Pașapoartele verzi de sănătate urmează a intra în vigoare de la 1 iulie

Certificatul verde digital european a primit în sfârșit undă ,,verde” ! A mai rămas de făcut un singur pas, și anume, aprobarea sa în plenul Parlamentului European din sesiunea din 7-10 iunie. Ceea ce va fi o simplă formalitate !

El urmează să devină operaţional în toate cele 27 de state UE, cât și Islanda, Norvegia și Liechtenstein începând cu 1 iulie, urmând a fi funcțional timp de 12 luni.

 Certificatul verde (care va fi disponibil atât digital cât și pe hârtie) va atesta că deținătorul său a fost vaccinat împotriva Covid-19, că are un test negativ recent sau că a trecut prin boală.

Încă din data de 3 iunie, 7 state membre (Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia) au decis să se conecteze deja la portal și au început să elibereze primele certificate din UE.

Documentele ar putea fi emise de centrele de testare, de autoritățile sanitare sau direct prin intermediul unui portal de e-sănătate. 

Versiunea electronică va putea fi stocată pe un dispozitiv mobil, dar se va putea solicita și o versiune tipărită. Ambele versiuni vor avea un cod QR care va conține informații esențiale, precum și un sigiliu digital ce va garanta autenticitatea certificatului.


O prezentare generală actualizată este disponibilă pe site-ul web dedicat certificatului verde digital covid.

3 gânduri despre “Pașapoartele verzi de sănătate urmează a intra în vigoare de la 1 iulie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s