Rio de Janeiro (V) – O dorință de ultima zi !

Ultima zi în Rio, aveam să o petrec vizitând zona centrală și proximitatea ei. Prezența oamenilor străzii culcați direct pe trotuar, devenise o normalitate fără de care nu m-aș fi putut simți în largul meu.:-)) Treceam pe lângă ei de parcă aș fi trecut pe lângă niște mașini parcate neregulamentar ! După 5 zile de stat în Rio mi-am dat seama de un lucru : că acești oameni nu cerșesc ! Nu am văzut nici măcar unul singur care să stea cu mâna întinsă. Sau cel puțin, nu atunci când treceam eu… Aveau și ei demnitatea lor când mă vedeau ! :-))

Trecând pe lângă turnurile corporatiste, am ajuns în dreptul unei biserici situate pe o insulă mare în mijlocul străzii. În fața sa era ridicată Pira Olimpica, ce amintea de evenimentul sportiv din 2016 și care părea acum un soare a cărui strălucire și văpaie erau demult apuse. Flacăra olimpică, cea care o făcuse să semene cu un astru viu în timpul olimpiadei, era acum stinsă.

Doar niște raze argintii cu bile în capăt, îmi indicau direcția bisericii Nossa Senhora da Candelaria, semn că trebuia neapărat să-i trec pragul. Poate că Pira, înțelese că temperatura de afară era cam ridicată și îmi sugerase câteva clipe de răcoare. Am trecut prin porțile de bronz larg deschise și am savurat pentru câteva minute, cupola pentru care merita să-ți dai capul pe spate și vitraliile încântătoare. În timp ce câțiva credincioși răzleți priveau altarul din marmură italiană, cu gânduri doar de ei știute, mi-am zis că e timpul să-mi pun o dorință. Îmi doream să văd pe viu, costumele dansatoarelor de samba și carele fantasmagorice ale Carnavalului de la Rio ! Îmi doream… să revin la Rio ! Poate că se va împlini ! Cu acest gând, am părăsit biserica ridicată de niște marinari ce juraseră să o construiască, dacă vor scăpa dintr-o furtună de pe mare. Dar și cu gândul că dorința mea era una rezonabilă !

Am mers apoi prin spațiul aerisit al pieței Assemblia Legislativa do Estado do Rio de Janeiro. Aici, clădirea ce găzduiește acum legislativul statului Rio de Janeiro, a adăpostit cândva sediul Congresului, pe vremea când orașul era capitala țării. Ea a fost ridicată pe locul vechii clădiri, în care a fost luată o hotărâre ce a schimbat istoria țării : crearea Republicii Brazilia și înlăturarea monarhiei ! Ironic sau nu, faptul se consuma exact în clădirea locuită cândva de familia regală și în temnițele din subsolul căreia fusese închis conducătorul revoltei împotriva portughezilor. Mi-aș fi dorit să o fi putut vizita, însă ora la care începuse turul (10,) trecuse demult.

Așa că am mers de-a lungul țărmului unde, în timp ce statuia unui marinar privea în largul mării, un chitarist din paie, dar cu suflet de artist, îi dedica o melodie, pe o lungime de undă străină simțurilor mele ! Aici în stația de tramvai, în timpul olimpiadei, copii se transformaseră în veritabili Robin Hood. Cei care avuseseră proasta inspirație de a-și etala ultimele modele de mobile, rămăseseră fără ele. Păi, dacă au avut bani să vină la olimpiadă, însemna că au bani să-și cumpere alte telefoane, nu ?! Acum era liniște. Un tramvai oprit în stație își aștepta călătorii, în timp ce vatmanul căsca plictisit, pentru că nu mai avea parte de nicio secvență de film de acțiune, care să-i îndepărteze monotonia.

Cu pasul grăbit (timpul nu stă în loc), am vizitat Muzeul militar naval și aeronautic, unde atât copii cât și adulții doreau să vizitezi în special interiorul unui elicopter militar. Plânsetele copiilor, însoțite de părinți nervoși, avea de regulă un final fericit : ocuparea unui loc la manșa aparatului de zbor. Submarinul și celelalte exponate, le-am privit fără a pătrunde în ele, pentru că rândul la care trebuia să fi așteptat nu era deloc mic. Însă aveam să-mi dau seama în curând ce înseamnă cu adevărat o coada mare !

Ajuns la principalul obiectiv al zilei, Museu do Amanha, am mers de-a lungul cozii pentru a mă așeza cuminte la rând, ca orice turist educat lângă Carpați. Doar că mersul meu s-a oprit la cca. 200 m de distanță de muzeu, unde se afla și capătul cozii. Nu mi-a luat mult să înțeleg că șansele mele de a pătrunde într-un timp rezonabil în Muzeul de Mâine, erau la fel de mari ca acelea de a-mi cădea un asteroid în cap ! În timp ce priveam dezamăgit ușa de acces pe care intrau doar cei norocoși, au venit lângă mine Batman și Batwoman ! Sau mai degrabă niște copii ce dețineau în mod sigur drepturile de imagine, pentru o poză la minut ! Supărat că nu pot vizita clădirea decupată dintr-un vis al zilei de mâine, am zis ,,pas” fotografiei ratate de colecție, preferând să am ca amintire, poze făcute de mine.

Minunata operă proiectată de Santiago Calatrava, ce a fost inaugurată de însuși președintele Braziliei, este una din cele mai frumoase sedii de muzee vizitate de mine ! Topul celor mai frumoase 10 clădiri pe care le-am văzut ! Din păcate după doar 3 ani de existență, muzeul a fost mistuit de un incendiu, pentru că pompierii sosiți la fața locului nu au putut folosi hidranții a căror apă nu aveau presiunea necesară stingerii incendiului ! Premierul Braziliei, un om de bine, tăiase din fondurile alocate în timpul construcției !!!

După o vizită la muzeul zilei de mâine, doream să văd un loc al zilei de ieri : Pedra do Sol ! Locul unde a apărut samba ! Mergând pe străduțele întortocheate, unde mă uitam cam des peste umăr, am ajuns într-o piață mică, în care cândva existase o piatră pe care era uscată sarea culeasă din mare. Și ce puteau face brazilienii de culoare, până ce soarele își făcea datoria ?! Să danseze ! Așa a apărut samba !

Piața goală prinde și astăzi viață în serile din cursul săptămânii, atunci când aici se cântă și se dansează. Pentru o clipă am închis ochii, iar locul devenise neîncăpător ! Oamenii beau bere, dansau și se înveseleau în timp ce răsuna ,,Canta, canta minha gente”. Celebra melodie a lui Tom Jobim ,,Cânta, cânta poporul meu”, fredonată de Martinho da Vilha, cea mai cristalină voce a Braziliei ! Da Vilha, fiind un Pele al muzici samba !!! Ce altceva ar putea cânta și dansa poporul brazilian în afară de samba ?! Cum să nu-mi placă așa ceva, chiar și după ce deschisesem ochii ?!

Încântat că respirasem aerul din piața în care se născuse samba, am plecat mai departe, iar pașii m-au dus pe o străduță de unde se vedeau niște case construite pe terasele unui deal din apropiere. Eram la o stradă distanță de o favelă ! Nu uitasem ce-mi spusese polițistul militar cu o zi înainte, iar portofelul meu stătea bine la locul lui Rio (IV) . Dar dacă nu voi mai avea ocazia să văd o favelă atât de aproape ?! Am mers pe o străduță ce m-a dus până la poalele dealului, de unde cu o mână pe portofel și cu cealaltă pe butonul aparatului de fotografiat, am imortalizat momentul. Dar nu și emoțiile ! :-))

Drumul spre hotel, a trecut prin gara centrală, unde o mașină a poliției era trasă direct în interior. Probabil pentru a descuraja călătorii fără bilet, m-am gândit eu ! Eu nu aveam de ce să mă tem, pentru că a doua zi urma să plec cu avionul. În plus aveam și bilet ! :-)))

După lăsarea întunericului, ignorând sfatul primit în prima seară la recepția hotelului (Rio de Janeiro – ,,Brasil, Brasil”), am făcut o ultimă plimbare pe străzile din apropiere. Rio din ultima noapte, se prezenta la fel cum îl găsisem în prima seară. Brazilienii formează un popor fără griji, îndrăgostiți de samba și fotbal, de soare și de mare ! Totul pare desprins dintr-o ultimă zi a unei vacanțe fără sfârșit!

A doua zi am plecat cu taxiul spre aeroportul ce poartă numele celui mai mare compozitor brazilian din toate timpurile, Tom Jobim. În drumul destul de lung, la un moment dat mi-a captat atenția melodia ce răsuna din boxele mașinii. Canta, canta minha gente…

Peste doar două ore, avionul se înălța peste oraș. Rio de Janeiro era la timpul trecut ! Sau poate la viitor, dacă dorința pe care mi-am pus-o în biserică, se va împlini !