Beijing ( I ) – Bun găsit, Beijing !
Ultima zi în HARBIN (III) – Capitala mondială a iernii !. De fapt era ziua în care părăseam orașul ghețurilor, pentru a mă îndrepta spre Beijing. Luasem hotărârea de a ajunge la aeroport, fără a mai călători cu un bus în care geamantanul să-mi fie legat cu lanțul în cala. Avea și el demnitatea lui ! :-)) Așa că am solicitat la recepție să-mi fie chemat un taxi. După o încercare eșuată, recepționerul mi-a zis că nu a găsit nimic disponibil (parcă era frate cu paznicul Operei din HARBIN (II) – Printre tigri și gheață) și că pot lua un taxi din fața hotelului. Prețioasă informație ! Asta știam și eu. Ceea ce nu știam, era cum să-i explic șoferului că vreau să ajung la aeroport, pentru că poză cu terminalul nu aveam pe telefon și nici nu doream să alerg cu mâinile larg deschise în jurul taxiului până când acesta avea să înțeleagă jocul meu de mimă. Atunci mi-a venit ideea să-i dau ocazia recepționerului să se facă și el util. Pentru prima și ultima dată în fața mea. :-)) L-am rugat să-mi scrie un bilet în chineză, în care să fie trecută destinația dorită de mine și totodată prețul pe care îl ofeream – 150 yuani. Recepționerul a mâzgălit (sau pictat ?!) ceva pe o hârtie, iar eu m-am uitat lung la el ca să-i citesc gândurile. Dacă scrisese cumva să mă ducă la grădina zoologică ?! Putea un tigru siberian să zboare cu mine, fără escală până la Beijing ?! Cum omul de la hotel nu a schițat nimic, mi-am zis că fie e de bine, fie e unul din cei care păcălesc până și detectorul de minciuni ! M-am urcat în primul taxi, unde i-am arătat șoferului biletul .
Acesta, m-a privit în oglindă și a aprins tacticos o țigară, în timp ce mă privea în oglinda retrovizoare. Apoi a dat din cap că e de acord, ceea ce m-a făcut să cred că prețul îi convenea de minune. I-am refuzat țigara (dar nu și fumul) sperând că cele desenate pe bilet sunt în folosul meu. Noroc că pe drum aveam la ce să privesc. HARBIN (III) – Capitala mondială a iernii îmi încânta pentru ultima dată ochii cu minunile lui din gheață și zăpadă…
După 30 min. eram în aeroport, iar după alte două ore avionul survola capitala Chinei, care îmi părea o mare nesfârșită de lumini. Beijing (traducere- capitala nordică) a devenit capitală în 1420, perioadă în care Nanjing (capitala sudica) fusese retrogradată la rangul de capitală secundară. Apoi pentru o perioadă, chinezii au avut în paralel două capitale. Dar nici așa nu a fost bine, așa că au început să mute curtea, alternativ, dintr-o parte în alta. De ce i se spune și Pekin ? Pentru că așa îl numeau de englezii care făceau comerț în porturile sudice.
După aterizare, am urmat indicatoarele către trenul Airport Express(25 Y) ce face legătura cu orașul. Am cumpărat biletul și l-am trecut prin cititorul porților de acces pentru a intra la peron. Bagajul a intrat, eu ba ! Porțile s-au deschis pentru câteva secunde, doar atât cât să treacă bagajul, după care s-au închis la loc. Ce putea face un bagaj fără stăpânul lui pe un peron ?! M-am dus către un polițist, ce privea amuzat la cele întâmplate (probabil că era singura lui distracție din timpul serviciului ) și i-am explicat ceea ce deja văzuse. Mi-a făcut semn să trec printr-o poartă de acces laterală, după care am devenit de nedespărțit de bagajul meu. Ba chiar mi s-a părut că i s-a deschis unul fermoare, semn că se bucura ! :-)) Ulterior am mai schimbat încă o linie de metrou și în cele din urmă am ajuns la hotel. Harbinul rămăsese doar o amintire !
După ce m-am instalat, deși era ora 18, m-am decis să dau o raită prin oraș. Am luat metroul până la gara centrală, unde era un furnicar de oameni, cum nu vezi în gările noastre nici în zilele în care studenții iau vacanță. Să fi avut și chinezii tichete de călătorie gratuite ?! :-)) Aș fi dorit să pătrund în gară, însă la fiecare ușă de acces era câte un om de ordine, de care puteai trece doar dacă acesta vedea înaintea ochilor, bilet tău de călătorie. Cum eu nu mai aveam nici măcar bilet de avion, am privit cum un chinez căra trei bagaje plus o nevastă și copii. Dacă ar fi știut el ce viață duc bărbații în statele arabe … :-))
De jur împrejur, vânzătorii ambulanți așezați pe trotuar, vindeau pachete cu țigări, fără ca cineva să-i deranjeze. Cu excepția frigului pătrunzător, desigur. După ce am trecut o pasarelă, am luat-o agale spre zona centrală, într-un oraș ce părea mai degrabă pustiu. Să fi plecat cu toții spre gară ?! Sau frigul să fi fost de vină ?! Dacă comparăm cu temperaturile din Harbin, aici simțeam că sunt în Caraibe.
Pe drum am văzut o scenă care m-a impresionat. O familie ce avea copii, dormea pe un pat improvizat dintr-o saltea, direct pe trotuar. Deși se aflau în aer liber, erau cu toții descălțați, având pantofii aranjați în ordine lângă pat ! Săraci, dar cu bun simț ! Și încă ceva de care îmi dau seama abia acum : în vizita efectuată în Harbin și Beijing, nu am văzut cerșetori ! Nu zic că n-or fi, ci doar că eu nu am văzut .
În cele din urmă am ajuns în Wuangfujing Pedetrian Street, zona pietonală principală din centru, care era cam pustie pentru ora 21. Doar câteva forțe de ordine și niște oameni grăbiți. Probabil că se îndreptau tot spre gară ! :-)) Nu mă așteptam ca un oraș ce depășește România ca populație, să-l văd atât de gol. Chiar dacă ora era târzie. Nu degeaba Beijing este depășit la capitolul turism (chiar și economic) de Shanghai și Guangzhou. Doar ca populație a rămas pe locul 2 (21 mil. locuitori), după atotputernicul Shanghai (23 milioane)
Mare lucru nu aveam de văzut pe acolo și cum hotelul nu era foarte departe, le-am dat comandă picioarelor să mă ducă spre locul de cazare. Am trecut pe lângă un parc populat cu pini, sub care se aflau întinse prelate pe care cădeau acele din pom, astfel încât strângerea lor să devină o banalitate ! O idee simplă, care necesită doar o investiție inițială și bănuiesc că nu una foarte mare. În China sunt prelate așezate sub pini și trenuri de mare viteză, în timp ce noi strângem frunzele cu grebla, iar trenurile circulă cu 50 km/h. Așa le trebuie dacă sunt comuniști ! :-))
În scurtă vreme am ajuns în zona pietonală Luogu Alley, una care era plină de viață. Deci acolo și la gară fugiseră cu toții ?!Peste tot erau baruri, restaurante și magazine. Dar și mulți polițiști, care parcă abia așteptau să termine programul de lucru, stând sprijiniți cu ambele mâini pe niște bastoane metalice în formă de Y. Nu știam că reclamele cu Ghiță Ciobanul ajunseseră și în China ! :-)).
Nu am înțeles dacă rolul bastoanelor era de a-i sprijini sau de a te nimeri de la distanța, dintr-o singură încercare. Dacă varianta doi era cea corectă, înseamnă că ședințele de tragere cu pistolul fuseseră înlocuite cu ședințe de aruncare a bastonului direct la țintă.
Am intrat într-un bar în care se cânta muzica live și se bea bere. După ce comandai băutura, îți erau aduse alune la discreție din partea casei și urmăreai spectacolul muzical oferit de trei tineri. Surprinzător, mi-a plăcut ! Și muzica și berea ! Favoritul meu era tânărul de la percuție, cu pletele date pe spate, care din când în când ținea ochii închiși (semn că trăirea muzica la maxim) și care își mișca capul în ritmul în care bătea la tobe. Vocalistul (care era și chitaristul trupei), cu o voce răgușită, cânta destul de plăcut, chiar dacă cuvintele scoase de el erau parcă înnodate cu sârmă înghimpată. Între două vocalize, pentru a-și drege vocea, trăgea și dintr-o țigară pe care o fixa apoi la capătul chitarei sale.
Cu atâta bere în jur, în mod sigur obiectul lui muzical nu era în pericol de incendiu. Mai degrabă plutea în aer un pericol de bătaie ! La o masă vecină, un băiat era certat de o fată beată, care stătea în picioare în fața lui într-o poziție de atac. Curajul îi venea și de la sticlele de Corona ce se aflau în fața ei. Evident că acestea erau goale ! Spectacolul se mutase de pe scenă la masa respectivă. Mă pregăteam să am parte, pe lângă alunele gratuite și de un meci de box. Tot gratuit. Ar fi fost o experiență inedită ! Ăsta da bar ! :-)) Deja mă gândeam ca în seara următoare să vin ceva mai devreme și să ocup un loc mai în față ! În timp ce căutam din ochi omul care strângea pariurile, am trăit cea mai mare dezamăgire a primei zile de Beijing. Meciul serii se terminase înainte de a începe, prin abandonul rușinos (dar sănătos) al tânărului, care a părăsit barul în fugă. Rămasă fără adversar, tânăra și-a rotit ochii prin bar în căutarea unui partener pe măsură, dar cum nu a găsit nimic care să-i convină, a plătit consumația și a plecat. În bar plutea o tristețe ca în filmele indiene din anii ”80. Acum, parcă nici formația nu mai cântă la fel de frumos ca înainte… și nici berea sau alunele nu mai aveau același gust ! Ratasem la mustață o bătaie pe fond muzical, în care o fată să domine centrul ringului iar un băiat care să o încaseze…bărbătește ! :-))
Supărat nevoie mare, am plătit berea și am plecat spre hotel, pentru a mă odihni după o zi obositoare. În somn, urma să visez continuarea meciului de box pe care tocmai îl ratasem. Unul în care barmanul încuia rapid ușa de la intrare cu cheia, înainte de începerea meciului, pentru a nu fugi concurenții. Apoi, la momentul potrivit să i-o vâre pe gât solistului, în timp ce acesta scotea o vocală prelungită ! Măcar în somn, prima zi de Beijing să se termine frumos ! :-)) Bun găsit, Beijing !
