Cairo (IV) – Muzeul de egiptologie sau…la un pas de cartonașul roșu !

Sosise ziua în care urma să ,,intru” în lumea faraonilor ! Mai întâi cu pașii și apoi cu mintea ! Configurasem traseul ținând cont că în ziua precedentă, picioarelor mele parcurseseră o parte din distanța unui maraton. Urma să pășesc în Egiptul antic, pentru că altfel, faraonii (care mă așteptau de 4000 ani) s-ar fi simțit ofensați dacă nu i-aș fi vizitat nici în acea zi. Așa că am mers pentru început spre Muzeul Egiptologic. Iar dacă tot mă dureau picioarele, puțină mișcare nu strica. De altfel, cui pe cui se scoate ! 🙂 Parcă așa se spune, nu ?! 🙂 Doar în câteva minute, mi-a ieșit în față clădirea muzeului, îmbrăcată într-o culoare roz bombon (cam ciudată pentru un muzeu) care mai degrabă se potrivea pe budevardul Clichy din Paris.

Pentru că această clădirea nu mai e demnă să găzduiască exponatele, municipalitatea a decis construirea uneia moderne. Unde în altă parte era locul mai potrivit decât lângă piramide ? Doar că finalizarea noii construcții întârzie, iar termenul de inaugurare a fost depășit în mai multe rânduri. Poate că primarul nu are încă panglica și foarfeca pregătite pentru festivitate… Sau poate că Keops și Kefren au drept de veto ! 🙂 Cu toate acestea, egiptenii au început să mute deja exponatele în viitorul muzeu. Foarte frumos ! Însă prețul  biletului în vechiul muzeu a rămas neschimbat ! Ceea ce e foarte urât ! Să ajungi în Cairo și să nu vizitezi acest muzeu e ca și cum ai ajunge în Germania și ai mânca cârnați fără să bei bere ! Piramide fără muzeu, nu se poate. …și nici invers ! 🙂 Curtea muzeului nu e foarte mare, însă are câteva piese cu care îți poți regla ochiul pentru ce urmează să vezi în interior.

Muzeul chiar dacă nu are dimensiunea Louvrului nici pe departe, tot îți ia câteva ore bune să-l vizitezi dacă în tine clocotește pasiunea pentru arta egipteana. Iar în mine cam clocotea … După ce am intrat, m-am trezit într-o sală mare în care exponatele îmi dădeau impresia că au fost așezate mai degrabă unde li s-a găsit loc, decât că ar fi puse la locul potrivit. Poate că și mutarea interminabilă în noua locație lasă impresia unui chiriaș care a împachetat o parte din lucruri, dar căruia îi este  greu să le care. 

Însă mai bine să trec în revistă lucrurile frumoase, căci au fost destule. După primii pași m-a întâmpinat statuia ale lui Ramses II, cel dintâi dintre faraonii războinici. Doar am zis eu că știa că voi veni ! 🙂 Statuia îl arată pășind cu piciorul stângul, asemenea majorității sculpturilor ce surprind faraoni în mișcare. De ce cu stângul ? Nu știu…Chiar să fi fost cu toții niște stângaci ?! …sau așa cerea protocolul în sculptură, iar pășitul cu dreptul era considerat un semn rău, ce făcea ca dalta să se rupă ?!

Cele mai interesante piese pe care le-am întâlnit la parter, au fost mai multe sarcofage care, deși goale acum, nu au fost timpul așa. Unul dintre ele (asemeni unui cavou) cu desene privind viața de apoi a decedatului, era probat de o chinezoaică cam pitică. Deși un chinez într-un sarcofag semăna cu o broască într-un vas de toaletă, femeia nu se mai săturată să fie fotografiată de o compatrioată. Poze pe Marele zid aveau toți chinezii, dar nu și într-un sarcofag egiptean ! Nici nu vreau să mă gândesc la valurile de like-uri ce au urmat ! 🙂 În jur erau mai multe sarcofage în formă de om sau a unui cuptor alungit, toate fiind inscripționate cu hieroglife ce păreau a spune o parte din povestea celor pe care i-au găzduit cândva. Oare cum ar fi arătat povestea unui chinez într-un sarcofag ?!

Câteva desene descriau în amănunt tehnica îmbălsămării alături de cea a eviscerării, când organele puse într-un vas, îl însoțeau pe decedat în mormânt. Deși nu am reușit să le înțeleg chiar pe toate, am pierdut ceva timp (sau câștigat) urmărind ritualul străvechi. Chinezoaica se uita și ea la desene cu gura deschisă și ochii ieșiți din orbite ! O fi înțeles ceva ce eu nu reușisem să descifrez ?! 🙁

Din centrul săli mă priveau de sus și parcă cu ceva aroganță, statuia lui Amenophis III și cea a soției sale, la baza cărora, niște muncitori mai prevăzători, sprijiniseră o fereastră. Pesemne avuseseră niște informații că faraonul dorea să o șteargă, așa că au pus geamul pe post de alarmă ! Ca să-l prindă în flagrant !

Dar cele mai interesante exponate le-am găsit la etaj. Într-o secțiune specială erau expuse mai multe obiecte ce au fost descoperite în mormântul lui Tutankamon. Însă ele reprezintă doar o mică parte din cele 3.500 de piese, care au scăpat hoților ce au jefuit mormântul în două rânduri. Acest faraon a devenit celebru abia după ce a murit ! Nu că ar fi singurul… Proclamat faraon la vârsta de 9 ani, după ce cu doi ani mai devreme devenise soțul surorii sale vitrege (deci cunoscuse deja greutățile vieții 🙂 ), a trecut în nemurire la vârsta de 18 ani. Decesul pare să fi fost cauzat de anumite boli congenitale și nu de un complot pus la cale de soția sa, cu care nu puteau avea copii (erau născuți morți).

Într-o încăpere în care se află mai mulți agenți de pază cu ochi de vultur, se află ,,perla coroanei” : Masca mortuară a lui Tutankamon. O poți vedea, dar nu o poți fotografia ! Agenții vigilenți peste măsură, de parcă fusese emisă o ordonanță  militară, te apostrofau cu voce tare la cea mai mică tentativă. Păi am venit până aici ca să plec fără cea mai de preț amintire ?! Era normal ca o chinezoaică într-un sarcofag să aibă mai multe lik-uri decât mine ?! Tutankamon ar fi fost de acord cu așa ceva ? Eu cred că nu ! 🙂 Trebuia să-i păcălesc într-un fel pe cei de la pază ! M-am dus către ei și am început să le pun întrebări despre exponate. Dacă inițial au răspuns cu o reală plăcere, ulterior și-au pierdut entuziasmul de a fi ghizi neplătiți și au plecat. Au lăsat masca mortuară fără apărare, iar aceasta a devenit o victimă sigură a camerei foto din telefonului meu. Tutankamon, cu dinții crescuți în afara gurii, îmi zâmbea dincolo de mască și îmi făcea semn de…big like ! Piesa confecționată din 11 kg de aur masiv (22 K) era acum (și) în telefonul meu !                                                                                                                                            

 Tot în acea zonă am văzut și tronul din lemn aurit al copilului faraon, cel care cu mulți ani în urmă apărea pe coperta manualului de istorie universală din clasa a 5-a. Dar parcă era mai frumos decât în carte. Poate și pentru faptul că aici nimeni nu te amenința că te scoate la tablă ! 🙂

Și cum puteau lipsi din preajmă, șacalul aurit al aceluiași faraon, bijuteriile sale din aur, masca cancelarului Yuya și alte minunății ce au scăpat de jefuitori de morminte. Dar nu și de camera mea. De data asta aveam voie să trag și dubla doi ! 🙂 Păcat că faraonul nu-și făcuse viză în Cairo și a continuat să ,,locuiască” în Luxor !

Supărat din această cauză, am plecat spre sala în care sunt expuse animale îmbălsămate. Un babuin înfășurat în bandaje (ca pumni unui boxer) se prezenta într-o formă de invidiat alături de un ogar. Probabil că în urmă cu 3.000 ani, ruda noastră apropiată pariase pe amicul său la curse. Că prea erau apropiați ! 🙂 Iar după privire, sigur făcea parte din mafia pariurilor și a curselor trucate! 🙂

Ambii fuseseră la vremea lor animalele de companie ale unui om cu rang înalt, care au fost îngropate odată cu trecerea în neființă a acestuia. Dacă rangul lui le-a asigurat o viață îndestulată, tot el a fost responsabil și de moartea lor. Dincolo de geamul vitrinelor mai erau și alte animale : pisici, pește, crocodil, gazelă. Animale de companie sau nu, e clar că toate avuseseră ghinion la acea vreme din moment ce azi se aflau dincolo de geam…

Ultima sală vizitată e cea care te solicită emoțional dar și (din nou) financiar. Fluturând biletul cumpărat la intrare, am fost oprit cu un ,,Stop!” care a sunat asemănător cu un ,,Halt !” din filmele cu ,,nemți”. ,,Păi ce are biletul meu ?! E compostat de două ori ?”, am întrebat nedumirit. ,,Aici e nu e bun ! Mumiile faraonilor fac parte din ,,lumea bună”. Deci alți bani, alt bilet !”. a venit răspunsul prompt. Dacă așa dorau mumiile, cine eram eu să mă opun ?! Cum nu puteam să părăsesc muzeul și să pierd prin neprezentare, am din băgat nou mâna în buzunar (în portofel mai exact). În sala exista o singură regulă : să nu faci fotografii ! Orice greșeală reprezenta primul și ultimul avertisment, iar în caz de recidivă vedeai cartonașul roșu, fiind poftit  în tribune (adică în afara sălii) ! 

Odată intrat, am fost lovit de amnezie și m-am dus spre mumia lui Ramses II, căreia i-am făcut o poză ca să mă țină minte ! Brrrr !!!! Imediat am fost chemat la raport de către arbitru (agentul de pază), care mi-a arătat ,,cartonașul galben” și mi-a notat numărul de pe tricou. Ca să mă țină minte și el ! 🙂 Degeaba am încercat să-i spun că nu am știut, că de fapt făceam o simulare ! Degeaba… ! Agentul nu a plecat după fentă și mi-a respins contestația. Fără ca măcar să consulte tehnologia VAR 🙁

Să plec fără autografele mumiilor mai înțelegeam, dar fără pozele lor ?! Era ca și cum făceam non-combat ! Păi, cu ce urma să asortez poza de ,,contrabandă” a măștii lui Tutankamon ?! Cu cea a babuinului ,,vânzător” de curse ?! Mi-am scos carnetul în care aveam notate datele necesare vacanței și am pus telefonul între paginile sale, salutând apoi fiecare mumie în parte. Bineînțeles că acestea nu mi-au răspuns și nici nu au zâmbit la poze. Doar Seti I mi s-a părut că-mi face cu ochiul…Dar nu sunt prea sigur. 🙂 Poate că doar îi intrase ceva în ochi … 🙂

Odată cu citirea informațiilor din carnet, camera declanșa un click și imortaliza mumiile care stătea nemișcate … ca pentru poză. Doar zâmbetul le lipsea … Unul discret, așa cum îl aveam eu în colțul gurii după fiecare click. Un zâmbet larg și privirea de învingător urma să-le am abia la final, atunci când am trecut pe lângă agentul de pază și am părăsit sala. Câștigasem meciul și nu fusesem nici eliminat din joc ! 🙂 Ca urmare a acestui fapt, pot posta pe lângă aceste rânduri și fotografii cu mumiile lui Ramses II, Seti I, Tuthmoses IV,etc. Din păcate nu și a mumiei reginei Hatshepsut, cea care condusese Egiptul vreme de 15 ani (fusese dusă în noul muzeu), după ce soțul ei (și frate totodată) murise.

Cea mai interesantă mi s-a părut a fi povestea prin care și-a găsit sfârșitul Ramses III. Acesta a fost ucis cu un pumnal asemenea lui Cezar (sau invers?!), în urma unei conspirații puse la cale de una dintre cele 3 soții, de fiul său și alte 15 persoane. Ulterior au fost cu toții condamnați la moarte, lăsându-li-se șansa unei morți onorabile prin sinuciderea cu otravă. Regina și alte femei, în timp ce erau închise au refuzat băutura sperând că dacă vor oferi favoruri sexuale gardienilor, vor putea evada. Prinși în flagrant, au fost executați cu toții.  În timpul examinării mumiei lui Ramses la III lea, a fost descoperit un cuțit înfipt între vertebrele gâtului (înfășurat încă în bandaje). Rană care i-a provocat moartea. Deci nici în viața de apoi nu a scăpat de cuțit !

Din păcate, din cele 27 de mumii care existau cândva aici, nu am putut vedea decât vreo 10. Restul fie au fost mutate prea devreme, fie se aflau în laboratoare. Ori… au fost distruse de egiptenii ce au vandalizat  muzeul în timpul revoluției arabe(2011). Deci nu suntem singurul popor care nu-și  apreciază istoria la adevărata ei valoare ! 🙁 Însă spre deosebire de egipteni, care știu ce au făcut în urmă cu 4000 de ani, noi mai avem de scormonit prin ceața istorie… Cu sentimente amestecate, dar cu memoria aparatului plină, am părăsit muzeul pentru a ajunge cât mai repede în punctul culminat al călătoriei mele din Egipt : piramidele de pe platoul Giza ! Cu siguranță ele nu aveau să plece de la locul lor, căci nu știau că urma să le vizitez. …sau poate că știau ! 🙂 Însă în scurt timp aveam să fiu la poalele lor, la fel ca și Napoleon care rămăsese uimit de grandoarea, perfecțiunea și neputința științei de a explica CUM DE S-A PUTUT ! Dacă nu a putut Napoleon să rezolve problema cu prea multe necunoscute, ce șansă aveam eu ?! Una singură ; să privesc și să admir !