Lima (II) – Magie din apă și lumină !
După ce am servit micul dejun la ultimul etaj al hotelului, am ieșit cu gândul să caut o casă de schimb valutar în zonă. Bancnotele cu nume de soare, pe care le mai aveam în portofel erau asemenea astrului de pe cerul Limei. Adică, rare ! Doar ce mai rămăseseră de la ultimul schimb valutar efectuat în Cusco. Mă duc la primul exchange ieșit în cale, dar ghinion. Era închis. Nu-i nimic, îmi zic, căci într-o zonă turistică ca Miraflores, în mod sigur mai sunt și altele. Și erau destule. Doar că toate erau închise. Sâmbăta dimineața nu se schimbă banii sau angajații erau în grevă ?! Un domn la cravată și cu o servietă în mână, ce aștepta într-o stație, nu putea fi decăt omul potrivit de la care urma să capăt informația prețioasă. El era omul meu ! Mă duc și-l întreb despre exchange, iar el se uită mirat la mine și tace. O fi mut ?! :-(( Sau poate că vine de la dentist și nu poate vorbi… Când mă așteptam mai puțin, el îmi indică cu servieta, mai mulți cetățeni ce stăteau pe trotuare, care purtau veste de culoare grena și niște șepci pe cap. Apoi exclamă : exchange ! Deci nu era mut ! Dar nici lucid nu părea să fie. Cum să fie niște oameni case de schimb valutar ?! I-o fi scos dentistul măseaua de minte … Totuși, îi mulțumesc și plec. Când trec pe lângă bărbați indicați, îmi arunc o privire spre vesta unuia și văd că scria pe ea ,, Dolars” și ,,Euros”. Probabil că așa i-o fi pus maică-sa, numele. Ce, la noi nu sunt unii pe care îi chemă Televizor ?! Da,dar numai că și pe vestele celorlați scria tot Dolars și Euro! Să fie rude sau chiar ei să fie casele de schimb pe care le căutam ?! E adevărat că mobile, dar tot case de schimb se numesc, nu ?!
În cele din urmă am schimbat banii la unul dintre ei, după ce m-am uitat atent la legitimația pe care o purta la gât. Un asemenea mod oficial de a schimba banii, nu mai întâlnisem niciunde !
Cu soarele (soles) în portofel, m-am urcat în bus și am mers câteva stații, pentru a ajunge la primul obiectiv al zilei : Huaca Pucllana. O călătorie scurtă, dar care avut suficient timp să mă convingă de utilitatea barei de prindere din bus. Citisem cu ceva timp în urmă despre șofatul cu smuceli al mijloacelor de transport în comun, în care accelerația și frâna sunt folosite din abundență (existând cazuri în care turiști s-au ales cu capul spart). Cum în Lima nu există metrou, deplasarea se face doar cu bus, microbus sau taxi. Mai nouă e Bus-ul metropolitan…Dar cu același gen de frâne, după cum aveam să văd în zilele următoare.
Cu soarele (soles) în portofel, m-am urcat în bus și am mers câteva stații, pentru a ajunge la primul obiectiv al zilei : Huaca Pucllana. O călătorie scurtă, dar care avut suficient timp să mă convingă de utilitatea barei de prindere din bus. Citisem cu ceva timp în urmă despre șofatul cu smuceli al mijloacele de transport în comun, în care accelerația și frâna sunt folosite din abundență (existând cazuri în care turiști s-au ales cu capul spart). Cum în Lima nu există metrou, deplasarea se face doar cu bus, microbus sau taxi. Mai nouă e Bus-ul metropolitan…Dar cu același tip de frâne, după cum aveam să văd în zilele următoare.
Poarta principală a Huaca Pucllana, care nu e departe de stație, era închisă pentru că se efectuau lucrări de modernizare. Foarte frumos din partea lor. Foarte urât era însă că trebuia ca eu să merg pe jos cam 500m, pentru a ajunge la poarta secundară. Site-ul arheologic se poate vizita atât ziua cât și noaptea, prețul biletelor fiind însă diferit ( 12 soles-ziua și 15 soles-noaptea). După ce am luat biletul (de zi) a trebuit să aștept să se adune suficienți vizitatori, pentru formarea grupului. Huacca Pucllana e o zona destul de întinsă, în care atracția principală e piramida de 22m înălțime, construită din cărămizi de lut ce sunt stivuite altfel decât am învățat noi. Adică sunt așezate în picioare, ușor oblic, asemenea cărților din biblioteca. De aceea modalitatea folosită a primit numele de ,,tehnica librăriilor”.
De ce s-or fi chinuit oamenii din acele vremuri să le așeze așa, e greu de spus. Cam în 30 min. s-a format grupul, iar ghidul a dat semnalul de plecare. Vizita a început printre ruinele de la baza piramidei, ce aveau rol de anexe și în care se pregăteau materialele de construcție, mâncarea cât și cele necesare actului religios.
Am urcat apoi deasupra piramidei, formată din șapte platforme ce au fost construite una peste alta, în perioade și cu scopuri diferite. Deci cei care au pus primele ,,cărți în bibliotecă” (cărămizi de lut), nu au știu niciodată cum va arăta ,,biblioteca” lor în varianta finală de peste câteva sute de ani. Abia în sec. V e.n. piramida a ajuns la nivelul pe care-l vedeam eu acum.
Dar nu și la forma asta, pentru că ceva mai târziu, partea superioară a fost distrusă și transformată în cimitir pentru nobili, alături de care erau îngropați și tineri care în prealabil erau sacrificați. Nu e cert motivul pentru care fetele erau sacrificate mai des decât băieții, dar eu cred că acesta e legat de faptul că fetele au mers întotdeauna mai des la bibliotecă. Tot în partea superioară, într-o zonă plată, am văzut niște stâlpi bine înfipți în pardoseală, alături de care o tăbliță amintea că acolo a fost sala de banchete. Deci aici își are originea dansul la bară ! :-)))
Tot în cadrul turului , îți sunt arătate animale și plante care le erau de folos strămoșilor, atunci când au ridicat piramida. Coca era nelipsită printre culturile vremii, dar parcă fără un butuc de viță-de-vie prin preajmă, viața lor era fără poezie …
Vizita s-a terminat, ghidul și-a primit câte un soles de la fiecare din grup, iar eu am plecat spre stația de bus. Doream să ajung la ora înserării la cel mai mare complex de fântâni din lume, pe care Guinness Book avusese grijă să omologheze ca record. Dar mai întâi doream să vă noul stadion național al Peruului, care se pregătea să-și deschidă porțile pentru Jocurile Panamericane.
După ce am coborât în stația din apropierea stadionului, în timp ce așteptam culoarea verde a semaforului, am văzut o pesoană cu o mască gen anonymus care gesticula în fața mașinilor oprite. Să fie un mim cu o carieră ratată sau un măscărici de ocazie ? Nu-mi era prea clar nici dacă vroia să-i încânte sau să-i sperie pe cei de la volan, căci nu a reușit nici una și nici alta. A reușit în schimb să rămâna cu punga la fel de goală, neprimind nici un soles. După prestație și răsplată… I-ar prinde bine o specializare la vecinii lor chilienii, care au adus spectacolul stradal aproape de artă!
Estadio National e o bijuterie ce seamănă cu un castron mare, pregătit pentru a fierbe un porcușor de guineea, sacrificat pentru victorii incașe. Mi-aș fi dorit să-l văd și pe dinăuntru, așa cum reușisem în Cuszco, dar un lucrător mi-a dat de înțeles că până la deschiderea oficială e …Top Secret ! N-am insistat, pentru a nu se interpreta că doresc să obțin informații clasificate ! :-))
Mă uitam la el și mă gândeam, cum de au reușit să construiască o arenă de 43.000 locuri la doar 74 mil.$, în timp ce Arena Națională din inima Bucureștiului a costat 235 mil euro (are 55.000 locuri ) ?! Pentru o capacitate mai mare cu 12.000 locuri, să avem un cost suplimentar cu 300% ?! Nu e totuși cam mult ?! Am zis să-l mai privesc câteva minute de pe terasa unuia din restaurantele de vis-à-vis, în timp ce serveam masa. În scurt timp s-a întunecat și m-am îndreptat spre fântâni, pentru a nu rata spectacolul de apa, muzică și laser. Un gen care se extinde peste tot în lume, dar care își are regatul în Singapore! Locația se află în Park of the Reserve, parc ridicat în memoria celor 8.000 de soldați ce au murit în timp ce-și apărau capitala în fața invadatorilor chilieni, rivalii lor istorici. Ca și în alte dăți, Peru nu a putut face față vecinilor chilieni care le-au ocupat capitala și alte două provincii din sud, printre care și superba Arica (care nu a fost recuperată nici până azi).
Trecând prin parc am ajuns la porțile Circuito Magico del Agua. Un bilet costă doar 4 soles, adică ceva mai mult de un euro, un preț ridicol de mic pentru spectacolul ce ți-l oferă. Cu toate acestea, din fondurile încasate a fost renovat Teatrul Municipal din Lima.
Complexul e unul în care, odată intrat nu-ți mai vine să pleci ! Culorile jeturilor de apă, cât și formele în care aceastea dansează, te fascinează ! Fuente magica, își aruncă apă până la 80 m, iar în proximitatea ei e Fuentes de la fantasia, care e perla coroanei !
În câteva minute, pe o lungime de 120 m, urmau să fie pulverizate în aer particule de apă, pe care se vor proiecta imagini, cu ajutorul laserului, Am încercat să găsesc un loc cât mai bun pentru a viziona spectacolul, dar a trebuit să mă mulțumesc cu unul în lateral. Dacă am stat prea mult cu ochii pe Estadio National, acum urma să stau la peluză … Cu aparatul pregătit pentru filmare, așteptam să înceapă spectacolul. La 19.15 fix, prima proiecție anunță că spectacolul poate fi întrerupt dacă vântul va depăși viteza de 15km/h. Apoi pe un fond muzical, un satelit ce orbita în jurul planetei, localizează ciudatele linii Nazca, acolo unde nu se știe cine și de ce au desenat pe coline , animale și forme geometrice, lungi de sute de metri .
După o asemenea introducere, apare scris cuvântul PERU în culorile drapelului (alb și roșu), iar apoi un condor străbate munții !
Începuse să-mi amorțească mâna ridicată ce susținea camera, dar cum arta cere sacrificii, trec aparatul în mâna stângă. Sacrificiu manual ! În fine, în circa 30 de minute e scoasă în evidență cultura peruană, iar spre final un alt condor, cu aripile larg deschise, zboară peste locurile emblematice ale țării, culminând cu Machu Picchu. Și ce coloană sonora putea fi mai potrivită, decât El Condor Pasa, cântată la nai?!
Finalul electrizant smulge ropote de aplauze de la sutele de spectatori, iar eu, cu ambele mâini obosite, răsuflu ușurat. Un spectacol superb, pe care aș dori să-l revăd oricând, dar fără a fi nevoit să-mi folosesc atenția distributivă. Și nici mâinile pe post de stativ ! Cum circuitul mai avea încă 10 puncte de atracție, am mers ușor pe la fiecare în parte. Am ajuns la Fuente Tunel de la Sorpresas, ce avea niște jeturi în formă de acoladă, ca un tunel pe sub care trebuia să treci. Dacă tunelul avea 35m, coada era doar de 70m… Am stat și eu, că vorba aceea, doar odată în viață ajungi să treci printr-un tunel din apă. Și am trecut. Doar că în fața mea erau niște fani înrăiți ai instagramului care și-au făcut selfi-uri pe toată lungimea tunelului. Nu știu câte like-uri le-au adus pozele, dar știu că eu m-am ales cu hainele ude,neavând activat scutul împotriva umidității ! Tunel mi-a trebuit… !
Am colindat apoi și restul obiectivelor, dintre care cel mai haios a fost Fuentes Laberinto. Un loc în care copii alergau printre jeturile de apă intermitente, sperând să nu fie udați…până la piele. Am văzut cum unii dintre părinți își îndemnau copii să alerge prin labirintul din apă și m-am gândit că , le-or fi turnat anterior ceva Lenor pe haine. O metodă economicoasă de a spăla laolaltă, hainele și copii cu doar 4 soles (1 euro) !!! :-)))
La ora 20,15 urma ca pe ecranul din apă să ruleze din nou filmul despre Peru. Bineînțeles , dacă vântul nu depășea viteza de 15 km/h . Și cum nu adia nicio o frunză și niciun jet de apă nu se îndoia, m-am deplasat din timp pentru a ocupa o poziție cât mai bună și a urmări din nou proiecția. De data aceasta având calitatea doar de simplu spectator. Acum, parcă filmul a fost un pic mai frumos, iar aplauzele ceva mai multe !
Încântat de spectacolul în reluare, am pornit apoi spre hotel, făcând mai întâi o escală la amfiteatrul din Parcul Kennedy, unde era organizată o discotecă în aer liber.Tineri și vârstnici dansau deopotrivă în ring, pe ritmuri latine, în timp ce erau priviți din tribune de spectatori ce nu aveau pantofii de dans la ei. De departe am remarcat un bărbat cu pălărie albă care avea o eleganță și un stil, ce făceau ca mișcările tinerei de lângă el, să pară a fi ale unei începătoare. Poate că era profesor de dans, că prea le zicea bine… !
Din cer, au început iarăși să curgă picături de apă. Nu era ploaia, ci doar condensul obișnuit al nopților de iarnă din iulie…
A doua zi în Lima, se sfârșise !
