GIZA (I) – Keops, piramida învechită (doar) de Dumnezeu !

Cu sentimente amestecate am părăsit Muzeul de egiptologie (la un pas de cartonașul roșu!) pentru a ajunge cât mai repede la piramidele nemuritoare. Deși existau mai multe soluții pentru transport, am hotărât că varianta cea mai rapidă e taxiul. La poartă așteptau mai multe taxiuri a căror tarife erau exagerate, motiv pentru care am ieșit …

Continuă să citești GIZA (I) – Keops, piramida învechită (doar) de Dumnezeu !

Cairo (IV) – Muzeul de egiptologie sau…la un pas de cartonașul roșu !

Sosise ziua în care urma să ,,intru” în lumea faraonilor ! Mai întâi cu pașii și apoi cu mintea ! Configurasem traseul ținând cont că în ziua precedentă, picioarelor mele parcurseseră o parte din distanța unui maraton. Urma să pășesc în Egiptul antic, pentru că altfel, faraonii (care mă așteptau de 4000 ani) s-ar fi …

Continuă să citești Cairo (IV) – Muzeul de egiptologie sau…la un pas de cartonașul roșu !

Cairo (III) – Un oraș (de) la înălțime !

Pentru că prima zi în CAIRO (II) – O plimbare printre minarete și moschee încă nu se terminase, iar timpul trecea cam repede, am luat-o la pas grăbit spre strada Al Moez. Acesta e principala alee comercială a orașului, locul unde vânzătorii cu suflete de vioară, îți oferă suveniruri cu 50% mai ieftine decât ar costa …

Continuă să citești Cairo (III) – Un oraș (de) la înălțime !

CAIRO (II) – O plimbare printre minarete și moschee

După un mic dejun ce fusese stricat înainte de a-l începe (Egipt (I) – Un zbor între cavaleri și faraoni !), am hotărât ca primii pași să-i fac spre o casa de schimb valutar. Cum mă aflam în capitala unei mari țări, urma să rezolv problema cât ai spune...Tutankamon ! Am ajuns la prima bancă și trecând …

Continuă să citești CAIRO (II) – O plimbare printre minarete și moschee

Cairo (I) – Un zbor între cavaleri și faraoni !

Am lăsat în urmă tărâmul cavalerilor (Malta I) pentru a mă îndrepta spre cel al faraonilor, urmând să iau calea aerului. Cum zborul era programat pentru ora 23, iar ceasul arata abia ora 20, m-am poziționat strategic (în aeroport) lângă un pian pe care se afla un afiș ce te ruga să-l...folosești. M-am așezat confortabil, gândindu-mă că în scurt …

Continuă să citești Cairo (I) – Un zbor între cavaleri și faraoni !