11 octombrie 2024

În câte culori sunt ,,îmbrăcate” pașapoartele din toată lumea ?

Din cele citite de mine, singura excepție o reprezintă doar pașaportul oficial indian, cel care are culoarea albă. Altfel, în ,,lumea pașapoartelor” există doar patru culori care să îmbrace coperțile acestor documente : verde, roșu, negru și albastru. Culoarea pașaportului nu reprezintă nimic altceva decât emblema unei țări în baza preferințelor politice, culturale și a apartenenței la o regiune a lumii.

1. Pașapoarte de culoare verde – 44 de țări

Majoritatea țărilor musulmane au pașapoarte verzi, deoarece această culoare este considerată favorita profetului Mohamed. Un pasaj din Coran menționează că „haine verzi sunt demne de oamenii paradisului”. În religia musulmană, verdele este și simbolul eternității. Deci e de înțeles de ce multe dintre aceste țări au ales culoarea…
Unele state din Africa de Vest, precum Coasta de Fildeș, Senegal, Nigeria, etc. au și ele pașapoarte de culoare verde, doar că nuanța lor indică regiunea din care fac parte (Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest).

2. Pașapoarte de culoare albastră – 83 de țări

Culoarea albastră simbolizează „noua lume” și este cel mai des întâlnită pe pașapoartele de pe glob. Țările continentului american sunt deosebit de ,,pasionate” de această culoarea (S.U.A., Costa Rica, El Salvador, Canada, Guatemala). Pentru sud-americani culoarea albastră este simbolul zonei Mercosur (Argentina, Brazilia, Venezuela, Paraguay și Uruguay).

O situație ciudată se întâlnește în Venezuela, acolo unde începând cu 2018, toate cererile de pașapoarte se plătesc în… Petro (costul e 2 petro =120 $). Aceasta este o criptomonedă stabilită de guvern și care se bazează pe rezervele de petrol, aur și diamante. Datorită dificultății de a se obține un pașaport în Venezuela, mai multe țări acceptă utilizarea pașapoartelor expirate până la cinci ani (cele de culoare roșie).

3. Pașapoarte de culoare roșie – 65 de țări

Uniunea Europeană (cu excepția Croației) a ales culoarea de roșu bordeaux pentru a avea un model de pașaport comun pentru toate țările. De asemenea și regimurile comuniste optaseră pentru această culoare, însă doar China a mai păstrat-o ! 😉 Culoare burgundă e folosită și de statele din Comunitatea Andină (Bolivia, Columbia, Peru și Ecuador), iar Elveția și Japonia au ales-o pentru a sublinia culorile steagului național.

Unele țări au început să adauge și alte mărci de identificare pe pașapoartele națiunii lor. Cea mai interesantă se află pe pașaportul finlandez, acolo unde a fost încorporat un ren pe paginile din dreapta. Astfel că pe măsură ce paginile sunt întoarse rapid, se poate vedea o imagine animată a renului în alergare ! 🙂 (ca într-un flipbook)

4. Pașapoarte de culoare neagră – 8 țări

diferite tipuri de pașapoarte în lume

Negrul este o culoare rară pe pașapoarte. Un astfel de act este emis în general de țări africane precum Botswana, Zambia, Burundi, Gabon, Angola, Congo și Ciad. Pașapoartele din Noua Zeelandă au și ele coperțile negre, deoarece aceasta este culoarea națională a țării.

O încurcătură amuzantă e legată de pașaportul post-Brexit, care e descris de autorități ca fiind o revenire la „albastrul iconic” (folosit de Marea Britanie înainte de 1988), în timp ce experții în știința culorii spun că acesta arată mai mult a… negru :-D.

0 thoughts on “În câte culori sunt ,,îmbrăcate” pașapoartele din toată lumea ?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!