Turcia (III)- înșelăciuni în care pot fi atrași turiștii
Înșelăciunea cu Fake Raki
Cum funcționează : Raki este o băutura națională în Turcia (neoficială), una care seamănă ca nume și gust cu ruda sa din România. Odată cu creșterea impozitelor pe alcool, raki a devenit o afacere foarte profitabilă în Turcia. Băutura este ,,botezată” în dese rânduri cu metanol, pentru că acesta e mult mai ieftin. Însă, din păcate, consecințele consumului acestui ,,cockteil” sunt unele foarte grave, putând-se ajunge la orbire sau chiar la moarte.
Locuri în care trebuie să ai grijă: oriunde
Ce să faci: bea dintr-o sticlă nedesfăcută. Dacă totuși bei din pahar și simți un miros ca de lac de unghii, trebui să nu mai consumi băutura. Sigiliu unei sticle cu raki trebui să fie intact și să aibă număr și serie. Un alt semnal de alarmă îl constituie sticlele cu raki vândute pe stradă sau la prețuri extrem de mici.
Escrocheria cu taxa de la Saklikent Milli Parki
Cum funcționează : turcii, oameni deosebit de întreprinzători, au postat la intrarea în parc câteva afișe pe care stă scris că este obligatorie angajarea unui ghid. Bineînțeles că afișele sunt unele false ! …la fel ca și ,,ghidul” ce va răsări în fața și care la final îți va solicita să-i plătești taxa… ,,legală”. 🙂
O altă ,,schemă” de înșelătorie constă în amplasarea altor semne false de-a lungul cărării, prin care se solicită o nouă taxă pentru a putea continua drumul. …mintea escrocilor nu are limite ! 🙂
Locuri în care trebuie să ai grijă : Fethiye – Saklikent Milli Parki
Ce să faci : odată ce ai achitat taxa de intrare în parc, nu mai plătești nimic altceva !
Escrocherii în cămila din Capadocia
Cum funcționează : dacă vei dori să faci o poză cu o cămila, proprietarul ei va insista să te urci pe patrupedă astfel încât poza ta să fie una mai frumoasă. Odată ajuns la înălțime, el va apuca cămila de căpăstru și te va plimba câțiva pași prin zonă, timp în care te vei simți ca un…sultan (pe cămilă 🙂 )! La final, turcul îți va prezenta factura pentru plimbarea și nu pentru fotografie ! 🙂 …doar cămila nu s-a lăsat călărită degeaba, nu ?! ;-)!
Locuri în care trebuie să ai grijă : Goreme Acikhava Muzesi, Parcul Național Goreme
Ce să faci: evită să te urci pe cămilă doar pentru o simplă poză. … sau negociază prețul plimbării.
Înșelătoria cu stația de bus Goreme
Mai mulți turiști care s-au deplasat cu bus-ul pentru o excursie de o zi în Goreme, au povestit ce ,,plasă” au luat cu acest mijloc de transport. Pentru că nu știau când urmează stația Goreme, au solicitat șoferului să-i anunțe când vor trebui să coboare pentru acea locație. Șoferul i-a anunțat ! … doar că le-a indicat stația Nevsehir ! 🙂 Acolo unde există o agenție de turism care organizează tururi de o zi în Goreme ! 😀
Locuri în care trebuie să grijă : Nevșehir
Ce să faci : folosește aplicația Maps.me, care îți indică cu exactitate locul în care afli !
Înșelăciunea cu apă, pâine și alune gratuite.
Una dintre cele mai des întâlnite escrocherii din Istanbul este adăugarea pe factură a unor lucruri pe care le-ai consumat, deoarece ai crezut că sunt ,,free”. De exemplu, apa, pâinea sau alunele sunt puse pe masă și par a fi oferite gratuit din partea localului. …doar că la final ele vor fi adăugate pe nota de plată, deși nimeni nu te-a anunțat despre acest lucru. Va trebui să achiți tot ce ai consumat !
Locuri în care trebuie să grijă : restaurantele din Istanbul
Ce să faci : să știi că dacă vei consuma acele produse, le vei plăti.
Numere de urgență
- Poliția turismului: +90 212 527 45 03
- Urgență medicală / ambulanță: 112
- Pompieri: 110
- Poliție: 155
https://turisminternational.com/2021/07/19/turcia-ii-escrocherii-in-care-sunt-atrasi-turistii/
https://turisminternational.com/2021/08/12/maroc-iv-inselaciuni-in-care-pot-fi-atrasi-turistii/
https://turisminternational.com/2021/08/25/bali-iii-am-fost-nasul-unei-testoasa-eliberate-in-mare/
https://turisminternational.com/2021/08/04/ce-trebuie-sa-stii-inainte-de-a-te-deplasa-in-maldive/