Modificări importante privind completarea formularului PLF la intrarea în România

În ședința din data de 3 februarie Guvernul României a adoptat o Ordonanță prin care au fost aduse câteva modificări importante în ceea ce privește formularul PLF (ce trebuie completat cu ocazia intrării în țară). Aici e site-ul unde poate fi completat PLF ahttps://plf.gov.ro/login

formular PLF

Cea mai importantă dintre ele se referă la extinderea perioadei în care poate fi completat formularul de localizare, astfel că persoana ce urmează să intre în România va avea la dispoziție un termen de 72 de ore (și nu de 24 de ore cât era până în prezent). În cazul în care această activitate nu a fost totuși efectuată, călătorul va avea la dispoziție în acest sens alte 24 de ore după intrarea în țară (la fel ca și în vechea Ordonanță).

Important e și faptul că totodată se modifică și cuantumul amenzilor. Dacă până în prezent orice lucrător din DSP (mai mult sau mai puțin priceput), avea în vârful pixului său amenzi cu valori cuprinse între 2.000 -3.000 lei, începând de acum el va trebui să stabilească cuantumul sancțiunii între 500 – 2.000 lei . …sume ce par a fi ceva mai pământene !

Ar fi indicat ca Ministerul Sănătății să revizuiască informațiile privind cuantumurile amenzii, pentru că pe site-ul ministerului limitele amenzilor au fost publicate exact pe dos ! 🙂

O altă reparație e aceea că următoarele categorii de persoane nu vor mai avea obligația de a completa acest formular la intrarea în țară, ci doar vor bifa opțiunea „personal exceptat”
de pe formular :
a) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de
locomotivă și personalul feroviar;
b) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4
tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor
prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care
asigură transport de persoane;
c) personalul navigant maritim și fluvial, precum și personalul de deservire a
platformelor maritime;
d) personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de
deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României
și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat;
e) polițiștii care participă la misiuni de aducere în România, sub escortă, a
persoanelor urmărite internațional și a celor transferate în vederea continuării
executării pedepsei cu închisoarea în conformitate cu prevederile Legii nr.
302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) personalul implicat în executarea misiunilor de transport pacienți ai serviciului
medical la și din unități sanitare aflate în afara teritoriului României.
g) persoanele care în vederea deplasării la locul de muncă tranzitează frontiera de
stat cel puțin o data în 24 de ore; ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s