26 septembrie 2023

14 ORAȘE PIERDUTE DIN LUME CARE ASTĂZI POT FI VIZITATE DE TURIȘTI !



1. MACHU PICCHU – PERU

Am vizitat acest site și pot spune că locația îți oferă o experiență unică ! Machu Picchu – Orașul pierdut. Ridicat la peste 2000m în Munții Anzi, Machu Picchu este astăzi una dintre cele mai râvnite atracții turistice din lume. Fondat (1450 d.H.) de către Pachacuti Yupanqui, se pare că rolul său ar fi fost unul de natură religioasă, întrucât locul dintre munți oferă un spațiu sacru. Plăcile de piatră sunt atât de bine îmbinate, încât nu se poate introduce un cuțit între blocuri.

După cucerirea incașilor de către spanioli, orașul a fost abandonat, iar Machu Picchu s-a pierdut în timp și istorie. El a fost redescoperit în 1911 de exploratorul american H. Bingham, care a crezut inițial că este Vilcabamba, orașul de unde incașii au organizat ultimă rezistență față de spanioli. În prezent, Machu Picchu este una dintre cele șapte noi minuni ale lumii moderne.

2. ANGKOR – CAMBODGIA


Unul dintre cele mai emblematice orașe pierdute este Angkorul ! Fosta capitală a Imperiului Khmer, redescoperită în pădurile din provincia Siem Reap din Cambodgia, avea o suprafață mai mare decât a oricărui alt oraș din lume ! Cea mai mare dintre structuri este uimitorul templu Angkor Wat, care a fost construit de regele Suryavarman al II-lea, pentru a fi locul său de înmormântare.

După un timp, imperiul a intrat în declin și în anii 1500, orașul a fost abandonat. Studii recente arătă că orașul ar fi fost victima defrișărilor și supraexploatarea terenului, compromițându-se rețeaua de irigare.

3. PETRA – IORDANIA

Un oraș pe care l-am vizitat și care m-a impresionat încă de la intrarea în Canion ! Cum de-au reușit nabateeni să creeze un sistem atât de eficientă în colectare apei, într-un loc în care fiecare picătură de apă era importantă ? Un lucru greu de înțeles, dar nu și imposibil ! Prin ingineri de excepție și multă muncă ! Petra – minunea scoasă din piatră seacă !

După cucerirea romană, orașul nabateean chiar a înflorit pentru o perioadă, însă după retragerea romanilor orașul a fost practic părăsit. De el s-a ales, practic…praful !

4. CARTAGINA – TUNISIA


Cel mai mare rival al Romei antice a fost fondat de fenicieni, iar puterea sa în creștere a adus-o în conflict cu Republicii Romane. Cele trei războaie punice (unul dintre avându-l în frunte pe Hannibal) au fost pierdute de Cartagina, iar romanii au distrus apoi orașul. Apoi, conform legendei, au sărat pământul, astfel încât nimic să nu mai poată crește acolo vreodată. Deși romanii au relocat orașul, el a căzut în declin și a fost jefuit de vandali, iar în cele din urmă a fost cucerit de arabi și s-a pierdut în istorie. Ruinele Cartaginei pot fi văzute de cei care vizitează Tunisia. 

5. PERSEPOLIS – IRAN


Imperiul Persan a fost unul dintre cel mai mari ale lumii antice, el având teritorii din Asia Centrală până în Egipt. Darius I a construit o splendidă capitală de vară, numită Parsa/Persepolis (adică „Orașul Perșilor”). Orașul era oarecum secret, ceea ce a făcut ca el să fie în mare parte necunoscut pentru cei din afara Persiei, fiind un loc sigur pentru depozitarea obiectele de valoare ale imperiului. Din păcate, Alexandru cel Mare l-a cucerit și l-a ars ! Abia în 1931 săpăturile de la Persepolis au scos la iveală ruinele de o amploare colosală !

6. TEBA – EGIPT

Fosta capitală a Egiptului a fost centrul de cult al zeului Amon, iar numele Theba provine dintr-o redare coptă a Templului din Karnak. Orașul se afla pe malul de est al Nilului, iar la vest e necropola Valea Regilor, unde sunt mormintele lui Hatshepsut și Tutankhamon. Teba a fost distrusă de asirieni, care mai apoi au reconstruit-o. Fără folos pentru că ulterior a fost cucerită de romani și a urmat decăderea. Astăzi, Luxorul prosperă din nou ! …datorită turiștilor !

7. BABILONUL – IRAK


Orașul a fost fondat pe malul râului Eufrat și a atins primul său vârf de putere sub regele Hammurabi, când a devenit cel mai populat oraș din Mesopotamia, depășind orașul sumerian Ur. A doua ascensiune avut loc în timpul lui Nabucodonosor al II-lea. când au fost ridicate Grădinile suspendate, legendarul Turn Babel și magnifica poartă albastră Ishtar. Perioada de glorie a Babilonului a luat sfârșit după ce a fost cucerit de Cirus cel Mare și mai apoi de Alexandru cel Mare, atunci când s-a pierdut în istorie.

8. TIKAL – GUATEMALA


În junglele din Guatemala se află ruinele fostului oraș-stat Tikal, care conține temple, piețe și scrieri care au fost descifrate abia recent. La apogeul său, Tikal a atins o populație de aproximativ 50.000 de oameni. Nu este clar de ce mayașii au abandonat situl în anii 800 d.Hr., existând teoria că apa ar fi fost otrăvită . Ceea ce este clar, e faptul că vizitatorii ar face bine să vadă ruinele acestui oraș pierdut.

9.NINIVE – IRAK

Cel mai mare dintre orașele asiriene a fost Ninive (Ninua), ultima capitală a imperiului. Nu este clar când a fost întemeiat orașul, dar cu siguranță fost cel mai frumos oraș asirian din acea vreme. Deoarece asirienii își tratau supușii cu cruzime prin utilizarea terorii ca instrument de a opri rebeliunile, o coaliție condusă de perși și babilonieni i-a răsturnat pe asirieni, iar Ninive a fost distrus.  Ruinele pot fi vizitate, fiind situate pe malul opus orașului Mosul.

10.MOHENJO-DARO – PAKISTAN

Cel mai mare oraș din Vale Indusului a fost Mohenjo-Daro („Movila morților”). Orașul era construit cu cărămizi standardizate și avea un aspect regulat, incluzând lucrări publice care controlau apa. Nu s-au găsit temple sau morminte monumentale. Să fi fost Indusul a fost o republică egalitaristă, o democrație? Răspunsurile sunt necunoscute. La fel și sunt și cele despre ce anume s-a întâmplat cu orașul. Se speculează că o schimbare a cursului râului ar fi pus capăt acestei civilizații…

11. CTESIFON – IRAK


Orașul situat de-a lungul râului Tigru a fost înființat când parții au stabilit o garnizoană în satul Ctesiphon. Ulteriror, împărații romani Traian și Septimius Severus au cucerit orașul, care, în deceniile următoare a fost jefuit în mod repetat de romani. Aceste victorii au fost de scurtă durată, deoarece parții au reluat Ctesifonul.

Orașul a fost pustiit după cucerirea arabă, când o mare parte din piatră a fost folosită la construirea Bagdadului. Astăzi, cea mai proeminentă clădire este Taq Kasra (Arcul lui Ctesiphon), unde se află cea mai mare întindere de cărămidă neîntărită din lume.

12.TROIA – TURCIA


Troia, cel mai faimos oraș al mitologiei grecești este locul în care s-au luptat eroi precum Ahile, Hector și Ulise. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Troia a fost considerat a fi un loc fictiv, până când arheologul amator H. Schliemann, a săpat în ruinele de la Hisarlik, și a pretins că acestea sunt Troia. El găsise o Troie formată din mai multe straturi. Primul era compus din blocuri de calcar ale cetății principale, iar celelalte straturi au fost așternute până în anii 300 d.Hr., când împăratul Constantin s-a gândit să-și construiască capitala acolo, și nu la Constantinopol. Orașul a fost abandonat după ce portul său s-a înfundat.

13.VIJAYANAGAR – INDIA

14.KARAKORUM – MONGOLIA


Imperiul Mongol început de Ghengis Khan a fost cel mai mare și, probabil, cel mai distructiv din istorie. Una dintre cele mai cunoscute cuceriri ale lui Ghengis a fost împotriva Chinei de nord. Pentru a-și administra războaiele el a ales satul Karakorum, care ulterior a ajuns capitala imperiului.

Totuși, Karakorum, fiind situat în stepă, avea nevoie să se importe mari cantități de grâne. Karakorum a rămas capitala mongolă până când Kublai Khan a mutat-o la Shangdu și apoi la Daidu (Beijinul modern). Orașul a fost distrus rapid, după ce dinastia Ming i-a răsturnat pe mongoli din China. Karakorum a fost apoi pierdut până în 1899, când locația sa a fost cartografiată de arheologii ruși.

https://turisminternational.com/2021/12/19/cele-mai-frumoase-muzee-ale-politie-pe-care-le-am-vizitat/

https://turisminternational.com/2021/11/17/10-lucruri-pe-care-nu-trebui-sa-le-faci-in-columbia/

https://turisminternational.com/2021/05/02/10-dintre-cele-mai-frumoase-catedralele-pe-care-le-am-vizitat/

https://turisminternational.com/2021/05/01/locuri-celebre-in-care-am-savurat-o-cafea-sau-un-ceai/

4 thoughts on “14 ORAȘE PIERDUTE DIN LUME CARE ASTĂZI POT FI VIZITATE DE TURIȘTI !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: