29 septembrie 2023

Orașele cu cele mai frumoase statui din bronz !

Multe din orașele pe care la-am vizitat, și-au împodobit străzile cu statui din bronz care de care mai frumoase . Unele dintre ele sunt adevărate expoziții în aer liber, fiindu-ți necesar un timp suficient de lung pentru a privi detaliile pe care sculptorul a vrut să le scoată în evidență. Am ales cinci orașe, cele care mi s-au părut a găzdui cele mai interesante ..colecții” de acest tip.

5. HONG KONG

În Garden of Star, nu departe de malul mării, se află cea mai vizitată colecție de statui din provincia cu statut special. Ea este dedicată, fără excepție, stelelor care au strălucit cândva pe platourile de filmare din Hong Kong și care strălucesc și acum pe micile sau marile ecrane. Dar și în mintea cinefililor !

producție film – Garden of Stare-Hong Kong

Cea mai ,,solicitată” statuie pentru un selfie este de departe cea a lui Bruce Lee. Cât timp am stat în Grădină stelelor, nu am auzit pe nimeni care să se plângă că ar fi fost refuzat de vedetă. Bruce Lee este și în prezent cea mai iubită personalitate din Hong Kong. Cine știe câte filme ar mai fi regizat (și jucat) dacă nu l-ar fi răpus o banală pastilă, luată împotriva unei dureri de cap…

Nu departe de el se află încă două statui, cea a Anetei Mui, ce a fost supranumită ,,Madonna Asiei” (decedată și ea de tânără) și o alta ce imită ,,Oscarul” pe care îl primesc în fiecare an celei mai bune producții din Hong Kong.

4. DUBLIN

Nu se poate să treci prin Dublin, fără să mergi să o saluți pe (statuia) legendara Molly Malone, care în ciuda faptului că nu a existat ca persoană, i-a fost ,,găsit” certificatul de naștere într-o veche biserică ! Interesant mod de a-și promova legendele !

statuie Molly Malone Dublin

Legenda spune că Molly vindea, pe timp de zi, fructe de mare dintr-un cărucior, iar noaptea se prostitua ! Aceasta era singura modalitate de a câștiga mai mulți bani într-o perioadă tulbure pentru insulari. În cele din urmă a murit de febră… În amintirea ei au fost creată o melodie care a ajuns mai populară chiar și decât imnul irlandez!

melodia Molly Malonev- The Dubliners

Cu se s-au confruntat irlandezii destul de des în istoria lor ? Cu…foametea ! Din acest motiv, la jumătatea sec. XIX o mare parte din populația insulei a murit, iar o alta a emigrat pe continentul american. Statuile în mărime naturală, arată exact modul în care sărmanii oamenii plecau spre alte zări.

The Famine Memorial – Dublin

Alte două statui care mi-au plăcut în mod deosebit au fost cele ale unui copil săltat în aer de doi adolescenți și cea a unui marinar care trăgeau din greu, stând în genunchi, o parâmă de pe malul râului Liffey.

3. SHANGHAI

În cel mai mare oraș din China există un parc dedicat statuilor, în care acestea sunt expuse pe parcelele cu iarbă, pe care …ai voie să calci ! În timp ce în România sunt distruse parcurile pentru a se ridica case de locuit, chinezii au ridicat Parcul de sculptură Jing’an, procedând exact invers ! Sculpturile de aici sunt desprinse dintr-o lumea imaginară !

Ceva mai departe, pe Bund se află Taurul, ce a fost creat în SUA de către o echipă de 40 de artiști. Acesta mai are 4 frați gemeni răspândiți pe mai multe meridiane, fiind asemănător ca dimensiune cu cel de pe Wall Street.

Coada taurului a fost comandată a fi ridicată în spirală spre cer (taurul american având-o spre pământ) ca semn de prosperitate economică !

2. SINGAPORE

Orașul-stat excelează și în acest domeniu. Două zone au devenit adevărate centre ale artei, concentrând în ele grupuri de statui de bronz, care te fac sa le privești mult și bine…pentru că ai la ce ! 🙂 Clarke Quay înșiră de-a lungul malului său mai multe grupuri statuare, care arată munca care se făcea cu ceva vreme în urmă în acest loc.

Munca brută era executată de hamali, în timp ce alții erau doar cu supravegherea și cu ,,socoteala” ! Când se împărțeau banii, treaba era taman pe dos ! Cine a muncit mult lua puțin, iar cine a stat și a privit, acum își umplea portofelul ! 🙂

Ceva mai departe, în Grădina botanică, pe lângă instruirea pe care o capeți în domeniul floral, mai privești câte un varan care trece nepăsător pe lângă tine, de parcă tu ai fi o statuie de…bronz ! După ce trecut, poți privi în liniște la statuile care se relaxează la aer curat în parc. Bravo lor ! 🙂

1. BUDAPESTA

Din mulțimea de fotografii cu sculpturi pe care o am în arhiva personală, cu greu am putut selecta cele mai frumoase statui de bronz din superba capitală situată pe malurile Dunării. Cea mai populară în rândul turiștilor este cea Polițistului burtos ! Printre localnici s-a răspândit vestea că cine îi freacă burta, va avea noroc ! Așa că turiștii s-au aliniat vorbei populare și în unele momente ale zilei, trebuie să stai la coadă pentru a-i lustrui burdihanul polițistului ! 🙂

The Fat Policeman – Budapesta

Tot aproape de malul Dunării mai sunt câteva statui care m-au impresionat foarte mult, dintre care am selectate pe cele ale Pictorului, surprins cu pensula în mână în ,,timpul serviciului”, a Țăranului care se odihnește cu pălăria în mână, a lui  András Hadik (un husar faimos pentru trucurile folosite în timpul luptelor pentru cucerirea Berlinului) și a inegalabilului Colombo însoțit de câinele său ce poartă numele de…Câine ! 🙂

Cea din urmă doar ca și poziție e statuia lui Anonymus, cea de care ne leagă prima atestare istorică a formațiunilor statale din Transilvania ( Glad, Gelu și Menumorut).

Alegerea mea ca Budapesta să fie pe locul 1 în ce privește frumusețea statuilor de bronz, este întărită și de filmulețul următor, din care esențiale sunt doar primele 5 minute !

https://turisminternational.com/2021/01/13/12-dintre-cele-mai-frumoase-mall-uri-pe-care-le-am-vizitat/

https://turisminternational.com/2021/12/19/cele-mai-frumoase-muzee-ale-politie-pe-care-le-am-vizitat/

https://turisminternational.com/2021/03/04/cele-mai-frumoase-spectacole-stradale-pe-care-le-am-vazut/

https://turisminternational.com/2021/02/26/10-dintre-cele-mai-frumoase-stadioane-din-lume-pe-care-le-am-vizitat/

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: