Jakarta (II) – O lume în care te poți obișnui !

A doua zi de vacanță în capitala Indoneziei a început exact așa cum mă așteptam : sub un soare arzător ! Dar, cum îi luasem deja pulsul încă din ziua precedentă, razele lui nu mă mai speriau. JAKARTA (I)-Minunea Indoneziei : Tegar, copilul cu vocea de aur !Așa că mi-am îndreptat pașii către cel mai cunoscut monument din țară : Monumentul Național. …sau mai pe scurt, MONAS !

Am pășit prin curtea Merdeka Square, adică printr-un spațiu care e de vreo 5 ori mai mare decât Piața Tiananmen din Beijing, în mijlocul căreia se ridică monumentul amintit. Aproape de vârful acestuia îmi doream să ajung, adică pe platforma situată la 115 m. … căci în flacăra învelită cu 50 kg de folie aurită, nu poate ajunge nimeni ! 🙂

După ce am trecut printr-un tunel subteran, am ieșit la ,,poalele” lui MONAS și am privit monumentul ce seamănă cu pistilul unei plante de orez. Păi, ce altă plantă puteau alege indonezieni să-i reprezinte mai bine ?!

Și când mă gândesc că pentru a selecta proiectul câștigător au fost organizate două concursuri care nu au avut câștigător ! Până la urmă președintele Sukarno a ales proiectul pe care și l-a dorit…

După ce am pătruns în muzeul ce omagiază obținerea independenței (parter), nu puteam să nu mă întreb ce nu există și în România un asemenea muzeu… 😦 Independența noastră tot cu sânge a fost obținută, chiar dacă în rolul olandezilor fuseseră turcii ! Însă am rămas cu întrebarea, cu dioramele și cu vocea lui Sukarno care rostea proclamația de independență. … prin difuzoare ! 🙂

Încărcat de istorie, m-am așezat la rând pentru a urca în liftul ce urma să mă ducă spre puntea de observație. A trebuit să aștept ceva vreme, pentru că pe platformă nu era permis accesul decât a 50 de persoane în același timp… În cele din urmă am ajuns sus și am trecut mai întâi printr-o sală în formă de amfiteatru, pe a cărui perete era harta aurită a Indoneziei.

Apoi, am ieșit pe punte alături de ceilalți 49 de vizitatori ! 🙂 Vântul răcoros mă făcea să cred că ajunsesem într-o altă lume. 🙂 O lume cu o climă normală 🙂 Așa că am putut să dau o ,,roată” punții și să admir Jakarta de la înălțime ! La fel cum admirasem cândva și Cairo (III) – Un oraș (de) la înălțime ! Bineînțeles că am făcut și un filmuleț care să-mi amintească mereu de MONAS și de răcoarea din vârful său poleit cu aur ! O răcoare de ..aur ” 🙂

Văzusem Jakarta de sus, așa că puteam să cobor din nou la nivelul solului dogoritor. După ce am trecut din nou prin tunelul în care ventilatoarele învârteau aerul fierbinte, m-am dus către stația de bus, urmând a mă îndrepta spre Old Batavia.

La ieșirea din Merdeka Square am trecut printr-o ,,pădure” de polițiști care păreau a fi pedepsiți de șefii lor să stea în soare. Să vadă și ei prin ce trec turiștii la orele amiezii ! 🙂 O fi Monas important pentru țară, dar parcă nici chiar așa ! 🙂

Apoi m-am urcat într-un bus ce avea undă ,,verde” pe un culoar destinat doar lui. Așa să tot circuli prin Jakarta ! …doar că, în intersecții se integra și el în traficul aglomerat.

Amuzant mi s-a părut faptul că șoferul stătea într-o cabina protejată cu niște zăbrele de fier, de pară era sediul unei băncii în care fusese ascunsă rezerva națională ! 🙂 Și când mă gândesc că el nici măcar nu elibera bilete ! 🙂 Însă cel puțin șofatul nu a fost ca fost unul periculos, așa cum pățisem în LIMA ( I ) – Capitala soarelui apus

După ce am traversat o mare parte din oraș, am ajuns în Old Batavia ! Am pășit în Fatahillah Square, locul unde își aveau sediul Indiile Olandeze și totodată piața în care aveau loc execuțiile în perioada colonială ! O zonă animată, plină de biciclete vopsite în culori electrice și cu personaje desprinse parcă din desene animate… 🙂 Dar, parcă îmi era dor de Plaza des Armas din Santiago Chile… Chile ( I ) – țara de la capătul lumii

Nici nu am pășit bine în piață când un localnic m-a întrebat din ce țară vin ! ,,Din România”, îi răspund. convins că nu a auzit de țara din Carpați… Omul scoate rapid un portmoneu și începe să caute printr-o colecție impresionantă de bancnote. ,,Mongolia, Rusia, Bulgaria, SUA… Romania nu am. Îmi poți da o bancnotă din țara ta ?”, m-a întrebat politicos. ,,Pot, dacă știi unde e situată”, îi răspund. ,,E în Europa ! ”, îmi spune sec colecționarul. Ce era să fac ?! Eram bun de plată ! 🙂 Așa că îi dau bancnota cu Nicolae Grigorescu. Însă imediat mai apare un alt ,,colecționar” care îmi cere și el o hârtie de 10 lei. și apoi încă unul ! Fără să le mai pun alte întrebări de ,,cine știe câștigă” le dau premiul, ascund portofelul și plec mai departe. Altfel, leu românesc ar fi ajuns cea mai populară bancnotă din piață ! 🙂

Un ghicitor în cărți, stătea direct pe caldarâm alături de 4 femei, cărora le explica ce anume le rezervă viitorul. Aș fi dorit și eu să știu dacă se merita să vizitez Muzeul Sejarah, dar părul ce-l avea prins în coadă, nu-mi inspira încredere… Cărțile erau ..măsluite” ! 🙂

Așa că am decis să intru în fostul sediu al Indiilor Olandeze și să văd locul din care erau luate deciziile pentru întregul arhipelag indonezian. În subsolul acestei clădiri ce seamănă cu palatul Dom din Amsterdam, erau închiși luptătorii pentru ce doreau să-i alunge pe olandezi. …mai apoi erau executați în piață !

Nu departe se află podul Intan Kota care, putea să nu mă impresioneze pe mine din moment ce l-a impresionat pe Van Gogh ?! Mai ales că pictorul l-a reprodus la fața locului ! Acesta pod rabatabil este cel mai vechi pod din Indonezia ! Cândva el permitea accesul ambarcațiunilor, însă pentru că în prezent canalul nu mai este navigabil, podul a devenit mai mult un obiectiv turistic. 🙂

După ce am văzut puntea ce l-a inspirat pe Van Gogh, m-am îndreptat din nou către bus. Înainte de a mă retrage la hotel, doream să vizitez Moscheea Istiqlal, cea care este cea mai mare moschee din sudul Asiei (capacitate 20.000 persoane). Chiar înainte de a intra în curtea ei, un bărbat pirpiriu și chelos, a început să-mi povestească despre grandioasa construcție,

Apoi el s-a lipit de mine ca timbrul de scrisoare, dându-mi informații de care mă puteam lipsi pentru că le citisem deja pe internet. 🙂 Odată intrat în interior, mi-aș fi dorit să pășesc pe covorul roșu ce fusese donat de șeicul din Arabia Saudită. Însă cum nu puteam să tulbur liniștea credincioșilor, am rămas să privesc de la etaj.

Cu garda personală în ,,spatele” meu, m-am dus să văd o tobă imensă confecționată dintr-un copac vechi de 300 ani (din insula Borneo) care, cândva îi cheama pe musulmani la rugăciune. Acum îi cheamă doar… banda audio ! 🙂 Mai văzusem niște tobe asemănătoare în Beijing ( VI ) – ultima zi.

Văzând că sunt pasionat de fotografie, ,,ghidul” mi-a făcut semn să-l urmez pentru a-mi arăta o imagine de vis, …și chiar mi-a arătat-o ! 😉 Traversând curtea, am ajuns dincolo de un lac, de unde moscheea era luminată feeric!

Ce puteam să mai zic ?! Fără ajutorul ,,omului” meu, nu aș fi găsit acest loc nici cu mama gps-ului ! 🙂 ,,Ghidul” își merita bacșișul ! 🙂 Așa că i l-am dat cu bucurie ! Doar că, după ce l-a primit, acesta s-a lovit cu putere cu palma peste chelie ! Cam ciudat mod de a-și manifesta mulțumirea ! 🙂 …sau nemulțumirea ?! Căci imediat mi-a cerut o sumă echivalentă cu cca. 10 dolari ! 😀 Păi, până la urmă nu făcusem o fotografie din satelitul indonezian aflat pe orbită ! …ci din curtea unei moscheii ! 🙂 Cum am refuzat să măresc suma cerută, a urmat o ploaie de palme pe care musulmanul și le-a îndesat pe chelie ! 🙂 …concomitent cu o rafală de vorbe al căror sens nu l-am înțeles. …dar l-am bănuit ! 🙂

După ce am făcut o ultimă fotografie (pe cont propriu de data aceasta), am părăsit curtea și m-am îndreptat spre hotel. Unicul minaret, ce era placat cu marmură doar până la înălțimea de 66,66 m înălțime, a rămas în urma mea. …doar coranul are 6666 de versete ! 🙂

A doua zi de vacanță în Jakarta se încheiase… Parcă nu mai simțisem căldura și umiditatea la fel de mult ca în prima zi. Poate că eram pe cale să devin un …indonezian de ,,import”! 🙂

Încet-încet, mă adaptasem la tot ceea ce mă înconjura… Adică la clima și traficul ce păreau greu de suportat în prima zi, precum și la felul oamenilor de a fi…cu bune și cu rele. Ca peste tot în lume, de altfel !

Însă nu mă obișnuisem cu restaurantelor care erau înșirate de-a lungul trotuarului și care, nu păreau a fi pe gustul meu ! …încă ! 🙂 Dar mai urma o nouă zi de stat în Jakarta !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s