Germania și alte 8 state din Europa au părăsit lista roșie ! La fel și S.U.A. !
CNSU a actualizat listele cu țările ce prezintă un risc epidemiologic ridicat. Față de săptămâna precedentă, când pe cele două liste se aflau 78 de țări/teritorii, pe cele actuale se regăsesc cu 3 mai puțin (adică 75) ! Europa continuă să fie continentul cel mai afectat de pandemie, având 46 de zone roșii sau galbene ! România a urcat în ,,clasamentul” mondial și a ajuns pe locul 13, având o rata de incidență de 9.7 la 1000 locuitori (față de 7,2 săptămâna trecută).
Listele vor intra in vigoare de la data de 21.11.2021 ora 0.00
LISTA ROȘIE
Noua listă roșie cuprinde 52 de state/teritorii, adică cu 7 mai puțin față de săptămâna precedentă. Europa are în acest moment 33 de țări/teritorii care sunt colorate în roșu, înregistrându-se o scădere de 8 poziții în acest sens!
Ce state/teritorii au intrat în zona roșie ? Față de vechea listă, au apărut 4 state noi ! Dintre ele, doar Belarus este din Europa ! De pe celelalte zone ale mapamondului au fost ,,înroșite” Suriname, St. Vincente și Noua Caledonie. …adică nimic interesant !
Ce țări/teritorii au ieșit din zona roșie ? Nu mai puțin de 11 ! Dintre acestea, nouă state sunt din Europa ( Germania, Elveția, Polonia, Norvegia, Macedonia, Bosnia, Andorra, Liechtenstein și Azerbaidjan. iar SUA și Botswana reprezintă alte continente.
Europa rămâne liderul zonei ,,roșii” cu 33 de țări/teritorii, fiind urmată la mare distanță de America Centrală/Zona Caraibelor (8 state ,,roșii”), Asia (6), Africa (2), Oceania și America de Sud (cu câte 1 stat fiecare).
Călătorii care se întorc dintr-un stat ,,roșu”, trebuie să știe că sunt scutiți de carantină dacă prezintă dovada vaccinării cu rapel (minim 10 zile) sau că au trecut prin boala Covid 19 în ultimele 90 de zile !
LISTA GALBENĂ
În ceea ce privește zonele galbene, lista actualizată cuprinde 23 state/teritorii, adică cu 4 mai mult decât săptămâna trecută ! Important e faptul că noua lista a fost mărită ca urmare a ,,sosirii” în bloc a celor 11 țări din zona roșie. …adică e de bine!
Care sunt țările/teritoriile ce au fost ,,îngălbenite” ? În total 13 țări/teritorii. În afara celor 11 sosite din lista roșie, au mai fost ,,îngălbenite” doar alte 2 țări, care însă au fost ,,promovate” din zona verde (St. Lucia și Trinidad Tobago).
Ce țări au fost scoase din zona galbenă ? 8 state/teritorii ! În afara celor 4 ce au fost ,,promovate” pe lista roșie (amintite mai sus), alte 4 teritorii au fost trecute în zona verde – Finlanda, Ins. Falkland, Laos și Ins. Turks and Nevis.
Europa domină și clasamentul listei galbene (cu 13 state/ teritorii ,,îngălbenite”), fiind urmată de America Centrală/Zona Caraibelor și Asia (fiecare cu câte 4 țări galbene). La coada clasamentului sunt America de Nord și Africa, care au doar câte un singur stat prezent pe listă.
Cei care sosesc din țările ,,galbene” pot scăpa de carantină dacă prezinta dovada vaccinării cu rapel (10 zile), un rezultat negativ al unui test PCR efectuat în ultimele 72 ore sau că au trecut prin Covid 19 în ultimele 90 de zile !
LISTA VERDE
În continuare, cel mai sigur continent rămâne America de Sud, acolo unde predomină culoarea ,,verde” ! …doar Brazilia și Suriname se află în zona roșie! Africa se menține și ea în topul zonei verzi, însă trebuie făcută precizarea că pe continentul ,,negru” există țări care refuză să raporteze numărul de infectări către OMS.
Față de săptămâna trecută, Europa mai câștigat încă o zonă verde, numărul acestora ajungând la 7 ( Portugalia, Spania, Franța, Malta, Italia, Finlanda și Suedia) !
Persoanele care se întorc din zonele verzi nu trebuie să prezinte niciun document pentru a fi scutiți de carantină la intrarea în România.
Care este cea mai afectată zonă de pe glob în acest moment ?
Europa – 46 state/teritorii roșii+galbene (-1 față de săptămâna precedentă).
America Centrală/ Zona Caraibelor –12 state/teritorii (0)
Asia – 10 state/teritorii roșii+galbene (-1)
Africa – 3 state/teritorii roșii+galbene. (0)
America de Sud – 3 state (0)
Oceania – 1 state/teritorii roșii+galbene (0).
America de Nord – 1(0)