Panama (III)- Canalul Panama

Era ziua pe care o așteptam încă din momentul sosirii în PANAMA . Urma să merg într-o excursie pe cel mai celebru canal din lume !   

O achiziționasem de acasă prin intermediul internetului, de la://www.pmatours.net/ Acum nu trebuia decât să stau în recepția hotelului și să aștept sosirea microbuzului agenției, care urma să mă ducă până la Gamboa, locul de îmbarcare ales de mine. Excursia se desfășura între Gamboa și Balboa (Panama City), în direcția pe care o doreai, conform curselor din orar. Puteam selecta și cu plecarea din Balboa, dar am considerat că e mai bine să las ecluzele pentru finalul călătoriei Cu o zi înainte, primisem un mail cu ora plecării, care era corelată cu intervalul de timp pe care Administrația Canalului îl aloca agenției. Acest lucru se stabilise în funcție de traficul navelor din ziua respectivă, când urmau să fie deschise ecluzele pentru trecerea unei nave sub pavilion Hong Kong. Semn că nimic nu era lăsat la voia întâmplării.

La ora 08,00 a sosit microbuzul, care timp de o oră a străbătut cei 40 km până în orășelul Gamboa, situat cam la jumătatea lungimii canalului. Pe drum am recitit câteva date interesante cu privire la istoricul canalului, dintre care, aș trece la rubrica ,, știați că “ : – are o lungime de 77 km și este străbătut zilnic de cca. 40 nave. -cea mai mare taxă, a fost plătită de nava de croazieră Norwegian Pearl – 375.000 $, care nu a dorit să stea ,, la rând „. -cea mai mică taxă a fost plătită de un înotător ( în 1928 ) – 36 cenți. -prin deschiderea unei singure ecluze, se pierd 101.000 mc de apă, ce sunt recuperați apoi din ploile abundente și din râul Chagres. – primul vas care a navigat în mod oficial pe canal, a fost SS Ancon (15.08.1914), dar în realitate a fost o navă-macara ce efectua niște lucrări. – arhitectul canalului, F. Lesspes este același care construit și canalul Suez. – S.U.A. a plătit Columbiei o despăgubire 25 mil. $  iar Franței 40 mil. $, pentru porțiunea deja excavată și pentru utilajele rămase la fața locului.     Acestea sunt doar câteva din multitudinea de informații ce privesc această minune inginerească a lumii moderne. 

La câteva minute după ce  microbuzul a trecut peste râul Chagres, am ajuns în portul orașului Gamboa.  Șoferul ne-a îndrumat către unul din vasele din port,  amintindu-ne că ne va aștepta la debarcare, pentru a ne transporta înapoi la hotel. La urcarea pe vas am primit câte o  brățară, ce avea rolul de a ne arăta ordinea în care urma să intrăm la masă (era inclusă în bilet).  Apoi parâmele au fost dezlegate, sirena a sunat și vasul a început să navigheze printr apele tulburi (doar la propriu) ale canalului. 

Prima parte a călătoriei a fost legată de trecerea prin tăietura Gallard, partea cea mai dificilă din proiect, deoarece în acest loc , canalul a fost săpat direct în stâncă. Aici au murit cei mai mulți din cei 6.700 de lucrători care și-au pierdut viața în perioada construcției. Datorită lățimii cât și valurilor ce pot eroda malurile, pe această porțiune nu e permisă circulația simultană a două nave de mari dimensiuni.

Navigam la 26 m deasupra nivelului mării și priveam pădurea de nepătruns de dincolo de maluri. La difuzoare se ofereau informații tehnice și istorice despre locul în care ne aflam. Curând treceam pe sub Podul Centenario, ce a apărut ca o necesitate, pentru că traficul de pe autostrada Panamericană ( situată pe Podul Americilor) era sufocat. Așa că au deviat autostrada pe noul pod.

A primit acest nume, pentru că a fost inaugurat la 100 ani de la obținerea independenței și exact în ziua când nava Ancon a făcut primele valuri pe canal (15 august). 

Până ajungeam la prima ecluză mai erau câteva minute, așa că a fost momentul potrivit să fim invitați pentru a servi masa.

Curând am ajuns la ecluza Pedro Miguel, unde urma să coborâm cu 9.5 m, fiind folosită în acest sens doar forța gravitațională și apa din canal.  Din spate se apropia vasul uriaș sub pavilion Hong Kong, tras de mai mulți ,,măgari”. Adică acele locomotive micuțe, care tractează vasul de pe mal și fără de care nu se poate face trecerea prin ecluze a acestor nave. Ele sunt numite astfel, pentru că pe vremuri, chiar măgarii erau cei care tractau vasele.

După intrarea uriașului asiatic, porțile din spate s-au închis și apa din ecluză a început să scadă până a ajuns la nivelul lacului Miraflorres, cel pe care urma să navigăm. Când nivelul apei s-a egalizat cu apa lacului, porțile s-au deschis  și călătoria a fost reluată. 

După nici 2 km, am intrat în ecluzele Miraflorres, loc unde se găsește și centrul de vizitare cu același nume, ce are un mic muzeu la parter și o punte de vizionare, la etaj. Din acest loc de la o tribună cu scaune sau de la terase, se pot urmări navele ce trec prin ecluze (20 $ biletul), dar pentru asta trebuie să te informezi din buletinul oficial despre orele de trecere prin ecluze. Altfel , vei privi doar apa iar rugămințile sau lacrimile, nu-ți vor aduce vapoare în ecluză. Și nici banii înapoi !

Procedura de trecere a fost aceeași ca și la ecluza precedentă, singura deosebire fiind doar aceea că aici se coboară în două rânduri iar diferența de nivel e de 16,5 m, ajungându-se astfel la nivelul mării.

De asemenea și timpul de trecere prin ecluze este mai îndelungat, dar astfel ai posibilitatea să-ți fixezi în memorie toate operațiunile specifice. Sau te plictisești … Până la urmă, nava a coborât acolo unde îi este locul ( adică la nivelul mării ) și ultimile porți s-au deschis acompaniate de sunetul sirenelor iar motoarele au pus vasul în mișcare.

După ce am trecut pe sub Podul Americilor, am ieșit în apele oceanului Pacific iar apa nu a mai avut acea culoare tulbure, specifică canalului, ci una albăstruie. Până la locul de debarcare, am trecut pe lângă BioMuseum lui Frank Gehry. un amestec de culori și forme, dar care nu are nicio asemănare cu capodopera sa din Bilbao – Muzeul Guggenheim.

La scurt timp am ajuns în portul Balboa, unde fiecare microbuz își aștepta pasagerii obosiți după o călătorie de 4-5 ore. Urma drumul înapoi spre hotel și câteva ore de odihnă înainte de a mă deplasa în cursul nopții spre aeroportul Tocumen. De acolo , zborul către cusco , fosta capitală a incașilor ! Panama, o țară ce fusese clădită în jurul canalului, rămânea în urmă !

Oricare loc pe care îl vizitezi , te poate impresiona sau  nu. Totul ține de ochii și mintea celui care îl viziteaza!