13 octombrie 2024

Florența (III)- Galeria Ufizzi, între o friptură și o bere !

Se scursese și a 3-a zi la Florența ! Urcasem în zona restaurantelor din Mercato Centrale pentru a-mi recompensa stomacul ce fusese răbdător în acea zi. Merita din plin să fie premiat ! 🙂 Am dat comanda – o friptura de vită florentina +o bere – și, în așteptarea lor, m-am așezat la o masă liberă.

,,Cum a fost ziua?” m-a întrebat ospătarul, în timp ce mă servea cu un pahar de bere. Păi, cum putea să fie o zi în care stătusem 6 ore în Muzeul Ufizzi ?! 🙂 Dacă i-aș fi povestit despre picturile văzute, aveam toate șansele să rămân fără bere ! 🙂 Așa că m-am rezumat la a-i spune doar : ,,A fost frumoasă !” … și am sorbit o gură de bere din pahar.

Mercato Central-Florența

Privind dincolo de spuma ce rămăsese pe marginea paharului, m-am întrebat în sinea mea : ,,Chiar așa, oare cum fusese ziua ?!” Închizând ochii, am revăzut coloanele de-a lungul cărora a trebuit să aștept două ore pentru a putea intra în muzeu. Sunt convins că timpul pe care l-am petrecut la rând i-a nemulțumit pe Da Vinci și pe Michelangelo, ce stăteau cocoțați pe acele coloane. Dar nu aveau încotro…! 🙂

Cum rândul înainta încet, am admirat statuile celor care scriseseră cândva cu litere de aur în paginile istoriei florentine. Deși sunt plecați în rai de o jumătate de secol, ei continuă să fie principalii ,,vinovați” de aglomerația din Florența ! 🙂 Dacă ei nu ar fi existat, atunci eu aș mai fi vizitat Ufizzi ?!

Alături de ei se mai afla și un… Cupidon, trecut demult de prima tinerețe. Păi, ce treabă avea aici ,,copilul” care se joacă cu inimile oamenilor ?! Și ce căuta el printre turiști ? :-8 După ce și-a ,,mâzgălit” fața în alb, ,,arcașul” și-a scos săgeata la vedere și luând o poziție de atac, era pregătit să facă niște victime. 🙂 Cam obraznic Cupidonul ăsta… 🙂

Cupidon-Florența

Noroc că el era doar un artist stradal care încerca să câștige cent cu cent, căci altfel, cine știe ce încurcături amoroase s-ar fi produs instantaneu printre turiști ! Și cum Cupidon nu părea a fi destul de ager, cine știe ce erori de tragere ar fi putut avea tirul său imprecis. De consecințe nici nu mai vorbesc ! 😀 Deci era bine ca turiștii să aibă activat scutul ,,anticupidon” ! 😀

Cam așa îmi începusem eu acea zi… Însă la finalul ei mă aflam în Mercato Centrale așteptând o friptură care nu mai venea. Mirosul emanat de la mesele vecine putea cu ușurință să-mi deturneze amintirile de peste zi. 🙂 Așa că mi le-am reîmprospătat rapid după ce am sorbit din bere ! …iar ,,porțile” Muzeului Ufizzi mi-au fost redeschise ! 😉

De data aceasta pășeam în el doar cu ,,ochii” minții ! Am urcat (cu gândul) la primul etaj, urmând a petrece în muzeu nu mai puțin de…6 ore ! Adică atât timp cât mai rămăsese până la închidere. Cât de greu au trecut orele ?! Hmmm…! Ca un fulg suflat de o rafală de vânt ! Nu am simțit scurgerea timpul, dar în schimb, am simțim că m-am împrietenit cu Botticeli, cu Da Vinci și parcă un pic și cu Michelangelo ! 🙂 În timp de ei mi-au povestit despre operele lor, eu nu prea aveam cu ce să mă laud … La pictură aveam talentul nativ al unui copil ce se născuse cu două mâini stângi, iar la sculptură pe cel al unuia…fără mâini ! Cum trecusem clasele 1-8 ?! Aveam talent la… șters tabla ! 😀

Muzeul Ufizzi

Am pătruns în sălile Boticelii, cel care fără de voie și-a însușit porecla fratelui său mai mare (Boticelli=butoiaș). Am privit mulțimea de lucrări, căutând amănunte care să fi scăpat altor privitori ! 🙂 Dacă aș reda numele tuturor picturilor care mi-au marcat retina, aș face lectura înspăimântătoare. 🙂 Mai ales că văzusem deja un vizitator care, în timp ce molfăia gumă, privea cu uimire la picturile din jur, neștiind la care să se oprească. Poate că se speriase de modul în care Judith îi ,,luase” capul lui Holofernes sau de mușchii încordați ai lui Hercule ! 🙂 Cam violent Boticelli, ăsta ! 🙂

Molipsit de frica emanată de cel cu guma în gură, am trecut rapid în camera alăturată. Acolo era o altă lume ! 🙂 Era locul unde se aflau expuse ,,perlele coroanei” lui Boticelli : ,,Primăvara” și ,,Nașterea lui Venus” ! Multe ,,clasamente” întocmite de nume de prestigiu în artă situează ..Nașterea lui Venus” printre primele 10 picturi din toate timpurile ! Dacă tot eram în fața ei, era musai să o analizez ! 🙂 Căci nu orice zeiță se naște din mare ! Acest fapt s-a întâmplat pentru că Cronos și-a ascultat mama și i-a retezat tatălui său (Vulcan) ceea ce avea el mai de preț ! ,,Obiect” care a căzut în mare a dus la nașterea zeiței … 🙂 Dar de ce a pedepsit-o Boticelli pe Venus, așezând-o într-o poziție imposibilă, dacă Cronos era cel vinovat ? Modul în care zeița se sprijină pe piciorul stâng, ar favoriza o aterizare drept în nas … 🙂 Ori să aibă legătură cu faptul că Zefir sufla cu putere, pentru a duce barca (scoica) la mal ?! 😉

Nașterea lui Venus- Boticelli

,,Primăvara” este o continuare a poveștii de mai sus, în pictură fiind prezente și două personaje pe care deja le cunoscusem. Cupidon (legat la ochi) își făcea de cap cu arcul său, luând-o drept țintă pe una dintre cele 3 Grații. E drept că și ea trăgea cu ochiul spre Mercur, înainte de a fi lovită de săgeată ! Din ce vedeam eu…Cupidon cam era depășit de situație ! 😉 În dreapta, îl vedeam din nou pe Zefir. Doar că de data aceasta el nu mai sufla ci….fura ! 🙂 Mai bine zis o răpea pe viitoare zeiță Flora…

Primăvara – Boticelli

Asemeni unui copil ce a primit jucăria dorită, eram bucuros că am văzut cele două picturi celebre, care după părerea mea de nespecialist, sunt cele mai frumoase din muzeu ! Așa că am ,,tras” și o filmare…

Am scuturat din cap și am revenit (cu mintea) în Mercato Centrale. Aveam gâtul uscat de atâta acuarelă… Valoroasele tablouri fuseseră înlocuite de cartofii prăjiți și cotletele în sânge. …doar că ele se aflau pe mesele vecinilor mei ! 😉 Oare ce se mai ,,întâmpla” cu friptura mea?! 🙁 ,, Dom” șef…comanda mea ?”, îl întreb eu pe ospătar. 😉 ,,Acușica” ! Doar că mai durează un pic… așa că vă mai aduc o bere ! ”, vine și răspunsul celui ce alerga cu farfuriile pe mână. Ce puteam să fac ?! Am gustat din berea proaspăt adusă și m-am reîntors (tot cu mintea) în Museo Ufizzi… 😉

Ieșind din camerele Boticelli, am dat nas în nas cu…Hercule ! De regulă eram de partea eroului mitologic în oricare dintre luptele sale, însă nu și data aceasta… 🙁 Centaurul părea o biată făptură nevinovată, a cărui figură îmi inspira milă. Sculptura din fața mea îmi amintea de scena în care ,,golanul școlii” necăjește în recreație un elev dintr-o clasă mai mică ! 🙂 Bineînțeles că centaurul nu era nevinovat, dar avea o ,,moacă” prea chinuită…! Vorba unui fost președinte : ,,o fi zis el ceva !” 🙂

Cum nu puteam să-l ajut (fiind milos din fire 😉 ), am plecat mai departe și am intrat in Sala Tribuna. Acela e locul de ,,naștere” a muzeului. Acoloi fuseseră expuse primele opere de artă. Doar măreția cupolei mai rămăsese la fel ca la început !

Dar unde e ,,Sfânta Familie – Doni Tondo ”, pictura lui Michelangelo, al cărui cadru de lemn a fost sculptat tot de maestru ? Cea a cărei poveste despre zgârcenia unui bancher pe nume Doni, a devenit legendară ! Ce a făcut Doni ? A comandat lucrarea iar, la final, a refuzat să achite 70 de ducați în schimbul ei, oferind doar 40. Ce a făcut Michelangelo ? A dublat suma și a cerut 140 de ducați ! 😀 Doni a strâmbat din nas și a fost de acord să achite banii pe care inițial îi refuzase ! 😀 Doar că Michelangelo a rămas ca de piatră și, în cele din urmă a primit 140 ducați !

Sfânta Familie – Michelangelo

Dacă l-am ,,vizitat” pe Michelangelo, trebuia să văd neapărat și picturile lui Leonardo Da Vinci. Pentru un necunoscător, pictura ,,Buna Vestire” e una perfectă ! Dar…nu e ! Dacă Boticelli putea greși cu penelul, de ce nu avea voie să facă asta și Da Vinci ?! 🙂 Așa că a ,,croit” brațul drept al Sfintei Fecioare ceva mai lung decât pe cel stâng ! Dar nu-i nimic ! Ce a ,,stricat ” Da Vinci, a ,,reparat” directorului muzeului ! Cum ? Sfătuind vizitatorii să privească pictura din…lateral dreapta, zonă din care disproporția brațelor, dispare ! Dacă ar fi știut pictorul în ce postură îi va pune pictura sa pe vizitatori… 🙂 Și mai ales că cineva îi va pictat ulterior arhanghelului aripile deschise…!

Mi-ar fi greu să povestesc despre toate lucrările lui Leonardo Da Vinci pe care le-am văzut în muzeu. Însă am avut inspirația ca în acel moment să filmez o parte dintre ele, fără să știu că mai târziu îmi vor fi de folos. Așa că las filmarea să ,,vorbească” în locul meu…

Cu gândul la berea adusă de ospătar ;-), m-am oprit și l-am admirat pe ,,Bacchus”. Tabloul lui Caravaggio, bineînțeles ! Pictorul fusese un maestru al suspansului, așa că și-a făcut autoportretul pe paharul cu vin. Nu am înțeles exact în ce stare trebuie să te afli pentru a-i vedea mai bine figura… Dacă ești influențat prea mult de licoarea lui Bachus, e posibil să vezi mai multe autoportrete ! 🙂

Poate că ar fi fost mai indicat să gust prima dată berea în Mercato Centrale și mai apoi să vizitez Galeriile Ufizzi ! Să fi greșit eu ordinea ,,obiectivelor” ?! 😉 Hmm…! Cine știe ce aș fi putut descoperi în picturile lui Caravaggio ! 😀

,,Friptura dumneavoastră, domnule !” , a răsunat lângă mine vocea ospătarului. Aceasta și mirosul cărnii de vită florentină mă aduseseră cu (toate) simțurile înapoi în Mercato. Acum puteam să mănânc liniștit și să uit pentru câteva minute de artă. Deja fusesem într-o singură zi, de două ori în Muzeul Ufizzi. 🙂

E adevărat că a doua oară fusesem doar cu mintea, în timp ce așteptam friptura… Dar cine oare se mai poate lăuda că a vizitat muzeul între o friptură și o bere ?! 🙂

https://turisminternational.com/2021/03/06/cairo-v-pe-urmele-lui-isus-o-vizita-in-grota-in-care-locuit/

https://turisminternational.com/2021/03/20/saqqara-djoser-cea-mai-veche-piramida-din-lume/

https://turisminternational.com/2021/03/27/florenta-un-oras-cat-o-inima/

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!