Dacă vii în România dintr-o țară din lista galbenă, ești OBLIGAT să prezinți un test PCR negativ. Ce se întâmplă dacă nu-l ai ?!
A fost publicată noua listă ,,galbenă” ce va intra în vigoare din 5 februarie (ora 18:00) și care include 65 de țări și teritorii. În listă au fost reintroduse printre altele Belgia, Rep. Dominicană, Maldive, Malaezia, Peru, fiind eliminate Danemarca și Costa Rica. https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/Hotarare_CNSU_nr._7_din_04.02.2021.pdf
Însă apare ca noutate faptul că cei care vin din statele aflate pe listă, vor avea obligația ca la intrare în România, să prezinte rezultatul unui test negativ PCR, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în țară. Măsura se aplică începând cu 12.02.2021, ora 00.
Acesta Hotărâre pare a fi una incompletă, emisă parcă într-o pauză de țigară ! De ce spun asta !? În art. 1 (alin. 1) se arată OBLIGAȚIA tuturor persoanelor care sosesc din țările ,,galbene” de a prezenta un certificat cu rezultat negativ. Ok ! Dar ce se întâmplă dacă ai ajuns la graniță și nu-l ai ?! L-ai pierdut pe drum… Nu vei fi lăsat să intri în țară ?! 🙁 În comunicat nu scrie ce se va întâmpla în această situație !!! Cumperi un nou bilet de avion, pleci în Spania, faci testul și apoi revii ?! Nu ar fi fost mai simplu să se ceară un rezultatul unui test rapid care să fie făcut la intrarea în România ?!
Mai apoi din art. 1 alin. 2 se subînțelege păstrarea instituției carantinei, exceptate fiind doar persoanele excluse prin hotărârile anterioare. Adică, mai întâi faci testul PCR prin țări străine (cu rezultatul negativ), iar după intrarea în România tot în carantină vei ajunge ! Exceptate sunt persoanele care au avut norocul să facă ambele doze de vaccin sau… covid (în ultimele 90 de zile ) !!! Oare să înflorească piața neagră a documentelor care să ateste că ai avut covid, pentru a te putea întoarce în țară ?! 🙂
În comparație cu noi, S.U.A. cer de asemenea un rezultat negativ pentru a se putea intra pe teritoriul lor, însă acest document nu este însoțit și de obligativitatea ulterioară a carantinei ! Aceasta din urmă fiind doar la nivel de RECOMANDARE ! https://turisminternational.com/2021/01/16/sua-va-solicita-rezultate-negative-covid-19-de-la-toti-calatorii-care-intra-in-tara/
P.S. În data de 05.02.2021, fiind interpelat telefonic de postul Digi 24, Raed Arafat a declarat că nu s-a luat în calcul ce se va întâmpla cu românii care se vor prezenta la intrarea în țară fără a avea testul PCR ! De asemenea a mai declarat că ,,speră” ca acei pasagerii să fie nu fie lăsați să se îmbarce în avioane ! Dar pentru asta nu ar trebuie ca să existe cel puțin un protocol între autorități și companiile aviatice ?! Și ce se întâmplă dacă vii din Noua Guinee și exact la îmbarcare constați că ai pierdut rezultatul testului, fără a mai dispune de resurse financiare pe a cumpăra un alt bilet ?! Ceri azil în Noua Guinee pe motiv că țara nu te mai vrea ?! Nu cumva s-a pus căruța înaintea cailor ?!