Bulgaria a intrat pe lista ,,roșie”! Germania și Croația au devenit ,,galbene”, iar Dubaiul e din nou ,,verde”!

Au fost reactualizate listele ,,tricolore”! În ultima săptămână a continuat să crească numărul de state/ teritorii care se regăsesc pe cele două liste (101 față de 96). Deci, valul 4 al pandemiei pare să se ducă tot mai sus la nivel mondial. În timp timp ce Europa a ridicat la 41, numărul țări/teritorii prezente pe liste, America de Sud rămâne aproape verde!

Listă in vigoare de la data de 12.09.2021, ora 00:00.

LISTA ROȘIE

Pe noua listă roșie se regăsesc 58 state/teritorii, ceea ce înseamnă o scădere minoră față de săptămâna precedentă.

Ce state/teritorii au intrat în zona roșie ? De data aceasta, doar 6 state ! În Europa au fost ,,înroșite” 5 noi teritorii : Bulgaria, Norvegia, Lituania, Slovenia și Guernsey. Din ,,restul” lumii a mai intrat în zona roșie doar Sri Lanka.

Ce țări/teritorii au ieșit din zona roșie ? Nu mai puțin de 10 țări : Portugalia, Islanda, Monaco, Gibraltar (din Europa) și Mauritius, Bahamas, Curacao, Liban, Libia și Tunisia (din restul lumii). Deci, din Europa au intrat în zona roșie 5 teritorii și au ieșit 4 ! Adică suntem la…+1 !

Europa rămâne liderul zonei ,,roșii” cu 23 țări/teritorii, fiind urmată la mare distanță de America Centrală/Zona Caraibelor cu 15 țări. Podiumul este completat de Asia cu 9 state, lângă ea aflându-se Africa cu 4 state ,roșii”. Codașele listei sunt Oceania, Peninsula Arabă și America de Sud (fiecare cu câte două state) și America de Nord (cu un stat ,,roșu”).

Călătorii care se întorc dintr-un stat ,,roșu”, trebuie să știe că sunt scutiți de carantină dacă prezintă dovada vaccinării cu rapel (minim 10 zile) sau că au trecut prin boala Covid 19 în ultimele 90 de zile !

LISTA GALBENĂ

În ceea ce privește zonele galbene, lista actualizată cuprinde 43 state/teritorii. O creștere cu 9 poziții față de ultima listă. La nivelul mapamondului au fost trecute pe lista galbenă alte 19 state, dintre care 6 sunt din Europa !

Care sunt cele 19 țări ce au fost ,,îngălbenite” ? În afara celor 10 sosite din zona roșie, alte 9 țări au fost ,,promovate” din zona verde în cea galbenă. În Europa au fost trecute din ,verde” în ,,galben” Germania și Croația, în timp ce în alte zone geografice au fost ,,îngălbenite” Capul Verde, Barbados, Bonaire, Grenada, Monserrat și Insulele Virgine U.K.).

Ce țări au fost scoase de zona galbenă ? 9 state/teritorii ! În afara celor 6 țări/teritorii ce au fost ,,promovate” pe lista roșie, alte 3 au fost ,,înverzite” : Letonia, Honduras și Emiratele Arabe Unite.

Într-un clasament al listei galbene, Europa ocupă tot prima poziție, dar cu 17 state/ teritorii ,,îngălbenite”, fiind urmată de America Centrală/Zona Caraibelor (6 țări galbene). Restul zonelor se află la mare distanță: Asia (3), Peninsula Arabă, America de Sud, Africa și Oceania au câte două state ,,îngălbenite”.

Cei care sosesc din țările ,,galbene” pot scăpa de carantină dacă prezinta dovada vaccinării cu rapel (10 zile), un rezultat negativ al unui test PCR efectuat în ultimele 72 ore sau că au trecut prin Covid 19 în ultimele 90 de zile !

LISTA VERDE

În urmă cu o săptămână am scris că ,,Pasibile pentru a urca pe lista galbenă, în scurtă vreme, sunt Italia, Croația și, de ce nu…Germania ! ” Mi-au ieșit doua din trei pronosticuri ! Ce prezic pentru săptămâna viitoare ? …Italia și Republica Moldova. …să vedem ! 🙂

Persoanele care se întorc din zonele verzi nu trebuie să prezinte niciun document pentru a fi scutiți de carantină la intrarea în România.

Care este cea mai afectată zonă de pe glob în acest moment ?

Europa –41 state/teritorii roșii+galbene (+2 față de săptămâna precedentă).

America Centrală/ Zona Caraibelor -26 state/teritorii (+4 față de săptămâna precedentă)

Asia – 12 state/teritorii roșii+galbene (+1).

Africa – 9 state/teritorii roșii+galbene. (0)

Oceania – 4 state/teritorii roșii+galbene (-!).

Peninsula Arabă – 4 state/teritorii roșii+galbene (-1).

America de Sud – 4 state (0)

America de Nord – un stat/teritoriu roșu

2 gânduri despre “Bulgaria a intrat pe lista ,,roșie”! Germania și Croația au devenit ,,galbene”, iar Dubaiul e din nou ,,verde”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s