Au fost actualizate listele țărilor cu risc epidemiologic ! Bulgaria și Moldova au intrat în zona roșie, iar Franța și Germania au devenit ,,verzi” !
În timp ce România se află în valul 4 al pandemiei, pe restul mapamondului se înregistrează o scădere semnificativă a infectărilor cu Covid. …sau cel puțin așa ne transmite CNSU prin publicarea noilor liste tricolore. Chiar și în Europa, fenomenul se află într-o perioadă de recul, înregistrându-se cu 4 țări mai puțin pe noile liste (galbenă+roșie).
LISTA ROȘIE
Noua listă roșie cuprinde 55 state/teritorii, adică cu două mai puțin față de săptămâna precedentă.
Ce state/teritorii au intrat în zona roșie ? Doar 5 state ! Deși sunt mai puține decât altădată, mai important este faptul că acestea sunt toate din zona europeană (dacă socotim că și Groenlanda face parte din Danemarca)! Alături de ea, pe lista roșie au mai fost introduse Republica Moldova, Bulgaria, Armenia și România ! Deși nu-mi este clar cum poate intra careva din România tot în…România, iar ulterior să poată fi supus unei eventuale carantine ! 🙂 …însă, măcar poți compara situația țării noastre la nivel global.
Ce țări/teritorii au ieșit din zona roșie ? Cu două mai multe decât cele intrate : 7. Din Europa au părăsit zona roșie : Austria, Elveția, Gibraltar și Kosovo (care a sărit direct în zona verde). Iar din alte zone ale globului au ieșit de pe această listă : Maldive, Iran și Bahamas.
Deci, din Europa au intrat în zona roșie 5 țări și au părăsit-o doar 4 !
Europa rămâne liderul zonei ,,roșii” cu 21 de țări/teritorii, fiind urmată îndeaproape de America Centrală/Zona Caraibelor cu 18 țări. Ele sunt urmate la mare distanță de Asia (5 state), Africa și America de Sud (fiecare cu câte 3 state ,roșii”), de Peninsula Arabă și Oceania (ambele cu câte două state roșii) și De America de Nord (un stat ,,înroșit”)
Călătorii care se întorc dintr-un stat ,,roșu”, trebuie să știe că sunt scutiți de carantină dacă prezintă dovada vaccinării cu rapel (minim 10 zile) sau că au trecut prin boala Covid 19 în ultimele 90 de zile !
LISTA GALBENĂ
În ceea ce privește zonele galbene, lista actualizată cuprinde 33 state/teritorii, adică mai puțin cu 8 față de data trecută. În Europa s-au ,,îngălbenit” doar 2 țări și au ieșit de pe listă altele 5!
Care sunt țările/teritoriile ce au fost ,,îngălbenite” ? În afara celor 6 ce au venit de pe lista roșie, doar alte 3 țări au fost ,,promovate” din zona verde în cea galbenă. Astfel, în Europa au fost trecute din ,,verde” în ,,galben” Ucraina și Insulele Feroe , în timp ce din alte zone geografice a fost ,,îngălbenită” doar Lesotho.
Ce țări au fost scoase din zona galbenă ? 15 state/teritorii ! În afara celor 5 țări/teritorii ce au fost ,,promovate” pe lista roșie, alte 10 au fost ,,înverzite” : Franța, Germania, Olanda, San Marino, Liechtenstein ( din Europa) și Sri Lanka, Puerto Rico, Honduras, Vietnam și Capul Verde ( din restul lumii) .
Într-un clasament al listei galbene, Europa ocupă tot prima poziție cu 22 (+2) state/ teritorii ,,îngălbenite”, fiind urmată la mare distanță de America Centrală/Zona Caraibelor (6 țări galbene). Africa și Asia (5 state). Oceania și America de Nord au doar câte un singur stat prezent pe listă. America de Sud, care nu înregistrează niciun stat pe lista galbenă !
Cei care sosesc din țările ,,galbene” pot scăpa de carantină dacă prezinta dovada vaccinării cu rapel (10 zile), un rezultat negativ al unui test PCR efectuat în ultimele 72 ore sau că au trecut prin Covid 19 în ultimele 90 de zile !
LISTA VERDE
În urmă cu o săptămână am pronosticat că Ucraina și Suedia vor fi următoarele intrări pe lista galbenă, iar țara vecină nu m-a dezamăgit ! 🙂
Persoanele care se întorc din zonele verzi nu trebuie să prezinte niciun document pentru a fi scutiți de carantină la intrarea în România.
Care este cea mai afectată zonă de pe glob în acest moment ?
Europa -37 state/teritorii roșii+galbene (-4 față de săptămâna precedentă).
America Centrală/ Zona Caraibelor -22 state/teritorii (-2 față de săptămâna precedentă)
Asia – 10 state/teritorii roșii+galbene (-2)
Africa – 8 state/teritorii roșii+galbene. (0)
Oceania – 4 state/teritorii roșii+galbene (0).
Peninsula Arabă – 4 state/teritorii roșii+galbene (-2)
America de Sud – 3 state (0)
America de Nord – 2(0)