Qatar, Doha (I) – O capitală văzută la 47C !

            

Dacă tot a sosit vremea Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, probabil că a sosit și vremea să aștern pe blog câteva dintre amintirile mele din Doha.

Zburasem cu Qatar Airways în mai multe rânduri și de fiecare dată privisem orașul doar de la geamul avionului. …și parcă de fiecare dată, orașul situat în locul unde deșertul sărută marea, era mereu altul ! Mai văzusem un oraș al deșertului in buza mării, dar în rest nu aveau nimic in comun. Iordania(II)- Aqaba sau…două leghe sub mări ! Acest lucru m-a făcut să-mi doresc să-l pot vedea și de la nivelul solului. …chiar și pentru o singură zi.

Așa că, la o întoarcere din Bangkok, mi-am programat o escală de cca. 20 ore, care să-mi lase timp suficient pentru o vizită. Singura problemă mai serioasă o reprezenta soarele, cel care stătea fix pe mijlocul cerului în luna lui cuptor. Însă, o zi cu soarele în cap nu avea să fie una de foc ! … deși soarele ardea cam tare ! 🙂 Dar, dacă am rezistat eu la 53 C, nu puteam face față unui soare de 47 C Iordania (III) – O zi în deșertul Wadi Rum ! …sau o vizită pe ,,planeta Marte” de pe Pământ !?!:-(

 Am aterizat în Doha în jurul orei 11, iar primul lucru pe care l-am făcut, a fost acela de a o raită prin aeroportul ce dispune de un monorai ce circulă doar în interior, și să admir câteva piese artistice cu dimensiuni suprarealiste.

Apoi, m-am îndreptat spre aripa din dreapta ieșirii, de unde am cumpărat o cartelă Karwa de bus valabilă pentru 24 ore și pe care aveam să o folosesc în total doar 20 minute ! 😉 Aș fi putut călători și cu taxiul Karwa , ce aparține aceleași companii de stat ca și bus-ul, însă doream să iau contact cu viața de zi cu zi a qatarezilor. …și am luat din plin ! 😂 Din același motiv nu apelasem nici la taxiurile particulare care au primit franciză pt. 5 ani și ai căror șoferi cam uită să pornească contorul, fapt pentru care cursă ta ar trebui să fie una gratuită. …însă, doar dacă treci de proba scandalului cu șoferul ! 😉 Altfel, cel mai bine e să schimbi taxiul ! …căci un șofer nervos poate cauza unui pasager accidentat ! Cairo (VI) -Un oraș frumos, dacă știi să-l privești !

După atâtea informații despre transport am ieșit afară, urmând să mă urc în bus-ul nr. 777. De ieșit afară era ușor, însă mai greu era de rămas ! 🙂 Soarele ce domina cerul își trimitea săgețile fierbinți de 47C , direct în creștet meu. Nu i-am spus nimic astrului ceresc, însă de supărare nici nu am vrut să-l privesc în ochi !

Cum în jur nu era nici zare de umbră, a trebuit să aștept afară, iar spre norocul meu bus-ul 777 a sosit imediat. M-am urcat rapid cu valiza și am observat că eram singurul călător din bus, deși pe peron mai rămăseseră și alți oameni ! După ce bus-ul s-a pus în mișcare, am privit peisajul dezolant de dincolo de șosea : nisip cât cuprinzi cu ochii ! Deprimant peisaj pentru unul căruia îi place doar nisipul mării !

Deși, deasupra oglinzii era afișată regula ,,Nu vorbiți cu șoferul “, am încălcat-o de cum bus-ul s-a pus în mișcare. Așa am aflat că șoferul era din Etiopia și că lucra de ceva vreme în Qatar, unde singura lui nemulțumire era legată de temperaturile prea ridicate. Cu o mână pe volan și alta pe telefon mi-a arătat că în acel moment, la Addis Abeba erau doar 28 grade și ploua. Raiul de pe Pământ ! 🙂 M-a întrebat de unde sunt și când a auzit de România, primul lui cuvânt a fost HAGI ! Acest lucru mi-a adus aminte de taximetristul din Bogota care-l admirase pe Gică Popescu. Bogota (IV) – o capitală de smarald ! Apoi, spre surprinderea mea a început să-mi mai spună și numele altor sportivi români ! În timp ce discutam, vedeam că șoferul etiopian oprea în fiecare stație, deschidea ușile, apoi le închidea tacticos și pleca spre următoarea stație. Foarte frumos până aici ! Dar care era sensul procedurii din moment ce eu eram singurul călător din bus și mergeam până la capăt, iar era toate stațiile erau goale ?! 🤔 De coborât nu prea avea cine să coboare…poate, doar șoferul ! Însă eu nu-mi doream acest lucru ! 🙂

Răspunsul venit din partea lui a fost de o simplitate dezarmantă: ,,opresc deoarece pentru asta sunt plătit” ! Iar omul avea perfectă dreptate… Și uite așa din vorbă în vorbă, din stație în stație, am intrat în Doha. Iar opririle și plecările din stații erau identice : 0 pasageri coborâți,0 pasageri urcați, un singur pasager fidel și un bagaj nesupravegheat pe care nu avea cine să-l fure. 😉 Îmi era clar, în Qatar meseria de ,,șuț” era pe cale dispariție ! Șoferul mi-a explicat că a merge cu autobuzul aproape gol, era ceva normal, excepția făcând-o zilele de vineri când se merge la rugăciune . Ce meserie ciudată, să fii șoferul unui bus de călători fără călători ! 🤔  Ajunși la capătul traseului, ne-am salutat și la coborâre, cred că am văzut o urmă de regret pe fața lui. Poate că eram singurul călător pe care avea să-l transporte în acea zi. 🙂 Cred că în colțul ochilor avea și o lacrimă. Ori îi fusesem eu prea simpatic, ori îmi plângea de milă, știind ce arșiță mă așteaptă afară pe traseul spre hotel. Eu aș crede mai mult în ultima variantă ! 😉

Ajuns pe asfalt, arșița îmi părea ceva mai aprigă decât la aeroport. …probabil că și clădirile de sticlă și beton aveau partea de vină. Pielea mi s-a încălzit în câteva secunde, atât cât am înțeles că trebuie să mă adăpostesc la umbra primului turn. Prima umbră din traseul meu se pitise abia la 50 m, așa că m-am repezit cu valiza spre ea. Sprintul a fost unul ce mă putea duce la calificările pentru proba de ștafetă la Olimpiadă ! 😉 Ajunsesem în Rai ! Am intrat în magazinul de la parter, am cumpărat o sticlă de apă, pe care am golit-o în 30 sec. Cu forțe fizice și mentale proaspete, am pornit cu trolerul într-o mână și telefonul în cealaltă, spre următorul turn folosit pe post de umbrar. Dar, până acolo, a început să mă frigă ceva în mână. …era telefonul ! Din cauza celor 47C, acesta ardea ca o plită pe care coceai turte în deșert. De frica unei explozii (solare), am băgat telefonul în buzunar. Și uite așa, din turn în turn și din umbră în umbră, am ajuns în cele din urmă la hotelul de 4 stele. Nu știu cum o fi  în sânul lui Adam, dar știu cum e atunci când ajungi într-un hotel cu aer condiționat după ce vii din cuptor ! Apa rece mi-a răcorit pielea și gâtul și mi-a adus bună dispoziția ! Apoi mi-am încărcat bateriile uitându-mă la un film în limbă arabă din care nu înțelegem o iotă. …dar, ce mai conta ?! Era… răcoare ! 🙂

După ora 16, când temperatura coborâse spre 40 grade (floare la ureche 🙂 ) am plecat să văd câteva dintre obiectivele propuse. Am trecut pe lângă un lustragiu care-și vedea de treabă, acesta nefiind deranjat de căldură. Mi-a făcut semn că ar mi-ar putut îndepărta urmele de nisip de pe pantofi, dar ce rost ar fi avut dacă urma să străbat câțiva km prin zone acoperite de nisip ?!

După ce am trecut stradă, un om obișnuit cu sulițele solare a acceptat să-mi pozeze drept model, la o oră în care eram singurii pietoni ! Mulțumit de serviciile primite, am vrut să-l recompensez cu un bănuț, însă ,,modelul”, mi-a refuzat oferta. Un om între oameni !

Am traversat o stradă absolut pustie peste care urma să treacă peste câțiva ani metroul din Doha și am ajuns la Qatar Islamic Centre. Centru cultural este unul cu intrarea liberă, iar de la început ești înzestrat de către o doamnă învelită din cap până în picioare, cu o aplicație translate româno-arab în formă de abac ! Un centru cultural care te putea ajuta să înveți cuvintele uzuale din limba arabă. Am luat bucuros abacul urmând a-l folosi într-o discuție mai filosofică ! 😉 Însă, alte prea multe lucruri nu am văzut în interior, atenția fiindu-mi atrasă de exponatele legate de astrologie și de un vitraliu superb. La etaj, se afla o moschee ce era destinată doar musulmanilor, așa că vizita mea a fost blocată încă de la prima treaptă. Așa că am ieșit afară, de unde aveam să privesc splendida clădire în formă de minaret în spirală ce urcă către cer. O asemenea capodoperă nu trebuie să scape aparatului de fotografiat ! …și nu a scăpat.

Cum temperaturile erau încă ridicate, am plecat spre Muzeul de Artă Islamică, în care era din belșug un lucru ce valora cât perlele artificiale din mare : aerul condiționat. O clădire modernă, construită pe o insulă artificială, pentru care arhitectul ei este I.M.Pei (autorul piramidei din fața Louvre), l-a vârsta de 91 de ani. Acesta a călătorit 6 luni prin lumea musulmană, pentru a culege informațiile necesare și s-a inspirat de la moscheea Ibn Tulun din Cairo (construită pe dealul unde ar fi poposit Noe cu arca sa în timpul potopului).

În timp ce mergeam spre muzeu, am fost abordat de un bărbat cam dubios care se rotea cu mașina în zona mea. ,,Muzeul e închis azi. Te duci degeaba”, mi-a zis el. Cum citisem de existența unor astfel de practici de înșelătorii, l-am ignorat. Escrocul a continuat să mă convingă că merg degeaba până la poartă și că mă poate duce el gratuit spre mai multe destinații interesante. ,,Mulțumesc, dar mă pot descurca și singur” i-am replicat eu. Șoferul mi-a aruncat câteva vorbe într-o limbă din zona Indiei și a plecat în trombă… Aleea spre muzeu e frumoasă, cu rânduri de palmieri pe fiecare parte și cu o fântână pe mijloc. 

La o temperatură prielnică, am vizitat expozițiile cu obiecte valoroase adunate de pe 3 continente(arme, bijuterii, de uz casnic, ceramică, manuscrise, etc), admirând în special armele. Apoi am si coborât în atrium pe o scară care îți pune la lucru imaginația. Ce poți face dacă te-ai plictisit de cultură ?!  Poți lua loc pe o canapea albă imaculată din piele și poți sorbim o cafea în timp ce privești peste apa golfului la clădirile futuriste ale capitalei.