10 INFORMAȚII ISTORICE PENTRU CEI CARE VIZITEAZĂ EGIPTUL

1. MUMIFICAREA NU ERA DOAR PENTRU FARAONI


Cele mai faimoase mumii au fost cu siguranță faraonii, și am descris câteva dintre ele în Cairo (IV) – Muzeul de egiptologie sau…la un pas de cartonașul roșu ! Însă, chiar dacă nu-ți puteai permite o piramidă în acele vremuri, aceasta nu înseamnă că nu puteai fi mumificat. 🙂 Cele mai vechi mumii din Egipt au apărut în mod accidental, deoarece atunci când un corpul era îngropat în nisipul arid, el se mumifica fără prea mare efort. Cei bogați plăteau în avans pentru a le fi scoase organele interne și creierul, iar mai apoi să fie introduși într-un mormânt cu trupul înfășurat, ca de Halloween. 😉

Cum toată lumea încerca să se mumifice, în Egipt ar exista în prezent cca. 70 de milioane de mumii !

2. TUTANKAMON NU A FOST UCIS DE MARELE SĂU VIZIR


Ani de zile, oamenii au crezut că moartea regelui Tut este demnă de un film de la Hollywood. Chiar și mulți egiptologi au spus că băiatul rege a fost ucis cu brutalitate, deoarece partea din spate a craniului părea a fi fracturată. Exista și un suspect : marele vizir Aye ! 🙂 El a domnit în locul lui Tut în timp ce faraonul era copil, iar după moartea acestuia, vizirul s-a căsătorit cu văduva lui Tut. …care, și ea a murit apoi destul de repede, iar Aye a rămas singur pe tron !

Din fericire pentru reputația lui Aye, acum se știe că Tut nu a murit din cauza vizirului său ci doar din cauza unor boli congenitale.

3. FARAONII NU ERAU ÎNGROPAȚI MEREU ÎMPREUNĂ CU SLUJITORII LOR


Unii faraoni egipteni din timpul primei dinastii și-au luat slujitorii cu ei în viața de apoi, pentru că erau convinși că aveau nevoie ca ei să-le facă toată munca. La urma urmei, ei erau zei și nu puteau să facă ceva atât de complicat, precum coacerea pâinii sau să toarne vin în pahare ! 😉

Însă, în cea mai mare parte a perioadei egiptene, faraonii și-au găsit servitorii perfecți, fiind îngropați cu niște păpuși mici de lemn (ushabtis), care au fost pictate pentru a arăta exact ca servitorii pe care îi înlocuiau. Ele aveau să facă toată munca grea, în timp ce faraonii se puteau bucura de…moartea lor ! 🙂

4.BLESTEMUL FARAONULUI TUANKAMON NU A EXISTAT


Cu toții știm că după ce a fost deschis mormântul lui Tutankamon, mulți dintre cei implicați au început să cadă ca muștele. E știut faptul că statuile care păzeau mormântul, aveau șerpi de aur pe cap. În noaptea descoperirii, un șarpe, ce arăta exact ca cei din mormânt, i-a atacat și ucis canarul de companie ce-i aparținea conducătorului expediției. De acolo a și apărut ideea blestemului. 🙂

În total, 11 persoane ce aveau legătură cu săpăturile, au murit în următorii șapte ani, dar fără a se dovedi că ar avea vreo legătură cu blestemul. 🙂

5.CLEOPATRA NU A FOST CHIAR O FRUMUSEȚE RARĂ


Istoricul roman Cassius Dio a scris despre Cleopatra că aceasta era „o femeie de o frumusețe nemaivăzută”. Din fericire, deși nu avem portrete sau busturi ale reginei, avem figura ei bătută pe monedele din acea epocă. Acestea o arată ca având un nas mare, o bărbie proeminentă și riduri. …adică, nu era tocmai un supermodel ! 😉 Plutarh, care nu a întâlnit-o niciodată pe Cleopatra, a spus că ea avea o voce sexy, dar că aceasta nu ar fi chiar o frumusețe. …totuși, poate că ne vom da seama de chipul ei dacă îi va fi găsit vreodată mormântul. 🙂

6. NU TOATE TEXTELE AU FOST SCRISE CU HIEROGLIFE


Practic, când vezi o scriere egipteană, crezi că ea se reduce doar la hieroglife. Imaginile alcătuiau un limbaj atât de complex, încât nu aveam idee ce vor să transmită, până la descoperirea Pietrei Rosettei (ea traduce hieroglifele în greacă). Însă, în realitate, nu toată lumea din Egipt avea timp să stea și să sculpteze imagini de fiecare dată când își scriau lista de cumpărături. 🙂

Timp de peste 2.500 de ani a fost folosită scrierea hieratică (cu cerneală și papirus), iar apoi cea demotică (cca. 1.000 de ani). Oricât de grozav ar fi să te gândești la un vânzător care să-ți sculpteze chitanța pe bucată de piatră, în realitate totul se petrecea rapid. 🙂 Hieroglifele au fost folosite doar pentru lucruri importante, cum ar fi mesajele din morminte. … deoarece morții nu s-au grăbit niciodată. 🙂

7. NU DOAR SCLAVII AU CONSTRUIT PIRAMIDELE


Hollywood-ul este obsedat de ideea că sclavii au fost cei care au construit piramidele. Un pic de sens există, căci cum altfel s-ar putea construi ceva atât de mare fără pic de muncă forțată ? GIZA (I) – Keops, piramida învechită (doar) de Dumnezeu ! …doar din loialitate față de faraon? 🙂 Poate nu doar pentru loialitate, ci și pentru un…salariu ! Potrivit egiptologilor, pentru a le construi au fost angajați și cca.10.000 de muncitori calificați.

Evreii au fost înrobiți pentru a face o „muncă sfâșietoare”, însă ei nu au construit piramidele, pentru că pur și simplu, ei nu existau în acel moment ! 🙂

8. NU TOȚI CONDUCĂTORII ERAU EGIPTENI

Egiptul Antic era un loc destul de impresionant și, odată ce alte țări au început să-și construiască propriile imperii, tărâmul faraonilor a devenit unul râvnit. Primul străin care a decis că Egiptul trebuie să fie al lui, a fost Alexandru cel Mare. Odată ajuns în Egipt, a început o dinastie care avea să dureze peste 300 de ani, iar Alexandria a devenit unul dintre primele orașe cosmopolite. Ptolemeii au preluat unele dintre obiceiurile egiptene mai ciudate, cum ar fi căsătoria între rude pentru a se păstra puterea în familie, însă niciun faraon din dinastie nu s-a deranjat să învețe limba egipteană. … până la Cleopatra ! 🙂

9. OAMENII DE RÂND AVEAU FOARTE MULTE DREPTURI


Când o țara este condusă de zei cu formă umană, poți presupune că oamenii de rând nu aveau prea multe drepturi. Însă, în Egiptul antic oamenii aveau de fapt mult mai multe drepturi decât te-ai putea aștepta.

Muncitorii calificați, precum cei care construiau piramidele, aveau case cu multe camere și beneficiau de două zile libere la fiecare 10 zile lucrate. Erau permise chiar și zile libere suplimentare dacă aveau nevoie să mumifice un prieten sau o rudă sau dacă aveau nevoie să producă… bere. 🙂 Ba, chiar puteau să intre și în grevă dacă nu primeau tratamentul dorit, așa cum s-a întâmplat după moartea lui Ramses al II-lea, când guvernul a avut probleme cu hrănirea și plata muncitorilor ! …atunci a fost organizată prima grevă înregistrată din istorie ! 😉

10. PIRAMIDELE NU AU FOST CONSTRUITE PENTRU A DEPOZITA CEREALE


Este greu de crezut că acest lucru trebuie dezmințit, dar ideea că piramidele au fost construite pentru a stoca cereale este atât de răspândită încât un candidat la președinție (Ben Carson) chiar a adus-o în discuție în timpul campaniei.

Această poveste a apărut în Evul Mediu, când s-a plecat de la ideea că Iosif -a spus faraonului că a visat că Egiptul va suferi de o foamete teribilă și va avea nevoie de depozite pentru cereale. În catedrala Sf. Marcu din Veneția se pot vedea chiar și imagini cu piramidele umplute cu cereale !

Doar că, povestea lui Iosif are loc în timpul Regatului de Mijloc, la sute de ani după ce piramidele au fost construite ! În plus, piramidele au foarte puțin spațiu în interior, ceea ce ar face ridicol să construiești astfel de structuri uriașe pentru a stoca un pic de cereale. …iar în cele din urmă, știm că piramidele au fost construite ca morminte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s