Panama (II) – Orașul văzut de sus
În seara precedentă, ieșisem din hotel după ora 19 și constatasem că după lăsarea întunericului, Panama City e un oraș pustiu. Unde erau toți acei oameni ce umpleau străzile în timpul zilei ? Acest lucru îți dădea un sentiment de nesiguranță. Se anunțase ceva și eu nu știam?! Doar în zona hotelului era o oarecare animație, la barurile și autobuzele transformate în cluburi pe roți, în care erau servite cocktail-uri și din care răsuna muzica.
După o primă zi în care împletisem istoria cu religia, urma o zi de maraton. Drumul cu metroul l-am făcut repede și am ajuns la stația finală (Albrook), în apropierea căreia se află cel mai mare mall din țară. De aici am urmat maps.me, care m-a trimis să traversez câteva străzi, cumplit de aglomerate. Poate că ar fi fost o idee mai bună să urmez un traseu alternativ, coborând cu o stație mai înainte. Dar asta e … După câteva sute de metri am ajuns lângă sediul Administratiei Canalului Panama. O clădire impunătoare, cocoțată în vârful unei coline. Din spatele ferestrelor, șefii puteau privi de la distanță spre canal în timp ce își beau cafeaua. Ăsta da loc de muncă !
Mi-am continuat drumul spre Podul Americilor, urmând ca la întoarcere să urc colina și apoi chiar mai sus, până în vârful dealului Ancon. Podul a fost construit de americani, pentru a combate traficul greoi, de la un mal la altul, făcut cu feribotul. Panamezii au respins cu vehemență numele dorit de americani și l-au botezat Podul Americilor. La inaugurare, s-au produs evenimente anti americane, ce au dus la anularea festivității. Din această cauză, dl Thatcher (membru al comisiei canalului) a rămas cu foarfeca în mână și cu panglica netăiată. După ce au fost despărțite (1914) de canal, cele două Americi au fost reunite cu ajutorul podului.
Cu toate că are o înălțime de 61 m de la luciul apei, trei din cele mai mari nave de croazieră din lume, nu pot trece pe sub el nici măcar atunci când e refluxul ! Am urcat pe pod, mergând pe aleea pietonală, până aproape de jumătatea sa. Mașinile ce mergeau bară la bară și vântul ce șuiera prin structurile metalice, nu m-au împiedicat să admir de la înălțime, zona de intrare în canal. După ce am făcut câteva fotografii, am mers înapoi spre clădirea administrației, unde am urcat cca. 60 de trepte, făcându-mi încălzirea pentru dealul Cerro Ancon. Fiind nerăbdător să încep urcușul, am dat drumul la pași pe drumul asfaltat, însă ulterior a trebuit să încetinesc ritmul din cauza pantei și a umidității, care îmi tăia din energie. La un moment dat, am început să înconjor dealul spre vârf, prin pădure. Acesta (199 m) este o insulă de floră și faună în mijlocul orașului, care parcă nu mă mai lăsa să mă gândesc la oboseală… Poate doar la umiditate. 🙂
Dacă ai noroc poți vedea păsări colibri, leneși, tucani, armadillo, păianjeni uriași, etc. Mergând prin această ,,junglă “,am zărit la un moment dat, ceea ce nu aș fi crezut ce voi vedea vreodată. Pasărea colibri !!! Zbura din floare în floare, oprindu-se pentru câteva secunde deasupra fiecăreia și sorbindu-i nectarul. Surprins de ocazia ivită, am pierdut momentul oportun al unei filmării, care ar fi fost Oscarul meu din toate timpurile. În schimb am fotografiat sau filmat niște păianjeni de mari dimensiuni, un mușuroi imens și agouti. Dacă m-aș fi afundat în pădure, cu siguranță că aș fi întâlnit și alte minunății. Dar am ținut calea dreaptă de parcă jucam în ,,Vrăjitorul din Oz” ! 🙂
Am ajuns în vârf gata transpirat și acolo am văzut că mai multe tricouri erau puse la uscat, semn că dealul își lua cota de sudoare de la fiecare. Deci nu eram singurul care pătimea de pe urma umidității și a pantei ! 🙂 Însă cel mai rău era că nu exista niciun un punct de alimentare cu apă, nici măcar contra cost. M-am așezat pe o bancă și am uitat de sete, având Panama City la picioare. La propriu ! 🙂
Drept în față, se întindea orașul vechi, cu autostrada Cinta Costiera construită în mare, iar în depărtare se ridicau zgârie norii din centrul de afaceri. Nu departe de mine, a venit printre copaci un agouti…un fel de șobolan dolofan. foarte răspândit în America Centrală și de Sud. Aveam să mai văd unii și în Rio de Janeiro (I) – ,,Brasil, Brasil” ! Când am scos aparatul ca să-l filmez a luat-o la fugă, așa că mi-am dat seama că nu prea îi plăceau paparazzi ! 🙂
O lume a contrastelor atât în privința clădirilor cât și a oamenilor. Parcă nu-mi doream să mai plec din vârful dealului ! E un loc care nu trebuie să-l ratezi sub nicio formă, dacă ajungi în Panama. Nu e ușor urcușul, dar merită ! Chiar în vârful dealului se afla un steag imens care flutură pe un catarg, parcă vrând să amintească SUA, că Panama și-a recăpătat proprietățile (dealul fusese cândva teritoriu american). Da, dar bancnota oficială e tot dolarul american (alături de moneda de 1 balboa) . 🙂
La întoarcere am schimbat traseul și bine am făcut, întrucât drumul a fost mai scurt și mai simplu. Pe mijlocul străzii, niște vânzători ambulanți își desfășurau activitatea comercială fără ca cineva să-i întrebe de vreo autorizație. Sau de permis de circulație ! :-)Oricum nu aveau număr de înmatriculare la cărucioare ! 🙂 Dacă tot am amintit de astfel de numere, cred că Panama e singura țară din lume care are la mașini doar o singură plăcuță de acest gen. Doar în partea din spate !
Cu toate că simțeam deja oboseala kilometrilor parcurși, doream să merg pe jos pentru a vedea Promenada golfului, cea mai frumoasă din câte am văzut. Câți din banii spălați prin băncile panameze or fi intrat și în amenajarea acestei zone, nu știu, dar cert e că municipalitatea a creat o zonă de relaxare ca niciunde. Iarba de un verde crud, poate fi călcată fără a risca să iei amendă, iar locuri de joacă erau peste tot. Cu tot cu ,,jucători” ! 🙂
Într-o zonă în care fluturau drapele lumii, l-am găsit fără mare efort și pe al nostru. Era impecabil ! Dacă tot nu aveam ambasadă, măcar drapelul să amintească pe aici de România. În afară de prezența mea, bineînțeles ! 🙂
Am continuat să merg pe imensa promenada și am văzut că din loc în loc erau amplasate niște cabine,,Emergency “, de unde în mod gratuit puteai lua legătura cu un operator pentru a fi ajutat în caz de urgență. Dacă asemenea cabine ar fi fost în parcurile noastre, oare cât ar fi avut de ,,furcă” operatorii de la 112 ?! 🙂 Odată ajuns la capătul parcului, am intrat în cartierul de afaceri, unde zgârie norii îmi amintesc de câteva episoade din ,,Prison break “, care au fost turnate aici. Parcă îi și vedeam fugind printre blocuri pe Michael și pe fratele său, cu oamenii răi pe urmele sale !
Undeva, printre clădiri se află și J.H. Marriott Panama (293 m – cea mai înaltă din America Centrală) care pe lângă luxul afișat are și o poveste interesantă. A fost ridicat în 2011 de investitori panamezi și columbieni, în proiect fiind implicată și Ivanka Trump (fosta soție a lui Donald), iar numele inițial al clădirii a fost de ,,Trump “. Doar pentru acest lucru, omul de afaceri a primit 1 milion $ (ulterior a declarat că întregul beneficiu s-a ridicat la 25-30 mil.$). Banul tot la ban trage ! În 2018, după ce a fost cumpărată de un cipriot, clădirea a primit numele actual. Pentru că forma sa e asemănătoare cu Burj Al Arab, a fost întocmit un document care să-i ateste originalitatea, în eventualitatea unui proces cu arabii.
Ajuns în cameră, văd un reportaj la tv, despre faptul că America Centrală este considerată cea mai periculoasă zonă de pe glob. Să fie chiar așa ?! Până acum nu mi s-a părut, deși am fost pe stradă și după lăsarea întunericului. Ceea ce aveam să fac și în seara aceasta. M-am dus la un mall din apropiere și apoi printre clădirile înalte, înapoi spre hotel. Pe trotuarul de peste drum, două persoane mergeau una lângă alta, un bărbat zvelt de culoare și o fată tânără ce vorbea la telefon. La un moment dat, el încearcă să-i ia telefonul de la ureche și pentru că a întâmpinat opoziție, a lovit-o cu pumnul în față. Păi cei doi nu sunt împreună ?! O fi vorbit urât la telefon cu socră-sa sau sunt martorul unei scene de tâlhărie ? Deși căzută, tânăra a fost lovită și a doua oară, după care tâlharul a dispărut cu aparatul în negura nopții. Fata disperată, se duce spre un trecător, căruia îi cere ajutorul. Însă acesta ridică mâinile în sus, semn că nu e treaba lui și trece mai departe. Noroc cu un motociclist care văzuse din depărtarea toată scena și care a sunat imediat la poliție. După niciun minut, ce sa vezi ?! Tâlharul revine în fugă, îi aruncă fetei telefonul și dispare de-a lungul străzii. O fi avut remușcări ?! Da de unde … În spatele lui vine un polițist, iar la scurt timp și două mașini de poliție, care au plecat în urmărirea sa. Au fost momente în care am simțit adrenalina. În sfârșit puteam înțelege de ce după lăsarea nopții, nu erau prea mulți oameni pe stradă, dar și sensul reportajului pe care îl văzusem cu câteva ore mai înainte. După ce am ajuns la hotel, am mai stat o vreme prin magazinele din vecinătate. Dar acea zona era una dens populată, așa că frica rămăsese cu câteva sute de metri în urmă ! 🙂
