Secretele de securitate ale aeroportului pe care trebuie să le cunoașteți

AGENȚII DE SECURITATE NU CAUTĂ DROGURI

Sunt cazuri în care auzim că în nu știu care aeroport, odată ce au fost scanate bagajele au fost descoperite substanțe interzise sau chiar droguri. Ei bine, ar trebui știu faptul că agenții nu caută astfel de substanțe, iar depistarea lor e rodul unor întâmplări sau a unor inspirații de moment a agentului respectiv. Sarcina lor principală e aceea de a căuta și găsi obiectele care pot pune în pericol siguranța aeroportului sau a aeronavei.
AGENȚII ÎȘI SCHIMBĂ LOCURILE PERIODIC

Pentru a evita erorile care survin din cauza rutinei, agenții își schimbă pozițiile la anumite intervale de timp, căci obișnuința poate aduce sincope în activitate. Din păcate, chiar și cu tehnologia actuală, multe articole interzise trec adesea de securitatea aeroportului. Departamentul pentru Securitate Internă SUA a trimis agenți sub acoperire în unele aeroporturi ale țării, având explozibili falși și arme interzise. Aproximativ 95% din aceste articole au reușit să treacă prin securitate fără detectare !!!
SUME MARI DE BANI SUNT UITATE DE PASAGERI ÎN TIMPUL CONTROLULUI DE SECURITATE
În urma controlului de securitate, mulți pasageri își uită în tăvile pentru lucruri personale, obiecte sau chiar sume importante de bani. Ce se întâmplă cu banii respectivi care rămân nerevendicați ? Doar în SUA, în anul 2016, agenția de securitate a strâns suma de 867.812,39 USD, care a fost lăsată în urmă de pasageri, la trecerea prin punctele de control. Potrivit TSA, chitanțele banilor nerevendicați sunt depuse într-un cont al unui fond special, astfel încât să se poată urmări cu ușurință cheltuielile ulterioare.
AGENȚII DE SECURITATE AU PROPRIUL COD

Nu numai că există cuvinte de cod oficiale folosite de agenții de securitate, dar mulți chiar și-au inventat propriile cuvinte pentru a fi folosite de colegii lor de muncă. Se știe că agenții se notifică între ei cu privire la pasagerii suspecți, folosind termeni sau un număr specific cu care se avertizează reciproc. Sau atunci când întâlnesc pasagerii enervanți. Ca urmare, astfel de călători primesc uneori o atenție prelungită în timpul controlului. La limita suportabilității pasagerului ! :-))
AGENȚII DE SECURITATE NU VĂ POT REȚINE

Securitatea aeroportului poate fi deranjantă, mai ales dacă sunteți supus unor screening-uri suplimentare. Dacă vă faceți griji că la controlul de securitate v-a fost găsit un obiect ascuțit, că depășiți limitele de lichid, e bine să știți că nu este cazul. Agenții de securitate pot încerca să vă rețină până la sosirea poliției, însă aceștia operează doar în baza consimțământului, ceea ce înseamnă că pasagerii sunt liberi să părăsească aeroportul, dacă securitatea nu le permite trecerea de punctul de control.
CUM SUNT ANGAJAȚI AGENȚII DE SECURITATE ÎN SUA

La angajare, agenții de securitate din SUA sunt încadrați automat într-o perioadă de probă de doi ani, timp în care trebuie să primească instruire periodică și revizuiri de performanță. După această perioadă de doi ani, slujba unui agent este în general sigură, ceea ce face foarte dificilă concedierea lor, cu excepția cazului în care comit o infracțiune.
BUNURILE UITATE ÎN TIMPUL CONTROLULUI POT FI VÂNDUTE

Articolele uitate de pasageri sau lăsate în urmă după ce securitatea aeroportului nu le permite să treacă, nu sunt întotdeauna aruncate la gunoi. În SUA aceste articole sunt colectate și ulterior vândute. Cuțitele și alte obiecte ciudate sunt confiscate și apoi valorificate printr-o procedură destul de simplă, în magazinele locale sau online, pentru profit. Nu ar strica ca și în România să se întâmple același lucru ! Însă pentru a fi putea fi valorificate este necesar a fi întocmite documentele necesare atunci când sunt confiscate…
BILETUL DE CĂLĂTORIE VĂ POATE FI MARCAT CA FIIND UN CĂLĂTOR SUSPECT

Chiar înainte de a se intra în punctul de control de securitate, un agent de securitate va verifica biletul de îmbarcare. În cazul în care această persoană vă va consideră suspect, vă poate marca și permisul de îmbarcare, pentru a anunța ofițerii de la punctele de control că ar trebui să primiți o examinare suplimentară. Deci, priviți atent biletul dacă v-a fost notat ceva pe el !