Istanbul – 30 de obiective turistice de neratat !

Istanbulul are 1001 de atracții care îți pot încânta ochiul. Eu am făcut o selecție ce cuprinde doar 30 de obiective turistice, acele care mi s-au părut a fi cele mai importante :

1.HAGIA SOFIA

Clădirea care este opera împăratului bizantin Justinian a rezistat de două mii de ani (536 d.Hr). Când împăratul a trecut dincolo de prag, s-a oprit și a spus : ,,O, Solomon te-am întrecut! ”, făcând referire la templul acestuia din Ierusalim. Clădirea fost prădată în mai mai multe rânduri de cruciați, dar niciodată de otomani ! După ce orașul a căzut în mâna turcilor, Mahommed Cuceritorul a ucis pe loc cu sabia, un soldat turc care încerca să scoată o dală din pardoseala clădirii. Am vizitat timp de două ore Hagia, iar cam tot ce se poate vedea în interior, am condensat înlăuntrul câtorva minute în filmare!

2. Moscheea Albastră

Moscheea Albastră (Sultan Ahmet Camii)

Moscheea construită între 1609 și 1616, a stârnit mare vâlvă în lumea musulmană pentru că ea avea șase minarete, adică același număr ca și Marea Moschee din Mecca. Că arhitectul ar fi încurcat cuvântul ,,șase” cu ,,aur”, acesta a fost o scuză de prisos a sultanului ! ..așa că, pentru a opri scandalul iscat, el a finanțat din fonduri proprii construcția celui de-al șaptelea minaret la moscheea din Mecca ! …și scandalul a fost oprit ! Plăcile albastre de Iznik din interior sunt cele care au i-au dat numele de Moscheea Albastră !

3. Marele bazar

Marele Bazar (Kapali Çarsi)

Pentru cei mulți turiști , turul obiectivelor din Istanbul începe cu o vizită în Marele Bazar. Această piață acoperită este, practic, cel mai vechi mall din lume ! Intrarea în bazar se face printr-una dintre cele 11 porți, urmate apoi un labirint de alei cu tavan boltit, mărginite de magazine și tarabe care vând toate suvenirurile și obiectele de artizanat turcești pe care ți le poți imagina.

4. Bazilica Cisternă

Bazilica Cisternă (Yerebatan Sarniçi)

Această sală subterană uriașă, asemănătoare unui palat, susținută de 336 de coloane pe 12 rânduri, a stocat cândva sursa de apă pentru împărații bizantini. Proiectul a fost început de Constantin cel Mare dar terminat de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea. Multe dintre coloane prezintă sculpturi decorative, iar cele mai faimoase dintre acestea sunt la bazele coloanelor cunoscute sub numele de Pietrele Meduzei.

5.Turnul Galata

Acest turn cu vedere la Cornul de Aur a fost construit de genovezi în sec. XIV. Cu o înălțime de 52 de metri, turnul a fost cea mai înaltă clădire din Istanbul timp de câteva secole. Astăzi, puntea de observație din partea de sus și restaurantul său sunt cele mai bune locuri din Istanbul pentru a admira priveliștile emblematice ale vechiului oraș. Fiți conștienți de faptul că este o locație super populară, așa că pregătiți-vă să stați la coadă.

Adresă: Bereketzade, Beyoğlu  https://muze.gen.tr/muze-detay/galatakulesi

6. Palatul Topkapi

Dintre numeroasele atracții de aici, cele mai populare sunt complexul Harem (unde își petreceau zilele concubinele și copii ale sultanului), bucătăriile palatului, Camera Consiliului Imperial, colecția de relicve ale profetului Mahommed, Trezoreria Imperială (plină de obiecte de aur și pietre prețioase). În sala de arme vei putea vedea și sabia lui Ștefan cel Mare !

https://muze.gen.tr/muze-detay/topkapi

7. Moscheea Suleymani

A fost construită pentru sultanul Süleyman Magnificul, de către arhitectul Sinan. Interiorul Moscheei Süleymani este dominat de o cupola înaltă de 53 de metri înălțime, de care atârnă ouă de struț a căror miros alungă păianjenii. Afară, în zona liniștită a grădinii, se află un cimitir care găzduiește mormintele sultanului Süleyman, a soției sale Hürrem Sultan și a unora dintre copiii lor.

8. Podul Galata

Podul este amplasat pe locul în care un lanț gros de fier legata cele două maluri în epoca bizantină ! În partea superioară este amplasată partea carosabilă, iar la nivelul inferior se află restaurantele în care încearcă să te atragă ospătarii. Un spectacol gratuit îl oferă sutele de pescari de macrou ce stau cu undițele întinse în apă.

9. Croazieră pe Bosfor

Vedere a Cetății Rumeli din Bosfor
Vedere a Cetății Rumeli din Bosfor

Pentru mulți vizitatori, o excursie la Istanbul nu este completă dacă nu ai navigat cu ferry pe apele strâmtorii Bosfor. Cel mai faimos tur cu feribotul este Long Bosphorus Tour, care pleacă zilnic din docul Eminönü până la fortăreața Anadolu Kavağı, aflată lângă Marea Neagră. De-a lungul croazierei poți vedea pe țărm fortărețe și palate din epoca otomană. Turul durează două ore pe fiecare sens cu o oprire de 3 ore în Anadolu Kavağı.

Există și o opțiune cu un tur scurt, care operează zilnic curse de două ore în sezonul estival și care ajung până la cetatea Rumeli.

10. Croazieră pe Golful de Aur

Aceasta este practic similară unui traseu de autobuz în zig zag, doar că ea operează pe calea apelor din golful Cornul de Aur. Stațiile cursei sunt situate alternativ pe cele două maluri, așa că poți vedea minunile Istanbulului fără a avea emoții că le-ai putea rata !

11. Bulevardul Istiklal

O plimbare pe Istiklal la ceas de seară este binevenită, în ciuda aglomerației sufocante de pe timpul verii ! Acela este locul în care artiștii stradali și vânzătorii de înghețată te fac să zâmbești și să nu simți cum ai străbătut peste 1 km de drum pietonal ! Autoritățile orașului susțin că în fiecare seară din timpul sezonului de vacanță, se regăsesc peste 1 milion de persoane ce colindă strada în același timp !

12. Bazarul Egiptean

Bazarul de mirodenii (Misir Çarsisi)
Bazarul de mirodenii (Misir Çarsisi)

Bazarul de mirodenii este locul în care vei găsi fructe uscate, nuci, ierburi și, desigur, condimente. O mare parte din banii care au ajutat la construcția sa provine din taxele pe care guvernul otoman le percepea produselor egiptene, iar din acest motiv a primit numele de Mısır Çarşısı, adică „piața egipteană”. Aceasta este una dintre cele mai aglomerate atracții turistice din Istanbul și din cauza aceasta este bine să fie vizitată în afara intervalului orar 11-16.

13. Zidurile vechi ale orașului

Zidurile vechi ale Constantinopolului au o lungime de semnificativă, așa că nu le vei putea vizita de la un capăt la altul. Iubitorii de istorie ar trebuie să se axeze pe zona Porții Edirne, cea care a fost doborâtă atunci când a fost cucerită capitala bizantină și prin care a intrat triumfător sultanul Mahommed al II-lea pe un cal alb !

14. Panorama 1453 – Cucerirea Constantinopolului

Acesta este unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Istanbul, care din păcate este mai puțin cunoscut ! El spune povestea, prin imagini și prin sunetele fanfarei Mehter, a luptei prin care a fost cucerită capitala bizantină de către otomani ! …vei avea impresia că te-ai întors în timp !

15. Moscheea lui Eyup

Credincioșii turci care nu-și permit să ajungă o dată-n viață la Mecca, vizitează în mod obligatoriu moscheea Eyup, acesta fiind al 4-lea cel mai sfânt loc de pelerinaj din lumea musulmană ! Lângă moschee se află și mormântul lui Eyup, fostul tovarăș al profetului Mohammed. Înainte de a cuceri Constantinopolul, sultanul Fatih a avut o viziune cu finalul luptei în timp ce se ruga deasupra mormântului…

16. Cafeneau Pierre Loti

Cafeneaua Pierre Loti

Dacă ai ajuns în orașul ce a fost capitala a 3 imperii și nu ai băut o cafea în celebra Pierre Loti, atunci degeaba ai fost în Istanbul ! 🙂 Acolo, nu doar cafea făcută la ibric îți taie răsuflarea, ci și priveliștea asupra golfului scăldat în razele soarelui !

Dar marea provocare e dată de norocul de a ,,prinde” o masă ,,liberă” ! Dacă mai dorești să ocupi și una care să fie situată la marginea exterioară, atunci mai bine ai juca la loto ! 🙂 …șansele de reușită sunt cam aceleași ! 🙂

De ce se numește Cafeneaua Pierre Loti ? Pentru că aici obișnuia să vină scriitorul francez Pierre Loti și să aștearnă câte un rând pe hârtie, în timp ce se gândea la iubita ta, Hatice. Doar că aceasta era luată … ! Era membră a unui harem ! 😦 Tot aici, a aflat peste timp, de moartea iubitei sale…

17. Hipodromul

Hipodrom
Hipodrom

Hipodromul a fost început de Septimius Severus și finalizat de Constantin cel Mare în anul 330 d.Hr. Acesta a fost centrul vieții publice bizantine și scena unor splendide curse de car, dar și locul în care au avut loc conflicte armate. Astăzi, din el au mai rămas doar Coloana șerpuită, Obeliscul lui Tutmes al III-lea, Obeliscul zidit și câteva secțiuni din pereții galeriei din partea de sud. La nord-vest se află fântâna oferită de împăratul german William al II-lea în 1898.

18. Moscheea Fatih

Moscheea Fatih trebuie trecută neapărat pe lista celor care îndrăgesc istoria, căci în curtea ei se află mormântul lui Mahommed al-II-lea, Cuceritorul Constantinopolului ! Mormântul de argint masiv este cel mai impresionant loc de veci din câte am văzut până în prezent !

19.Muzeul de Istorie + Fanfara Militară Mehter

Cei care iubesc cu adevărat istoria imperiului otoman, nu pot rata o vizită la Muzeul Național de Istorie acolo unde se poate viziona zilnic un spectacol gratuit oferit de cea mai veche fanfară militară din lume- Fanfara Mehter ! …asta dacă nu cumva ansamblul militaro-muzical se află plecat într-un turneu prin lumea largă ! Spectacol are loc între orele 15 și 16.

20. Palatul Dolmabahce

Palatul Dolmabahçe
Palatul Dolmabahçe

Palatul Dolmabahçe a fost construit de sultanul Abdülmecid I în 1854, care a înlocuit Palatul Topkapı ca reședință a sultanilor. El a fost folosit și ca reședință oficială în anii fondării Republicii Turce, iar ceasul din camera în care a murit Atatürk a rămas blocat pe acea oră ! Costurile imense ale palatului au contribuit la ducerea Turciei către falimentul de stat !

Locație: Dolmabahçe Caddesi, Besiktas  http://www.millisaraylar.gov.tr/

21. Patriarhia Ortodoxă

Coloana flagerării – Istanbul

Istanbulul este și un loc în care poți vizita și obiecte sfinte de rit creștin. Cele mai importante se află în Patriarhia Ortodoxă, acolo unde e expusă coloana de care a fost legat Isus atunci când a fost biciuit !

22. Ramadanul – masa de iftar

Mulți dintre turiști se feresc să viziteze Istanbulul în perioada de ramadanului. Sfatul meu este exact pe dos ! O vizită în acea perioadă te va duce într-o lume pe care nu o vei putea cunoaște și înțelege altfel ! …cu condiția să le respecți credința localnicilor !

23. Moscheea Șehzade – Moscheea Prinților

Moscheea Șehzade – Istanbul

Moscheea cuprinde și un complex de clădiri de care este separată printr-un zid. În curtea din spate se află un cimitir și mausoleele imperiale în care se odihnesc prinții Mehmed, Cihangir, sultana Humașah și marii viziri Ibrahim și Rustem Pasha.

24. Mall Kanyon

Dacă te-ai plictisit de locurile religioase și vrei să faci cumpărături într-un mall modern, atunci recomand mall-ul Kanyon, cel care a câștigat mai multe premii pentru arhitectură odată cu inaugurarea sa !

25. Mergeți pe meterezele Cetății Yedikule (Yedikule Hisarı)

Cetatea Yedikule (Yedikule Hisari)
Cetatea Yedikule

Castelul celor șapte turnuri a fost construită (Teodosie II în sec. V) ca fiind porțiunea de sud a zidurilor de apărare ale Constantinopolului. Arcul de Mamut era cunoscut sub numele de Poarta de Aur și avea uși placate cu aur. Când otomanii au cucerit orașul, au folosit cetatea pentru apărare, iar mai târziu ca închisoare și loc de execuție. …acolo a fost executat Constantin Brâncoveanu și fii lui !

26. Admirați ceramica Moscheii Rüstem Pașa

Moscheea Rüstem Pasa
Moscheea Rüstem Pasa – Istanbul

Moscheea Rüstem Paşa găzduieşte cele mai frumoase panouri de ceramică Iznik din oraș, ele acoperind atât pereții exteriori, cât și interiorul moscheii (plăci superbe pictate manual în albastru, roșu și verde). Clădirea se află lângă Bazarul de Mirodenii.

27. Coloana Arsă

Coloana Arsă – Istanbul

Coloana Arsă are 40 de metri înălțime și a fost construită în timpul lui Constantin cel Mare, având în vârf statuia de bronz a împăratului (până în 1105). El a dispus ca în fundație să fie cuprinse fragmente din statuile zeițelor Atena și Artemis din Efes, o bucată din toporul lui Noe, piatră cu care Moise a făcut să curgă un izvor, o bucată din Crucea răstignirii, cuie ale Patimii și 12 coșuri folosite la Miracolul înmulțirii pâinilor. …e puțin ?! 🙂

28. STADIONUL ȘUKRU SARACOGLU – FENERBAHCE ISTANBUL

Este singurul stadion pe care am călcat și care să aibă o intrare gratuită atât în muzeul clubului cât și în arenă ! Dacă spui Istanbul spui fotbal ! Cum s-ar putea altfel într-un oraș în care până și președintele țării și-a înființat propria-i echipă de fotbal ?! Din păcate acesta a fost singurul stadion pe care l-am putut vizita ! Beșiktaș era în construcție, iar Galata nu se putea vizita. :-(. 10 dintre cele mai frumoase stadioane din lume pe care le-am vizitat !

29. Stadion Galatasaray-Türk Telekom Arena 

Mi-aș fi dorit să vizitez și stadionul lui Galatasaray, acolo unde ,,sultan” a fost pentru câțina ani Gică Hagi, însă mi s-a spus că arena nu era vizitabilă în acel moment. Așa că m-am mulțumit cu vizitarea shopului unde sunt expuse și unele din trofeele cucerite de echipa de fotbal.

30. Viaductul Valens

Apeductul Valens a făcut parte dintr-un sistem complex de aducțiune a apei ce a fost finalizat de către împăratul roman Valens (373 d.H.). El a rămas în uz timp de multe secole fiind extins și întreținut chiar și de otomani. Astăzi el mai măsoară doar 921 de metri lungime, cu aproximativ 50 de metri mai puțin decât lungimea inițială.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s