Florența (II) – David sau… ,,crème de la crème” !
Cum puteam să încep o nouă zi în Florența, fără să-mi fac ,,încălzirea” la o nouă coadă pentru un bilet ?! De data aceasta aveam ca ..tovarăș” zidul Galleriei dell” Academia. Rândul lung de 200 m, părea a fi unul ,,prietenos”, mai ales că se mișca într-un ritm cel l-ar fi făcut să crape de invidie, pe cel de la Catedrală ! 🙂 Din loc în loc, niște pictori își vindeau lucrările împachetate ca niște cadouri de Crăciun, cu un preț superior biletului de intrare în muzeu 🙂 După circa o oră, m-am despărțit fără (re)sentimente de zidul exterior, urmând să devin amic cu zidurile din interiorul muzeului ! 🙂 Acolo mă așteptau minuni…bănuite !
Am pătruns în clădirea în care, cu 3 secole în urmă, se adunau studenții de la arte frumoase pentru a crea…frumosul. 🙂 Acum, ea adăpostea sculpturi pentru care orice colecționar împătimit și-ar vinde ,,în alb” sufletul lui Mefisto ! 🙂 Am pășit în Sala del Colosso, din mijlocul căreia ,,Sabina” mă privea și îmi cerea ajutorul ! Păi, cum să mă amestec eu în lupta ei cu un roman cu sufletul de piatră ?! Dacă cel de-al 3-lea personaj din sculptură, nu se ,,băga”, atunci de ce să amestec eu ?! 😀 Pe biletul de intrare nu scria că puteam să intervin pentru a-i acorda prim ajutor ! 🙂 Și apoi, de ce se lăsase răpită ?! 🙂 Până la urmă ,,Răpirea Sabinelor”, nu era decât o copie… Dacă ar fi fost originalul, poate că aș fi intervenit ! 😉
Pentru prima dată în istorie, un sculptor (Giambologna) reușise performanța de a scoate 3 figurine dintr-un singur bloc de marmură. Dacă ar fi funcționat Guinness Book-ul și în acea vreme .. ! 🙂 Privind mai atent, am văzut că personajele principale aveau mai degrabă grația unor patinatori, decât a unora ce sunt implicate într-o lipsire de libertate ! Le mai lipseau doar patinele și…hainele de pe ei ! Mai văzusem eu patinatori într-un ținut înghețat, dar cel puțin aceia erau vii și îmbrăcați ! 🙂 Harbin(I) – feeria gheții !.
Încălzit de tentativa de răpire ce rămăsese în stadiul de stană de piatră, eram pregătit să privesc și câteva picturii. Unele numai bune pentru a mă aduce la parametrii necesari intrării în camera următoare.
Mai admirasem eu un Moise (cu coarne) și o Pieta ieșită din dalta lui Michelangelo, dar parcă atâtea minuni din marmură adunate la un loc, nu mai văzusem niciunde ! Intrasem în Hall of the Prisoners !
Dacă Biserica Santa Croce era locul unde Michelangelo fusese îngropat pentru eternitate, atunci sala în care abia pășisem, era locul unde artistul trăia în veșnicie ! ….sau măcar atât timp cât operele sale erau admirate de vizitatori, precum femeia din imaginea de mai jos ! 🙂
Probabil că spiritul lui Michelangelo bântuia prin sală, doar că eu nu eram vrednic să-l văd… Poate că în acel moment el era prezent în unul dintre Sclavi neterminați, care se luptau cu piatra pentru a se descătușa de strânsoarea ei ! De ce nu o fi reușit oare sculptorul să termine timp de 40 de ani niciunul dintre sclavii ce urmau să susțină mormântul papei Iulius II Rovere ? E o enigmă la fel de mare ca și Piramida Keops, piramida învechită (doar) de Dumnezeu !… Poate că de vină era papa pentru că trăia cam mult ! 🙂 … iar acest fapt nu-i stimula creativitatea florentinului… 🙂
Am privit cu atenție cei 4 sclavi (ceilalți 2 fiind la Louvre) și nu am putut să nu remarc că fața și mușchii lor exprimau o luptă chinuită, de parcă urmau să se nască din… piatră seacă ! ,,Moașa” lor își făcuse treaba doar pe jumătate și îi lăsase să se descurce singuri… 🙂 Nu degeaba spusese Michelangelo că sculpturile lui au existat dintotdeauna în marmură, iar el nu făcuse decât să le scotă la lumină ! Frumos spus ! Doar că spre deosebire de alți muritori, el știuse să deosebească surplusul material de capodopera ascunsă ! 😉 Însă Sclavii săi nu reușiseră să se elibereze fără ajutorul său… Tot prizonieri rămăseseră!
Aș fi stat mult și bine să privesc urmele de daltă ce păreau a fi proaspete în piatră, dacă din capătul sălii nu eram atras de un magnet ! Un magnet mare și alb care-mi mișca pașii într-acolo ! Și nu doar pe ai mei ! O mulțime de oameni roteau în jurul unei minunii înalte de peste 5 m. Era DAVID ! Cea mai frumoasă sculptură din lume ! Ce daltă fermecată folosise Michelangelo și ce inspirație divină o fi avut de a putut să-l scotă la lumină ? Am pășit în sala Tribuna, ce-l adăpostea pe ,,omul” care-l învinsese pe Goliat prin forța minții ! Praștia și piatra nu erau decât o extensie a IQ-ului său !
Am făcut înconjurul statuii și am privit mușchii de parcă eram la o lecție deschisă de anatomie. M-am uitat la venele lui de la mâna dreaptă și apoi la ale mele. Tot de la dreapta…. Eram în pericol de corigență! 🙂 Nu se putea ca David să fie doar o statuie ! Cu siguranță că el a fost viu cândva, iar Michelangelo folosise o dalta pe post baghetă fermecată și l-a transformat în piatră ! Altfel. cum ar fi putut reda tensiunea fiecărui mușchi ?! În timp ce David părea viu, vizitatorii,culmea, păreau a fi niște statui împietrite ! 🙂 Probabil că din invidie, un bărbat a lovit (1991) cu ciocanul un deget de la piciorul drept al lui David. …sau o fi fost vreun urmaș de-al lui Goliat care dorea să se răzbune ? 😉
Oare cum se născuse perfecțiunea dintr-un bloc de marmură imperfect, ce stătuse aruncat timp de 25 de ani ?! Noroc că ochiul tânărului Michelangelo (avea doar 26 ani) a scanat dincolo de piatră și a zărit statuia prinsă în ea ! Apoi a eliberat-o ! 🙂
După ce l-am văzut pe David, restul muzeului mi s-a părut a avea strălucirea unei stele la apus. Așa se întâmplă când privești la ceas, după ce ai stat cu ochii în soare ! 🙂 David îmi ,,stricase” restul vizitei ! 🙂 Doar vioara lui Stradivarius, mi-a mai ridicat un pic ,,moralul” cu gândul că lemnul din care fusese construită provenea din Balcani (posibil din zona Putnei). Eram în fața uneia din cele 600 de instrumente ,,uitate” în timp, a cărui valoare depășește de 500 de ori greutatea lui în aur ! 😯 Dar care o fi valoarea lui David., in metalul prețios ?! 🙂
Însoțit de sunetul de ,,aur” al viorii lui Stradivarius și imaginea statuii ,,vii” , am părăsit muzeul… După atâta emoție, aveam nevoie de aer… Și nu unul oarecare, ci un aer din înaltul cerului ! Cum aveam deja bilet valid în acest sens, nu trebuia decât să urc treptele spre cer ! 🙂 Și le-am urcat ! Pe toate cele 414, atâtea câte avea Campanile (turnul lui Giotto) ! 😀
Fiind deja antrenat din ziua precedentă, mi-am rotit un pic gleznele și am demarat în trombă. Poate că am furat un pic startul, atunci când am prins culoarul neaglomerat …! 🙂 Am străbătut scările cu ușurința unui atlet etiopian care se antrenează în timp ce e trimis de maică-sa să cumpere o pâine de la primul magazin. Adică de la vreo 10 km distanță ! 🙂 După ce am ajuns în vârf, am putut să respir aerul pe care-l doream ! Aerul de superioritate al Florenței ! Florenta – Un oraș cât o inimă ! Panorama era și nu era aceeași ca în ziua precedentă…
Dacă cu o zi înainte. de pe terasa domului priveam spre Campanile, acum era taman invers ! Prin rafalele de vânt mă uitam spre cupola ce era doar cu câțiva metri mai înaltă. Urcușul prin ea fusese mai greu decât prin turn, dar nu se compara cu cel de pe Muntele Curcubeu – muntele pictat de Dumnezeu !
În rest, Florența părea neschimbată ! Poate că doar Baptisteriul era acum mai vizibil. Acesta avea însă motivul său ca să se facă remarcat… Știa că îi venise rândul la ,,inspecție” și mă aștepta. Așa că am dublat numărul celor 414 trepte pe care le urcasem. Doar că de data aceasta, în sens invers ! 🙂
Baptisteriul.…Vechea catedrală și locul de botez pentru florentini, era obiectivul care avea să mă impresioneze cel mai mult în timpul vizitei mele în capitala toscană ! Sau mai bine spus cele două porți fără egal în lume, la care Ghilberti a lucrat 48 de ani ! Adică o viață de om ! 🙂
Aș putea să povestesc cu detalii modul în care au fost realizate porțile. ! Dar nu aș putea să redau în cuvinte frumusețea lor ! Nu au putut să facă asta Michelangelo și Vasari, care și-au înghițit vorbele atunci când le-au văzut pentru prima dată ! 🙂 Păi dacă cei doi coloși ai artei trecute dincolo de limitele umane, au avut bariere în a descrie porțile, atunci cum aș putea să o fac eu ? E imposibil să descrii cu litere, arta făurită de un extraterestru genial ! Dar pot să fac in schimb ceva ce Michelangelo nu a reușit ! Să postez filmarea cu Poarta Paradisului… 🙂
Trebuie să adaug că Ghilberti a făurit cele 28 de panouri ale Porții Noului Testament, în 21 de ani. E adevărat că a câștigat concursul împreună cu Brunelleschi, însă părintele domului s-a retras, simțindu-se jignit că este pus în compania unui tânăr necunoscut (de 21 de ani)… În toată acea perioadă el nu a avut voie să dețină un alt contract ! Însă breasla comercianților de lână, l-a plătit pe măsură …
Pentru că succesul Noului Testament a fost atât de mare, Ghilberti a primit fără concurs executarea celei de-a doua porți : Poarta Paradisului. Ce a ieșit ?! O capodoperă care nu are cu se compara nici măcar în ziua de azi ! Timp de alți 27 de ani, el a trudit la 10 panouri ! Dar și când acestea au fost gata… ! E adevărat că poarta originală se află la Museo dell Opera, însă nici ceea ce vedeam eu nu era mai prejos ! 😉
După ce am epuizat cu privirea toate panourile, am intrat în clădire, dar am fost întâmpinat de… dracu” ! 😯 E adevărat că stătea pe un perete, dar tot el era, nu ?! Imaginea sa în contrast cu frumusețea scenelor de pe porțile ,,aurite”, mă făcea să mă gândesc cu nostalgia la iadul din dom !
De frică să nu fiu luat la întrebări de Diavol, am trecut rapid cu vederea mormântul antipapei Ioan XXIV, deasupra căruia era inscripția ,,fostul papă”, deși Vaticanul ceruse să fie folosit doar cuvântul ,,cardinal”. Însă așa se întâmplă când lumea catolică e împărțită între doi papi… 😉
Apoi am părăsit rapid încăperea, mai ales că simțeam în stomac efectele privirii de foc a Necuratului. Foamea, desigur ! 😉 Unde puteam să îmbin utilul cu plăcutul în materie de luat masa, în Florența ? Păi, unde în altă parte decât în Mercato Centrale ?! 🙂 Am trecut printre standurile care se aflau la ora închiderii și pe niște scări am urcat la etaj. Mizeria din jurul pieței a dispărut ca prin farmec și m-am trezit în mijlocul unor restaurante ce etalau mult lux ! …și produse pe măsură ! Carne de vită florentină care părea că se topea doar cât o priveai, brânză al cărei miros (plăcut) părea că sparge geamul galantarului, pizza aburindă și mai ales berea, îmi făceau cu ochiul pentru a-mi deveni prieteni de… ,,pahar”. 🙂
Urma să închei ziua la fel cum o începusem : stând la un rând ! Doar că de data aceasta timpul trecea parcă ceva mai greu până să obțin ce îmi doream. Însă aveam la ce să mă gândesc… La romanul infractor care o înșfăca pe ,,Sabina” …la aerul ,,tare” de la înălțimea celor 85 m de pe Campanile… la scenele aurite pe care le văzusem în Paradis (sau pe poartă) și la Necuratul ce mă privise de pe pereți… Și nu în ultimul rând la friptura ce avea să-mi potolească foamea în curând…
Dar peste toate se ridica David ! Statuia care cândva fusese vie si care părea să mai miște atunci când dorea ea ! David era crème de la crème !
https://turisminternational.com/2020/10/31/machu-picchu-orasul-pierdut/
https://turisminternational.com/2020/11/11/lima-ii-magie-din-apa-i-lumina/
