MALTA (I) – PE URMELE CAVALERILOR
După unul din cele mai scurte zboruri pe care le-am efectuat în ultimii ani, am aterizat pe tărâmul țării care a fost înființată pentru a-i așeza și pe cavaleri la casele lor ! Suprafața ei, care e un pic mai mare decât Bucureștiul, a părut că iese direct din Mediterană și că atrage ca un magnet avionul care s-a lipit de pistă. Imediat au răsunat aplauzele a 2-3 români, care în timpul zborului lin, ațipiseră de parcă erau la un concert de muzică clasică. Poate că nu fusesem eu prea atent la alte zboruri efectuate pe rutele în care călătorii românii erau minoritari, dar parcă nu se aplauda cu patos la orice aterizare banală ! Sau poate că uitam eu să-mi dau căștile jos de la urechi…
Aeroportul unuia din cele mai mici state din lume, era unul pe măsură, așa că am ajuns rapid în stația de bus unde deja se formase un rând în șir indian în așteptarea bus-ului.. Ceea ce nu putea fi decât un semn că în scurt timp urma să sosească și bus-ul. Fiind duminică, poate că timpul de așteptare urma să fie ceva mai lung. Dar Malta e o țară civilizată ! Așa că a venit un bus…Apoi încă unul. Și…altele! Doar cel care îmi trebuia mie nu venea. După 30 min. de așteptare, în care până și bagajele călătorilor dădeau semne de nervozitate, a apărut un microbuz cu un șofer și un taxator, care au lăsat să se înțeleagă că le fac o mare favoare celor care vor să meargă în Sliema. O favoare ce valora câte 5 euro de fiecare călător. Considerând că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap cu cei doi magrebieni, am ocupat un loc norocos și am plecat spre încântătorul oraș de la malul mării. Binefăcătorii mei, m-au lăsat chiar în dreptul hotelului, care era vis-a-vis de mare. Un afiș haios în limbile malteză și engleză (ambele fiind limbi oficiale pe insulă) trona în holul hotelului. În timp ce așteptam ca recepționerul să termine o convorbire telefonică, am încercat să pronunț cele scrise pe el. Noroc că am încercat să fac asta în gând, pentru că altfel riscam să-mi fracturez limba de la primul cuvânt. Ce frumoasa îmi părea limba rusă ! :-))
După ce m-am cazat, am plecat de-a lungul țărmului, exact când soarele se pregătea de culcare. Prin lumina parcă strecurată a zilei, biserica St. Paul din capitala La Valleta, se înalță peste toate celelalte clădiri de dincolo de ape, de parcă era un Gulliver în țară piticilor.
Pe cheiul larg, un vânzător de excursii îmi ținea insistent calea, spunându-mi în șoaptă că are o ofertă cu un preț special, doar pentru mine ! Oare de ce nu-l credeam ?! O clădire din sec.19, era marcată ca fiind o ,,distilărie” de apă de mare. Păi, de unde din altă parte să facă maltezii rost de apă, dacă au o țară fără râuri și lacuri ?! De aceea în camera de hotel era postat un anunț în care scria să nu se irosească apa ! Să fi avut legătură și cu afișul din holul hotelului ?! :-)))
În apropiere se înălța pasarela Tigne Pedestrian Bridge, pe care am ajuns după ce am urcat câteva scări. La capătul ei, oamenii stăteau la coadă, pentru un selfie în bătaia vântului, dorind să aibă în fundal și domul bisericii de peste golf. Cine dorea, atârna de balustradă un lacăt asemănător cu cele cu care legi lanțul pentru a nu-ti fi furată bicicleta. Nu am văzut ce făceau cu cheia, după ce ferecau lacătul pentru vecie. Fie o aruncau în apa ,,salinizată”, fie o…înghițeau ! :-)) Apoi făceau loc următorului doritor de selfie. Sau de purtător de lacăt !
La capătul ei, într-o piață micuță cu un brad in mijloc, ceasul unei clădiri arătă ora 17 fix. Adică eram la marginea înserării, iar frigul începea să treacă dincolo de căptușeala gecii de pe mine. Deja înghețam în țara cu cele mai multe ore cu soare din Europa ! Deasupra unei uși dintr-o clădire discretă, un înscris arată că acolo e sediul echipei de fotbal Sliema Wanderers. Mă întreb oare unde or avea terenul de joc ? Pentru a mă încălzi, am scurtat drumul prin cartierul vechi și apoi am ajuns iarăși în zona promenadei. Un panou atenționa însoțitorii de câini că sunt obligați să strângă mizeria ce…ieșea din patrupede, arătându-le și cum anume se procedează ! :-))
De-a lungul țărmului, numeroase restaurante încălzite de arzătoare își așteptau clienții. Lângă unul din ele, la baza unui turn medieval, era expus un jug din lemn, în care cei pedepsiți urmau să-si bage capul si mâinile. Cum în jur erau doar restaurante, am dedus că rolul lui actual era acela de a-i pedepsi pe cei care nu aveau bani să-și plătească consumația la final ! Ceva mai încolo, statuia colorată a unei pisici zâmbitoare, părea să-ți spună că daca scapi din strânsoarea jugului, nu vei avea nicio șansă să scapi din ghearele ei ! Hm ! Dacă pierzi portofelul sau ai fond insuficient pe card, mai bine îți sufleci mânecile, intri în bucătărie și te apuci de activități prin care să le consumi apa maltezilor ! :-))
M-am uitat în portofel. Aveam un card și ceva bani, deci puteam să mănânc și să beau o bere. Nu era cazul ca la finalul mesei să ajung în jug sau să devin un ghem de sfoară pentru pisică. :-)) Și nici mânecile să mi-le suflec. :-)) La o masă vecină, trei tineri pe care îi remarcasem și în avion, deoarece discutau cu voce tare, continuau și aici cu același ton și accent de Dorobanți. Îi remarcasem și pentru că purtau aceleași haine, semn că ei luaseră în serios afișul de la hotel, ce îndemna la un consum de apă moderat. Oare ar fi devenit și mai populari în rândul maltezilor, dacă nu ai fi consumat apă deloc ?! :-)) Fata spunea că jucase într-un episod dintr-un serial ce se turnase cu câteva zile înainte. Neavând cultura filmelor românești de ultimă generație, care au ratat Oscarul la mustață, nu am recunoscut personajul principal de la masă (și din film). La un moment dat, cei 3 cer notă de plată și nemulțumiți de suma datorată, încep să numere pe 4 voci (una era a ospătarului) cam câte beri se băuseră la masa lor, pentru a face economie de apa la nivel național…. Priveam cu interes și eram curios dacă în episodul doi urma să văd una sau mai multe persoane puse în jug, sau un consum de apă cum n-au mai văzut farfuriile malteze în toată istoria lor ! :-))) Din păcate în urma negocierilor dure, s-a ajuns la o notă de plată unanim acceptată, iar după ce a fost scursă și ultima picătură din doza de bere (doar și aia era plătită, nu) ,,vedetele” au plecat spre hotel. Cu plinul deja făcut, nu aveau de ce să mai deschidă robineții în acea seară. Ar fi făcut risipă ! :)))
Dezamăgit de un spectacol ce s-a terminat prea repede, am plecat spre hotel, unde am ajuns înghețat ,,bocnă”, motiv pentru care am făcut economie doar la apă…rece! Era destulă apă în mare și în plus, hotelul avea de unde achite factura, nefiind unul chiar ieftin ! :-)))
Acum puteam să visez liniștit la Malta și la limba ei, care putea fi un tratament eficace pentru cei care merg la logoped ! :-)) Până să adorm m-am gândit cum a apărut Malta ca stat, adică la negocierile dintre un papă și un împărat (Carol V), care au dat insulele din Mediterană, cavalerilor Ordinului Sf. Ioan. Ce e acest Ordin ? După cucerirea Ierusalimului, câțiva cruciați din sudul Italiei au înființat un spital în țara sfântă și au primit în dar crucea și culorile papei Inocențiu I. Din cauza războaielor, cavalerii s-au mutat în mai multe locații, pentru a ajunge la final tot pe tărâm maltez.
In prezent Ordinul Suveran Militar al Maltei își are sediul în fortul St. Angelo (concesionat pe 99 ani ) având relații diplomatice cu peste 120 de state și cu UE. Iar dacă tot e suveran, de ce să nu-și aibă și propriile monede, pașapoarte și plăcuțe de înmatriculare ?! Suveran era însă și somnul meu, care a venit pe neașteptate și a pus stăpânire pe mine…
https://turisminternational.com/2021/01/17/malta-iv-mdina-locul-in-care-timpul-pare-ca-a-incremenit/