Rio de Janeiro (IV) – Samba do Brasil ! Până și fotbalul tot un fel de samba e !

Care e primul cuvânt care îți vine în minte atunci când auzi numele orașului Rio ? Dacă nu iubești fotbalul, atunci în mod sigur ai auzit de samba ! Rio de Janeiro e locul în care s-a dansat pentru prima dată samba și unde în fiecare an, cu o săptămână înainte de postul Paștelui, se desfășoară celebrul carnaval ! Deoarece nu puteam să văd live festivalul, nu-mi rămânea decât să vizitez sambadromul și să-mi imaginez cum defilează școlile de samba în timp ce sunetele tobelor și a trompetelor reglează pașii dansatoarelor ! Deci, la drum !

Dar mai întâi doream să văd Muzeul Poliției Civile, aflat chiar în vecinătatea hotelului. Am intrat în curtea Secției de Poliție, unde un afiș neserios, arăta că acolo se află muzeul. La intrare, un domn aproape adormit într-o sală fără vizitatori, și-a recăpătat brusc energia, bucuros că în sfârșit are cu cine vorbi. A început să-mi arate legitimații, insigne și arme.

Dar niciunul din exponate nu avea o poveste care să mă cucerească. Aș fi preferat să văd o caschetă veche, despre care să-mi spună al cui cap l-a acoperit și ce fapte de vitejie a făcut purtătorul ei ! Cel mai interesant exponat, mi s-a părut un pistol în formă de box, ce ținea și loc de cuțit. Muzeul merita văzut, doar daca stai bine cu timpul….

Înainte de a pleca, am întrebat care e diferența dintre Poliția Civilă și Poliția Militară, iar ghidul mi-a răspuns că el e este rezervist de poliție civilă și că munca adevărată e făcută de colegii săi. Ei întocmesc dosarele și stau față în față cu infractorii, în timp ce Poliția Militară se plimbă cu mașina pe străzi. Respect Poliției Civile, zic eu și am plecat mai departe spre sambadrom…

Pe drum, trec pe lângă mai mulți oameni ai străzii pentru care, eu păream a fi personajul principal din filmul (sau cartea) Omul invizibil. Nu dădeau ,,doi bani” pe mine ! Măcar să-mi fi aruncat o privire, să-mi fi cerut ceva… Nimic ! Stăteau pe trotuar cu gândul la lucruri doar de ei știute ! Ori la drogul ce le lipsea ?! Pașii mă duc pe lângă o unitate de Poliție Militară, unde se afla și Muzeul Poliției Militare. Dacă tot ajunsesem aici, de ce să nu văd cu ce sunt mai prejos militari față de civili ?! De data asta niște porți metalice și un polițis îmi barau accesul. După un telefon dat de acesta, poarta s-a deschis și în prag a apărut un tânăr, care m-a invitat în muzeu. Nu am putut să mă abțin și am întrebat din nou care e diferența dintre polițiștii civili și militari. Răspunsul a venit ca fulgerul : cei în uniformă fac toată munca grea, ei se luptă cu infractorii pe care-i predau apoi celor în civil, care nu fac decât să întocmească formalitățile. Păi eu fusesem instruit să știu altceva! Acum trebuia să dau reset la tot ce învățasem în Muzeul Poliției Civile ?!

În timpul turului (mult mai interesant decât precedentul), ghidul îmi spune pe scurt ce înseamnă favelele din Rio. Adică acele cartiere de pe dealuri, unde s-a refugiat populația săracă, conduse după reguli proprii și unde poliția nu intră decât cu trupele speciale. ,, Păi, înseamnă că eu nu pot vizita aceste locuri ?!”, întreb eu. ,,Nuuu ! Acolo poliția militară, deși are posturi la marginea lor, nu intră decât în cazuri de excepție”. Știam că favelele sunt asemeni unor orașele sărace, cu o criminalitate ridicată, dar mai știam că Michael Jackson a filmat în Santa Marta, unul din cele mai bune videoclipuri ale sale. ,,Da, dat tu nu ești Michael Jackson !”, îmi spune interlocutorul meu. Apoi îmi povestește cazul unor turiști americani care s-au dus de capul lor să vizitezi o favelă și s-au întors la hotel doar cu hainele de pe ei. Mulțumindu-i pentru sfat, am plecat spre sambadrom, dar cu gândul la videoclipul lui Michael. Cred totuși că Santa Marta s-ar fi putut vizita …

Fără să mă mai opresc pe la alte muzee :-))) am ajuns în locul ce devine o dată pe an, capitala muzicii și a dansului pentru întreg globul. Ce e sambadromul ? E o pistă lungă de 700 m, proiectată de Oscar Niemeyer (el a proiectat de la zero și capitală Brasil), cu tribune în care încap 90.000 loc de spectatori ! Însă când am ajuns eu, erau goale. Atât pista cât și tribunele ! Mașinile parcate de-a lungul pistei, țineau acum locul carelor alegorice și o fostă regină a carnavalului, trecută de prima tinerețe, expunea costume în care puteai deveni vedetă pentru un minut. Sau până când dădeai delete la fotografie!

Cum muzica samba răsuna din standul aflat sub tribune, nu trebuia decât să închid ochii, să-mi imaginez că mă aflu în posesia unui din bilet ( 55 $ – 3.000 $) și că ocupam un loc în vacarmul tribunelor ! Muzică, bilet și imaginație aveam! Carnavalul putea începe ! Școlile de samba, îmbrăcate în costumele lor colorate și însoțite de care alegorice, pe care mintea mea nu și le-ar fi putut imagina, defilau pe rând pe pista albă și se adunau la capătul ei, ca niște sportivi la olimpiadă.

Ceea ce începuse ca o petrecere în cinstea lui Bacchus(1640), s-a ridicat la rang de carnaval abia peste 200 ani, iar din 1917 muzica samba a devenit sarea (sau piperul) festivalului. Pentru că școlile mai puțin valoroase defilează vineri și sâmbătă, eu trebuia să-mi imaginez că sunt într-o zi de duminică sau de luni, atunci când își face apariția ,,Liga I”. Credibil sau nu, școlile cu cele mai slabe reprezentații, retrogradează în liga secundă ! Exact ca la fotbal ! Sau poate că ar fi trebuit să-mi imaginez că e sâmbătă, atunci când defilează din nou școala învingătoare, alături de regina carnavalului și alte două dansatoare ce trebuiau să se mulțumească doar cu titlul de prințesă ?! Videoclipul de pe youtube se terminase, iar eu mă aflam din nou în lumea reală, cu pista și tribunele goale. Doar în depărtare, dincolo de pistă, se vedea o favelă, de unde locuitorii săi puteau privi gratis carnavalul.

Doream ca samba do Brasil, să nu se termine în acea zi, așa că m-am deplasat cu metroul spre stadionul Maracana, pentru a vedea un meci de fotbal. Fotbalul, până la urmă, e tot un fel samba, nu ?! …sau invers ?! :-))) Cum negocierea de la hotel nu dăduse rezultate (Rio de Janeiro (III)), urma să obțin biletul, direct de la stadion. Pe o pasarelă lungă de cca. 200 m, am ajuns direct din stația de metro, la impresionantul stadion .

Înainte de casa de bilete, sunt oprit de un bărbat, care strângând din sprâncene, mă întreabă apăsat : ,,De unde ești și ce e cu tricoul ăsta ?”. Tricoul meu, cu dungi alb-albastre, era curat și fără pete ! Ce avea cu el ?! ,, Seamănă cu tricoul lui Botafogo !”, primesc răspunsul de la suporterul echipei Flamengo. În fine, după ce s-a convins că sunt din altă țară (nu știu dacă găsea România pe hartă) și că nu eram suporter al echipei rivale, îmi explică că nu puteam intra îmbrăcat așa pe stadion, pentru că riscam să dau peste un suporter fanatic de-al lui Flamengo ! Bun, și ce e de făcut ? ,, Trebuie să cumperi neapărat un tricou cu dungi roșii și negre !” Aveam de ales ?! Mă îndrept spre primul comerciant stradal, de unde cumpăr un tricou la jumătate din prețul cerut inițial, pe care îl îmbrac peste tricoul de pe mine. Pfff ! Erau 30 C !

Acum îndeplineam standardele de echipare și devenisem un suporter pe peste mări (și oceane) al lui Flamengo ! Mai aveam nevoie de biletul de meci. Tovarășul meu de dungi colorate, se duce la ghișeu și îi explică casierului ce e cu mine, iar acesta îmi cere pașaportul. Îi înmânez o copie ce o aveam la mine, iar casierul strâmbă din nas : ,, Îmi trebuie pașaportul ! ” Din priviri, îi cer ajutorul amicului meu, care intervine prompt și jură pe culorile clubului, garantând pentru mine. Doar ne știam de 5 minute !!! :-))) Datorită lui primesc ticket-ul mult dorit și după ce îi spun un ,,obrigado” cu mâna pe stema de pe tricoul lui Flamengo, pătrund pe stadionul pe care se disputase două finale mondiale ! Urma să văd meciul dintre cele mai galonate echipe din Rio (Steaua-Dinamo brazilian). Vânzători de sucuri și bere, umblau printre rânduri, având scrise pe tricou prețurile produselor. Lângă mine se așează un bărbat care îmi spune că e din Sao Paolo și că vine pentru prima dată pe Maracana, deși e suporterul lui Flamengo dintotdeauna. Deci eu, eram mai norocos. Ajunsesem pe stadion, după nici jumătate de oră de când devenisem (de nevoie) fan al echipei !

Meciul începe într-un vacarm de nedescris, în care toată lumea stă în picioare și cântă. Și…suferă ! Pentru că Botafogo dă primul gol ! Pentru câteva clipe, se așterne o liniște totală, după care stadionul se cutremură de tobe și cântece ! Suporterul din Sao Paolo, se uită trist spre mine, iar eu îi fac semne că Flamengo va bate cu 3-2. El își împreunează mâinile, se uită în sus și își pupă degetele ca un catolic ce este. La scurt timp, Flamengo egalează și apoi preia conducerea cu 2-1 ! Suporterii strigă de bucurie, se iau în brațe, iar o fată își scapă telefonul care se face bucăți la aterizarea pe betonul de la nivelul inferior. E singura care nu se mai poate bucura pe deplin, în timp ce vecinul meu se uită la mine și apoi în sus. E fericit!

Repriza a II-a, începe cu un gol din lovitură liberă a lui Botofogo, iar pe stadion se lasă din nou liniștea. E 2-2 ! Ce bine că tricoul meu alb-albastru nu mai era la vedere… Vecinul devenise din nou posomorât ! Deși Flamengo domină jocul, oaspeții sunt opriți la o fază periculoasă de steagul ridicat al arbitrului asistent de sex feminin. Le-a trecut glonțul pe la ureche ! Spectatorii o aplaudă frenetic și la fază următoare înnebunesc ! Goool Flamengo !!! 3-2 ! Vecinul de pe Bulevardul Paulista, își aduce aminte de pronosticul meu și îmi face semn că am avut degetele aurite ( așa îi comunicasem scorul).

Fluierul final nu-l mai aud datorită decibelilor din jur, dar fiesta din tribune continua și în afara stadionului, acolo unde carnea de pe grătare și berea, fac ca golurile marcate să fie mai frumoase atunci când sunt repovestite. Flamengo câștigase și putea să înceapă carnavalul din jurul Maracanei ! Până la urmă și fotbalul e tot un fel de samba, nu ?! …sau invers ?!