Noile liste au fost actualizate ! Olanda a intrat din nou în zona galbenă! Ucraina a devenit ,,roșie”, iar Elveția, Iordania și Canada sunt din nou verzi !

Noile liste publicate de CNSU marchează pentru a 4-a săptămână la rând o scădere a numărului de țări/teritorii care se regăsesc pe lista roșie (80 față de 83). Aceasta înseamnă că valul 4 al pandemiei bate în retragere cam peste tot în lume. Însă, în același timp, România înregistrează o rată explozivă a incidenței de infectare, țara noastră ajungând pe locul 11 în lume și pe al 6-lea din Europa !

LISTA ROȘIE

Noua listă roșie cuprinde 51 de state/teritorii, adică cu două mai puțin față de săptămâna precedentă.

Ce state/teritorii au intrat în zona roșie ? Doar două, însă ambele din Europa! Ucraina și Gibraltar sunt noile teritorii ce au făcut pasul pe această listă, în timp ce din restul mapamondului nu s-a mai înroșit nicio altă țară! În ce privește România, în ritmul actual, aceasta are toate șansele să urce mai sus de locul 11 în clasamentul mondial….

Ce țări/teritorii au ieșit din zona roșie ? Cu două mai multe decât cele intrate : adică 4. Din Europa, doar Albania a părăsit zona roșie, iar din alte zone ale globului au mai ieșit de pe această listă : Curacao,Botswana și Insulele Virgine SUA.

Deci, în Europa au intrat în zona roșie 2 țări și a ieșit doar una!

Europa rămâne liderul zonei ,,roșii” cu 20 de țări/teritorii, fiind urmată îndeaproape de America Centrală/Zona Caraibelor cu 15 poziții. Ele sunt urmate la mare distanță de Asia (8 state ,,roșii”), Africa și America de Sud (câte 3 state fiecare). Oceania și America de Nord încheie această listă (cu câte un stat ,,roșu”) .

Călătorii care se întorc dintr-un stat ,,roșu”, trebuie să știe că sunt scutiți de carantină dacă prezintă dovada vaccinării cu rapel (minim 10 zile) sau că au trecut prin boala Covid 19 în ultimele 90 de zile !

LISTA GALBENĂ

În ceea ce privește zonele galbene, lista actualizată cuprinde 29 state/teritorii, adică mai puțin cu una față de data trecută. În Europa au fost ,,îngălbenite” două țări, iar în același timp au ieșit de pe listă alte 6! Deci Europa se îndreaptă, cu unele excepții, spre o zonă sigură !

Care sunt țările/teritoriile ce au fost ,,îngălbenite” ? În total 9 țări/teritorii. În afara celor 4 ce au sosit din lista roșie, au mai fost ,,îngălbenite” alte 5 țări care au venit însă din zona verde- Olanda, Gabon, Insulele Turks, Insulele Virgine UK și Montserrat.

Ce țări au fost scoase din zona galbenă ? 10 state/teritorii ! În afara celor două ce au fost ,,promovate” pe lista roșie, alte 8 state au fost ,,înverzite” : Elveția, Canada, Iordania, Andorra, Kazahstan, Sao Tome, Groenlanda și Polinezia Franceză.

Într-un clasament al listei galbene, Europa ocupă tot prima poziție cu 13 state/ teritorii ,,îngălbenite”, fiind urmată la mare distanță de America Centrală/Zona Caraibelor (cu 10 țări galbene) și Asia (4) și Oceania cu un singur stat prezent pe listă.

Cei care sosesc din țările ,,galbene” pot scăpa de carantină dacă prezinta dovada vaccinării cu rapel (10 zile), un rezultat negativ al unui test PCR efectuat în ultimele 72 ore sau că au trecut prin Covid 19 în ultimele 90 de zile !

LISTA VERDE

Majoritatea statelor din vestul și nordul Europei, alături de cele din Orientul Apropiat și America de Sud, continuă să se afle într-o zonă verde 🙂 În același timp, statele din estul Europei (cu excepția Ungariei) se află în zona cea mai tulbure a valului 4 și nu sunt semne că situația s-ar îndrepta în viitorul apropiat!

Persoanele care se întorc din zonele verzi nu trebuie să prezinte niciun document pentru a fi scutiți de carantină la intrarea în România.

Care este cea mai afectată zonă de pe glob în acest moment ?

Europa -33 state/teritorii roșii+galbene (-3 față de săptămâna precedentă).

America Centrală/ Zona Caraibelor -25 state/teritorii (+1)

Asia – 12 state/teritorii roșii+galbene (+1)

Africa – 5 state/teritorii roșii+galbene. (0)

America de Sud – 3 state (0)

Oceania – 1 state/teritorii roșii+galbene (-1).

America de Nord – 1(-1)

2 gânduri despre “Noile liste au fost actualizate ! Olanda a intrat din nou în zona galbenă! Ucraina a devenit ,,roșie”, iar Elveția, Iordania și Canada sunt din nou verzi !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s