Dubai -10 lucruri pe care nu trebuie să le faci în vacantă

1. Băutul în public este interzis

Consumul alcoolului în public sau plimbatul în stare de ebrietate, îți pot da dureri de cap mai mari decât cea mai cruntă mahmureală! 🙂 Sancțiunea cea mai blândă pentru acestea este amenda, iar cea mai gravă poate ajunge până la deportare sau închisoare. Dacă dorești să bei o bere, atunci du-te într-un restaurant care deține licență și scoate din buzunar o sumă destul de piperată ! …cca. 12 euro pentru o bere de 33o ml ! 🙂

2. Posesia de droguri = închisoare !

Ca peste tot în lume, posesia de droguri este considerată ilegală și te ,,aruncă” direct în închisoare. În Dubai este încadrată ca ,,posesie” și faptul că ți-au fost descoperite urme de drog în analizele de urină sau sânge !

În 2008, un turist britanic a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce ofițerii vamali i-au găsit un rest de canabis lipit de pantofi ! 

3. Nu lua carne de porc în bagaje

Chiar dacă ești un gurmand desăvârșit, asigură-te că înainte de călătoria în Dubai, nu ai uitat prin bagaje vreun cârnat care să-ți amintească de sacrificarea unui purceluș. 🙂 E.A.U., la fel ca orice altă zonă musulmană, nu-ți vor permite intrarea în țară cu preparate din porc. …altfel, urmează amendă + confiscarea produselor !

4. Nu îmbrăca hainele sexului opus

În ciuda extravaganțelor arhitectonice afișate la tot pasul, Dubaiul continuă să fie o comunitate conservatoare, ostilă homosexualității. A te îmbrăca (chiar și în glumă) cu hainele sexului opus tău, va face ca autoritățile din Emirate să te privească ca fiind homosexual și să te trateze ca atare. Anual, poliția reține câteva zeci de turiști ce sfidează această regulă.

5. Afișarea publică a afecțiunii este interzisă 

Codul din Dubai prevede: „Ținerea mâinii pentru un cuplu căsătorit este tolerată, dar sărutul și mângâierea sunt considerate ca fiind infracțiuni ale decenței publice. Manifestările publice de afecțiune, precum și hărțuirea sexuală sau adresarea aleatorie către femei în locuri publice, pot fi pedepsite cu închisoare sau deportare.” …scurt și la obiect ! 🙂

6. Limbajul ,,colorat” te poate arunca în închisoare

Dubaiul este la fel de conservator și în ceea ce privește modul în care te adresezi altei persoane. Unele cuvinte prost alese, indiferent dacă au fost exprimate prin viu grai sau scriere, te pot duce cu ușurință dincolo de gratii. În 2016, o instanță a hotărât condamnarea unui bărbat care și-a înjurat un coleg printr-un mesaj trimis pe WhatsApp.

7. Nu critica islamul sau conducerea țării! …nici măcar pe internet!

Dacă dorești să critici (chiar și pe internet) conducerea E.A.U., ar trebui să știi că acest lucru te poate duce pentru o perioadă de timp la ,,răcoare” ! Legea prevede pedepse cu închisoarea pentru orice persoană care folosește inclusiv un site web pentru a critica guvernul, islamul, conducătorii emiratului sau care iau în derâdere steagul și simbolurile naționale.

8. Nu fă gesturi obscene

Dacă ai închiriat o mașină, iar un șofer neglijent te depășește neregulamentar în trafic, nu îi reproșa acest lucru folosindu-ți degetul arătător. În caz contrar, el se poate alege doar cu o amendă la codul rutier, în timp ce tu vei avea dat explicații serioase, urmând să suporți o amendă usturătoare sau chiar câteva zile de închisoare!

De asemenea, nici folosirea semnului ,,OK” nu este binevenit în Dubai, pentru că acesta este asociat cu ,,ochiului răului” !

9. Nu mânca în public în timpul Ramadanului

La fel ca și în Turcia-10 lucruri pe care nu trebuie să le faci în vacanță, Codul penal al Emiratelor Arabe Unite (art. 313) consideră că a săvârșit o infracțiune oricine consumă alimente sau bea în public pe timpul Ramadanului. Acest lucru este valabil chiar și pentru turiști !… iar nerespectarea legii te poate ,,costa” o lună de libertate !

10. Nu fotografia alte persoane fără acordul lor

Fotografierea sau filmarea cu intenție a unei persoane, fără a avea consimțământul acesteia, este socotită ca fiind un atentat la intimitate (art. 378 din Codul Penal al E.A.U.). În astfel de situații, aparatura poate fi confiscată, înregistrările vor fi distruse, iar fotograful este pasibil să plătească o amendă sau chiar să fie închis ! Deci, atenție la …prim plan ! 🙂

5 gânduri despre “Dubai -10 lucruri pe care nu trebuie să le faci în vacantă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s