșită. Am corectat-o cu o stânga-împrejur ca-n armată, mișcare care a trezit atenția unui grup de ,,pierde iarnă”. Știam că în asemenea situații era important să-ți continui deplasare fără a lăsa impresia că te-ai rătăcit. Noroc că Maps-me și-a revenit rapid și m-a dus pe o stradă circulată din zona Sfinxului.

Chiar dacă mai erau două ore până la show, m-am dus direct la casa de bilete, de unde am cumpărat ticket-ul. Cum vremea se cam ,,stricase” iar un vânt rece dădea recital (fără urme de nisip în el), am considerat că era momentul potrivit pentru cină. Din drum ,,ochisem” un restaurant cu etaj, cu geamuri mari de sticlă și cu mese frumos așezate în interior.

Ce reclamă mai bună mă putea face să-i trec pragul cu încredere ?! ,, Nu dorești un taxi ?” îmi răsună în ceafă întrebarea unui tânăr mai durduliu. Păi, exact de asta aveam nevoie atunci când mai aveam un pas și puneam mâna pe clanță ! 😉 N-ar fi fost rău dacă ar fi putut să mă urce pe scările de la etaj ! 🙂 ,, Poate la ora 20, după show.” îi răspund și după o negociere scurtă stabilim și tariful : 150 lire. Înseamnă că taximetristul care mă adusese la piramide (cel nemulțumit cu 180 lire) cam profitase de aura mea de turist neștiutor… După ce am bătut palma cu viitorul șofer personal, am intrat în restaurant și am urcat la etaj, unde m-am așezat la o masă dintr-un colț. De acolo puteam privi piramidele ! …dincolo de geamuri ! 🙂

Curând mai multe mese au fost ocupate de un grup de chinezi, ce erau mai gălăgioși decât gâștele care salvaseră Capitoliul. Am aruncat o privire scurtă și am văzut că toți serveau același fel de mâncare, din care orezul era nelipsit. Parcă ajunsesem din nou în Beijing ( I ) – Bun găsit, Beijing! Ghidul lor se întreținea cu un bărbat care părea a fi proprietarul restaurantului. Amândoi aveau aerul (și zâmbetul) că lucrurile stăteau exact cum ar fi trebuit. Probabil că discutau despre Marele Zid Chinezesc. 😉 La un moment dat ,,dom” patron scoate o mână din buzunar și apoi o bagă înapoi. Dar nu înainte de a-i întinde companionului său o sumă de bani. 😉 Ghidul îi numără și apoi îi depozitează acolo unde le stă bine banilor : în portofel ! Ce om deosebit era patronul ! Suflet de vioară !:-) El îi plătise pe cei 20 de chinezi înfometați, ca să îi mănânce orezul ! Căci din ce alt motiv să-i fi dat banii ghidului ?! 😛 Seara a avut parte și de un moment de prezentare a modei, care a fost o surpriză apreciată de toată lumea. Mai puțin de vedeta serii ! 🙂 O chinezoaică abia ieșită din toaletă a defilat printre mese, având partea din spate a rochiei prinsă într-un mod inedit. Lansarea de modă a fost numero uno a serii, stârnind zâmbete la mesele pe lângă care trecea, iar ospătarii debusolați încurcau notele de plată ! 🙂

La o masă alăturată, două cupluri de bulgari (după vorbă) terminaseră de mâncat și așteptau o nota de plată care întârzia să apară. În timp ce ospătarii duceau farfuriile cu desert către „poporul” chinez, bulgăroaicele au plecat în grabă pe scări. După viteza pe care o aveau, probabil că fugeau spre toaletă. Dar dacă erau atât de grăbite, atunci de ce nu folosit-o pe cea de la etaj ?! 😯 După 5 secunde, bărbații au fugit și ei pe scări, semn că nevoia de a merge la baie era de nivelul 112 ! 😉 Ce or fi mâncat cu toții la masă ?! Și de ce nu le plac toaletele de la etaj ?! 🙂 Bulgarii simțiseră că e momentul să o șteargă fără să mai plătească. Câțiva ospătari cu miros de ogari, le-au luat urma însă fără a-i prinde pe fugari… Între timp, grupul de chinezi fusese înlocuit cu un altul, al cărui ghid își înfundase și el o sumă de bani în buzunar. Primită tot de la boss ! Păi așa merge treaba cu ghizii ?! Ei duc grupurile de turiști acolo unde au aranjamente, în schimbul unor comisioane ?! Ce bine e să fii ghid ! 🙂

La final am cerut nota de plată, ocazie cu care am văzut că un desert îmi fusese trecut de două ori. Păi cum vine asta ,,dom șef ”?! Chinezii mănâncă pe săturate (iar ghizii lor iau comisionul), bulgarii rup scările și ușa, iar românii sunt singurii care  plătesc consumația ? Pe deasupra li se încarcă și nota de plată ?! Noroc cu șeful de sală care a lămurit rapid situația. Însă eu tot am rămas nedumerit cu modul în care se întocmește nota de plată… Era un algoritm prea complicat pentru mine. 😉

Cu burta plină, hai către spectacol ! Până la poartă turiștii erau asaltați de vânzătorii de suveniruri la prețuri negociabile. Pentru că nu mai scăpam de unul care-mi spusese numele tuturor copiilor de acasă, am luat un set de 4 mini piramide gata ambalate. După coadă de la intrare a urmat o altă coadă, aceea de la închiriat pături de lână cu care să te învelești pe durata show-ului. Frigul nu era de neglijat ! Deși cred că acestea puteau fi date și gratuit de mila celor veneau să le facă încasări pe o vreme atât de rece. Dar în Egipt, nimic nu e gratis. E drept că la închiriere primești o chitanță, dar fără a fi trecută și prețul pe ea.

Pentru ca vizionarea să fie cât mai plăcută, am ales un loc central și m-am învelit bine cu pătura, asemenea unei sarmale pregătită pentru cuptor. 🙂 Mâna dreaptă a fost cea sacrificată pentru ,,cineva” trebuia să facă și poze. În acest timp, mai mulți câini fără stăpâni se plimbau nestingheriții printre scaune, părând că nu erau la primul show din viața lor. Stinsul luminii a dat semnalul că show-ul era pe cale să înceapă. Într-o liniște ca în deșert, din difuzoare au răsunau vocile solemne ale prezentatorilor urmate un schelălăit prelung al unui câine ce se așezase printre scaune. Puteam să jur că schelălăitul face parte din coloana sonoră a spectacolului. O regie pe care nici Spielberg nu ar reușit să o conceapă ! : -)

Nu mi-a fost clar dacă acel câine avea doar o jumătate de normă, dar după câteva minute a tăcut și ne-a lăsat să privim show-ul. Pesemne că era doar un…figurant. 🙂  Piramidele, Sfinxul și templul au fost învăluite în culori vii, apoi le-a fost prezentată pe rând istoria și modul în care au fost construite ! Sau mai bine zis, modul în care se crede că au fost ridicate. Pentru că nu există decât ipoteze…Un show făcut de francezi și pus în scenă de egipteni !

Cum frigul parcă se era frate cu cel de la HARBIN (III) – Capitala mondială a iernii !, show-ul de 40 minute a părut un pic cam lung, mai ales că imaginile oferite erau destul de statice. Poate că pe o vreme mai caldă altfel aș fi savurat spectacolul, însă în atare condiții, finalul a fost ca o izbăvire în fața frigului. Totuși parcă piramidele și Sfinxul aveau un alt farmec noaptea !

 La ieșire o mulțime șoferi își căutau clienții. …și invers ! Doar pe al meu nu-l vedeam… Așa că am dat curs unui alt taximetrist care s-a oferit să mă transporte contra sumei de 120 lire. La un moment dat a oprit mașina și mi-a adus din portbagaj haina lui, pe care mi-a dat-o ca să mă învelesc. Mă văzuse în oglindă că tremuram de frig ! Pe drum văzusem un nou sport extrem. Să stai pe locul din spate al unui motoscuter (invers decât ar trebui) și să te împingi periodic cu picioarele în mașina care se apropie de tine ! Adrenalina maximă !  

Cairo-în trafic

Odată ajuns la hotel, am intrat sub duș pentru a mă bucura de apă caldă și săpun. Asemenea Sfinxului (Un Sfinx dominat de vânt și de nisip) doream să fiu eliberat de nisipul pe care îl acumulasem, mai ales că apa era suficient de fierbinte. Așa că nu am făcut economie de săpun. Însă exact când am terminam săpuneala, s-a terminat și apa caldă ! Nu-i nimic, mi-am zis ! Nu se poate să nu vină din nou ! Dar…s-a putut ! 😦 Am îmbrăcat halatul și m-am dus la recepție, unde am explicat cauza pentru care arătam așa. ,,No problem. Hussein se ocupă de problemă !” Ăsta da serviciu prompt ! Hussein al Egiptului a intrat în baie și a început să închidă și să deschidă robinetele, în timp ce eu priveam atent să văd unde am greșit. Omul nu părea a fi un meseriaș desăvârșit, ci mai degrabă unul căruia țevile de apă caldă îi provocau insomnii sau coșmaruri. 😦 Apoi s-a uitat sub chiuvetă și a început să bată cu pumnul în țeavă. Aceea era ultima metodă de a se încălzi apa în Egipt ?! Sau îi dădea ,,reset” la țeavă?! 😀 După mai multe căutări pe internet și apeluri telefonice, mi-a zis că e doar o problemă de umplere a boilerului cu apă, o procedură ce va dura 20 min. Însă după o oră eram tot cu nisipul (+săpun) pe mine. …tot în halat și tot în recepție. Instalatorul de ocazie Hussein a învârtit iar robinetele, a vorbit din nou la telefon și mi-a dat verdictul : în 20 min voi avea apă caldă !!!  Nu am mai luat în serios noul termen și am dat jos nisipul de mine. Cu apă rece ! 🙂 Dacă ăsta e sacrificiul cerut pentru o zi petrecută în ,,ograda” lui Keops și Kefren, atunci se merita ! În fond, nici muncitorii care au ridicat piramidele nu aveau apă caldă după o zi de muncă ! Poate doar Keops și Kefren ! 🙂 Probabil că și pentru ei timpul de așteptare era tot de 20 de minute ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s