Cairo (I) – Un zbor între cavaleri și faraoni !
Am lăsat în urmă tărâmul cavalerilor (Malta I) pentru a mă îndrepta spre cel al faraonilor, urmând să iau calea aerului. Cum zborul era programat pentru ora 23, iar ceasul arata abia ora 20, m-am poziționat strategic (în aeroport) lângă un pian pe care se afla un afiș ce te ruga să-l…folosești. M-am așezat confortabil, gândindu-mă că în scurt timp voi asculta o nocturnă de Chopin, că orele îmi vor părea minute și se vor pierde în aer precum sunetele clapelor.
Speranțe deșarte ! …și curând risipite ! La pian s-a așezat un prichindel a căruia mama îi uitase jucăriile acasă și singura lui distracție era să-i terorizeze pe pasagerii care dormitau pe scaune ori își butonau telefoanele mobile. Aceștia au înțeles că liniștea lor era de domeniul trecutului și că prezentul aparținea copilului ,,terorist”, care pedepsea deopotrivă pianul și călătorii. Așa le trebuia dacă își cumpăraseră bilete la acea oră ! Într-un târziu, mama a înțeles pericolul și i-a arătat copilului direct cartonașul roșu și suspendându-i dreptul de a mai folosi pianul ! 🙂 Cu un pas demn de o antilopa, un angajat al aeroportului a fugit spre pian și a întors afișul, anunțând că din acel moment ,,pianul se odihnește ” ! Și bine a făcut ! A salvat atât pasagerii cât și…pianul ! 🙂
Liniștea redobândită a fost rapid tulburată de niște cuvinte…românești! Pe o bancă alăturată se așezaseră niște români, ce-și depănau amintirile strânse recent pe meleagurile malteze. M-am uitat din curiozitate să văd cine sunt. Hopa ! Erau ,,amicii” mei, ,,vedetele” de Dorobanți ! Chiar nu scăpat de ei nici în ultimul moment ?! După ce îi întâlnisem la restaurant în prima seară MALTA (I) – PE URMELE CAVALERILOR și mai apoi pe vapor MALTA (V) – Să nu renunți niciodată !, mai rămânea să-i văd și în Egipt ! 🙂 Una dintre vedete povestea că postase pe Instagram, despre pericolul imens prin care trecuse în timpul călătoriei pe mare spre insula Gozo. Ascultam și mă minunam ! Ce mic copil fusese Ulise în timpul călătoriei lui spre Itaca, pe lângă vecina mea ! Aceeași călătorie (în aceeași zi) o făcusem și eu, dar fără a trăi niciun fel experiență la limită de naufragiu, de furtuni extreme legate de încălzirea globală sau măcar un banal rău de mare. Culmea e că un pericol mai mare decât legănatul vaporului, îl simțisem atunci când cântase micul Mozart. 🙂
Dar uite așa au trecut orele și a venit momentul îmbarcării în avion. Vedetele plecaseră cu Wizzair spre România… Ajuns în avion, pe un scaun alăturat s-a așezat un tânăr care părea să aibă ceva probleme cu temperatura. Probabil că se încălzise brusc, din moment ce s-a dezbrăcat rapid de o bluză. Ori avea emoții cu decolarea… pentru că-și mai scosese încă una ! Dar emoțiile păreau să-l fi copleșit pe bietul om atât de tare, încât în următoarele 30 de secunde a făcut un adevărat exercițiu de alarmare, scoțând de pe el alte 6-7 bluze și tricouri ! Toate purtau însemnele unor mărci de renume, precum Nike, Adidas, etc. Că îi place să se îmbrace de firmă, înțeleg …dar de ce cu atât de multe deodată ?! Văzându-mă că îl privesc, mi-a aruncat un zâmbet forțat, ca și cum ar fi spus ,,Altă treabă nu ai ?” Iar eu i-am răspuns tot cu un zâmbet, prin care îi răspundeam :,,Nu am ! ” 🙂 Ignorând privirea mea, a început să-și împăturească hainele cu o rapiditate și o tehnică ce arătau că aceasta e practica unui adevărat profesionist. Ba în scurt timp s-a descălțat și de doua perechi de ciorapi (tot Adidas), care au ajuns tot în rucsac. Pentru că acolo era locul lor odată ce ajunseseră în avion ! Atunci mi-a fost clar că angajatele unui magazin duty-free din aeroport, aveau sa plângă după efectuarea primul inventar, urmând să plătească probabil toate acele produse care acum zburau spre Cairo …
Zborul avionului meu (în care călătoreau și șosetele vecinului ) a fost unul lin, iar pe la ora 2,50 roțile avionului maltez îmbrățișau betonul pistei egiptene. Bine te-am găsit Cairo !!!
Eram relaxat, pentru că acesta era singurul avion sosit la ora aceea, iar cozile la ghișeele poliției de frontieră erau mici. Dincolo de ușile aeroportului mă aștepta un taximetrist, cu numele meu trecut pe un carton, care urma să mă ducă rapid la hotel. Totul era perfect ! Zeitățile egipteni mă îndrăgeau ! Ajuns la ghișeu, cu un formular ce trebuia completat doar în arabă, am fost întâmpinat cu vorbele : ,,Taxă viză !”. ,,Păi de unde ?!”, am întrebat eu, căci nu văzusem niciun indicator care să te îndrume către un ghișeu specific. Asemeni mie, în spatele meu, mai erau câțiva pasageri gata să-și înghită pixurile ținute între dinți. Am fost îndrumați către două ghișee obscure, poziționate destul de izolat, pe care ar fi fost greu să le nimeresc. Un afiș anunța cu tam-tam : ,,Nu șpăgii !”. Dar singura moneda incriminată era dolarul. Să înțeleg că în rest era permisă ?!
Între timp mai sosise un avion, iar un reprezentant al aeroportului s-a gândit că doar acei călători sunt demni de indicații lui prețioase. Așa că am stat la coada nou formată, pentru a achita taxa de viză. Apoi…. ghișeul poliție de frontieră, vama și parcarea unde un om în vârstă cu niște papuci de gumă în picioare avea numele meu scris pe o foaie A4 ! Era șoferul meu !
Drumul a fost unul rapid, având în vedere ca s-a circulat aproape doar pe autostradă. Ajunși în centrul orașului, șoferul mi-a explicat că hotelul se află la etajul 7 al imobilului din față. Nimic mai simplu, mi-am zis ! Intru în lift și apăs butonul cu nr. 7. Trec câteva secunde fără să simt nimic. Ori sistemul era deosebit de silențios, ori liftul…stătea pe loc. Deschid ușa și constat că eram tot la parter… O fi defect ! Nu-i nimic. Pe același perete mai era un lift, care în înțelegere cu primul a refuzat comanda ,,7” ! Ba chiar și 8… 6… 5 ! Pe toate ! Pf !! O fi defect și ăsta ! Noroc că pe peretele opus era și un al treilea lift. Ultima șansa pentru a nu căra bagajele în cârcă până sus ! Intru in lift și apăs cu emoții… 7 ! Și….pornește !!! Mă uit zâmbind spre valiză ! Nu mai conta ca liftul nu avea niciun fel de ușă între pasager și casa liftului. Important era că urca ! Deschid ușa la destinație, dar…nici urma de hotel ! Las valizele jos și urc pe scări la etajul 8…Poate că am înțeles eu greșit… Aici, intrarea era barată cu un grilaj de fier. La ora 4 dimineața mă aflam în clădirea hotelului și nu găseam hotelul. 🙂 Hai să-mi încerc norocul și la 6, că poate… Și a fost cu noroc ! Dincolo de ușa de sticlă se afla un tânăr cu picioarele pe masă, care dormea cu capul dat pe spate și cu gura larg deschisă, a cărui figură îmi spunea că visa la hoții care furaseră comorile din piramidele egiptene. Tocmai când era pe cale să afle unde era ascuns aurul furat, vocea mea l-a trezit brusc ! 🙂 Mi-a întocmit rapid formalitățile de cazare, dorind să-și reia șirul aventurilor pe calea viselor. I-am arătat că cerusem o cameră liniștită încă din momentul rezervării. Mi-a dat un big like cu degetul, semn că o să dorm ca într-o tabără de copii preșcolari. Cum nu puteam să nu am încredere în degetul lui de aventurier prin lumea viselor, m-am dus liniștit la somn. Și rău am făcut ! La ora 8 dimineața am fost trezit brusc de lovituri de linguri în farfurii ce veneau de pe hol. Am crezut că fie s-a declanșat greva foamei, fie a reînceput revoluția arabă, fie era primirea pe care mi-o făcuse hotelul fără ca eu să-mi dădeam încă seama ! Curând am înțeles că de fapt se lua micul dejun și că eu primisem una din cele zgomotoase camere din hotel ! Blestemul faraonilor ! 🙂 Ca reacție declanșată de decibelii suportați de timpanul meu, le-am fluturat un număr de telefon de-al Bookingcom-ului și imediat am primit o camera mai spațioasă și total…liniștită ! Parcă mai auzisem asta în momentul sosirii… Numai că de data asta așa a fost. Puteam să-mi pregătesc în tihnă prima zi de Cairo ! CAIRO (II) – O plimbare printre minarete și moschee