DE LUNA IULIE 2023 TELEFOANELE NU VOR MAI TREBUI ÎNCHISE PE DURATA ZBORULUI
La începutul lunii decembrie, statele membre UE au fixat ca data de 30 iunie 2023 să fie termenul limită la care pasagerii să mai fie nevoiți să treacă telefoanele pe modulul avion după ce s-au îmbarcat. Astfel, conectarea pe frecvența 5G nu ar mai produce o ruptură între pasageri și lumea exterioară pe durata zborului.
Acest lucru ar însemna că oamenii ar putea folosi toate funcțiile telefonului în timpul zborului, adică primească apeluri, să folosească aplicații, să intre pe rețele de socializare sau să urmărească un film pe Netflix. Însă comunicatul Comisiei Europene nu oferă și detalii despre modul în care va fi implementat acest nou concept tehnologic.
Mai mult ca sigur, telefoanele nu vor fi folosite doar în cazuri de urgență, ci și pentru motive banale a căror scop va fi acela de a face ca zborul să treacă mai repede. În aceste condiții, ghinionul maxim ar fi acela ca să ai rezervat scaunul lângă un om de afaceri a căror sfaturi sunt necesare permanent pentru bunul mers al activității sale ! 😉 De asemenea este posibil ca prin efectuarea unor apeluri telefonice, să ne fie invadat spațiul personal și totodată să fie tulburată liniștea celorlalți pasageri…
Dacă trecerea la 5G va fi un lucru bun sau rău pentru călători, rămâne de văzut…