20 septembrie 2024

1. Tunis

Medina din Tunis

Deși capitala Tunisiei este vizitată în special de cei care doresc să vadă Cartagina și Muzeul Bardo, merită din plin să petreci o zi în plus și pentru medina. Nu trebuie ratate aleile întortocheate, souk-urile vechi, moscheile cu monumentele lor. Iar cei care doresc și dispun de timpul necesar, pot o vizită și la Palatul Dar Hussein.

2. Hammamet

Plaja Hammamet Tunisia

Cândva a fost un mic sta de pescari înconjurat de mai multe plantații de lămâi. Astăzi, Hammamet este un oraș înfloritor și totodată una dintre cele mai apreciate destinații turistice din Tunisia, aici putând fi întâlnite câteva dintre cele mai frumoase plaje din țară. Pe lângă hotelurile all-inclusive și centrele de sporturi nautice, Hammemt are și un interesant centru istoric, unde poate vizitată medina.

3. Monastir Ribat

Monastir Ribat - un mare punct de interes în Tusnia

 Monastir Ribat este considerat a fi cel mai sfânt loc din Tunisia, datorită celor două mari moschei ce deservesc orașul precum și structurii militare ridicate în 796 pentru apărarea orașului. Această cetate de pe malul mării este un exemplu de arhitectură defensivă cu zidurile sale înalte și crenelate, turnuri de veghe și curți interioare. Pentru mulți vizitatori, ribat-ul este faimos datorită utilizării sale ca și locație pentru filmări. Întrucât Monastir se află la doar 23 km de Sousse, el este ușor accesibil pentru excursiile de o zi.

4. Sousse

Sousse - un oraș frumos din Tunisia

Fostul fort militar este situat chiar pe coasta mării și este recunoscut pentru plajele sale foarte frumoase, dar și pentru clădire incluse în patrimoniul UNESCO. Orașul, bine conservat, este o mărturie vie a arhitecturii islamice care, ulterior a fost combinată cu cea mediteraneeană. Orașul are o medină care găzduiește Marea Moschee și un ribat.

5. Sahara – Grand Erg Oriental

Desertul Sahara - locuri minunate de vizitat în Tunisia

Orice vizitator ar trebuie să includă în itinerariul său și Deșertul Sahara, un loc unde se poate ajunge doar prin tururi organizate din majoritatea stațiunilor. Grand Erg Oriental formează o mare parte din sudul Tunisiei și este locul unde s-au filmat cândva unele scene din filmele Războiul Stelelor și Pacientul englez. Pentru cei care doresc, se poate petrece o noapte într-un cort tradițional sub cerul înstelat ! Nu ratați Nefta (cele mai frumoase dune de nisip din Tunisia) și Chott el Jerid (un lac sărat). Cel mai apropiat oraș deșertic este Douz, de unde se pot organiza excusrii cu cămila sau drumeții printre dune cu 4X4.

6. Matmata

Casă tradițională Matmata

Acest sat locuit de berberi, a devenit celebru datorită filmului Războiul Stelelor, atunci când una dintre locații (Hotel Sidi Driss) a fost folosită în timpul filmărilor. Acea locuință este și în prezent magnetul care atrage vizitatorii. 

În trecut, pentru a scăpa de căldura extremă, localnicii au săpat în pământ o groapă circulară mare care avea rolul unei curți, iar apoi au săpat camere de locuit în pereții laterali ai curții. Unele dintre case sunt vizitate de turiști, iar cine dorește poate experimenta o noapte într-o astfel de locație.

Matmata Tusnia

Fanii filmului Războiul Stelelor nu ar avea cum să nu recunoască ciudatele locuințe, de care regizorul George Lucas s-a îndrăgostit instantaneu. Acesta este un loc de o frumusețe unică, care găzduiește și construcții în formă de fagure (ghorfas-așezări berbere fortificate).

7. Port El Kanaoui

Port El Kantaoui Tunisia

Deși pare a fi o destinație pentru toate categoriile sociale, ea este recunoscută atât pentru numeroasele hoteluri luxoase pe care le găzduiește cât și pentru sporturile nautice care se practică acolo. …inclusiv snorkelling.

8. Chebika

Chebika - o oază care se află la poalele munților Djebel el Negueb

Chebika se află la poalele munților Djebel el Negueb și este o oază ce pare a fi desprinsă din Rai ! Ea are cascade înspumate, caverne și palmieri de curmal care supraviețuiesc în crăpăturile stâncilor. Acesta este locul în care au fost turnate mai multe scene din celebrele filme Războiul Stelelor IV și Pacientul Englez.

9. Chott el Djerid

Chott el Djerid Tunisa

Chiar dacă vizitezi pentru prima dată acest loc, vei avea impresia că l-ai mai văzut cândva ! Unde ? În cadrul a mai multor scene din capodopera cinematografiei mondiale – Războiul Stelelor !

Chott el Djerid este un loc cu apă sărată, care datorită schimbărilor geologice, își schimbă culoarea în nuanțe de violet, roz și roșu ! Vizitatorilor le place să se plimbe de-a lungul malului apei și să vadă depozitele de sare naturale. O activitate populară pentru vizitatorii Chott el Djerid este să zboare peste lac cu o parapantă pentru a obține o panoramă totală.

10. Nabeul

Nabeul Resort Tunisia

Pentru cei care nu știu, Nabeul a fost prima stațiune turistică care a fost deschisă pe litoralul Tunisiei ! Această așezare întemeiată în sec. V î.H. este renumită ca fiind locul unde sunt create cele mai frumoase mozaicuri, vase pictate și ceramică din întreaga Tunisie !

11. Zona Cap Bon

Cap Bon Tunisia

Această peninsulă aflată în N-E țării a primit denumirea de ,,Grădina Tunisiei”, datorită frumuseților pe care le etalează. Însă, în ultima perioadă această zonă este una frecventată din ce în ce mai des de turiștii care iubesc marea, izvoarele termale, grădinile cu flori, eucalipți și palmieri.

12. Plage de Chaffar, Sfax

Plage de Chaffar (Sfax) - mari atracții turistice din Tunisia

O plimbare prin Sfax vă va permite să vedeți multe locații frumoase, precum Muzeul de Arhitectură sau să vă bucurați de frumuseți naturale (Plage de Chaffar). Aceasta plajă cu nisip alb este zona în care localnicii își aduc familiile pentru a sta la soare.

13. Sidi Bou Said

Plaja de nisip Sidi Bou Said

Cocoțat în vârful unei stânci, acesta este unul dintre locurile cu cele mai frumoase panorame din Tunisia ! Casele tradiționale au fost vopsite la unison în nuanțe albastre care rivalizează cu cele ale mării. Pentru multă vreme, locația a fost o enclavă boemă ce avea doar câteva hoteluri tip boutique. În prezent este o locație frecventată de turiști, fiind plină cu cafenele, restaurante și magazine cu suveniruri. Orașelul este o excelentă bază de plecare pentru a explora ruinele romane de la Cartagina.

14. Tamerza

Tamerza- cele mai bune locuri de vizitat în Tunisia

Cea mai mare oază din zona muntoasă este, de asemenea, un loc pitoresc care vine la pachet cu un oraș vechi abandonat. Situat în munții la nord, locul se află între două cascade și niște chei adânci. Orașul a fost abandonat după inundațiile din 1962 și astăzi este aproape părăsit. Asigurați-vă că traseul include o vizită în apropiere de Mides, unde se află o altă oază cu un canion spectaculos.

15. Kairoun

Kairouan - locuri frumoase de vizitat în Tunisia

Acest important oraș sfânt a fost fondat în 670 și are o bogată moștenire arhitecturală, la loc de cinste aflându-se medina și souq-urile pline de viață. Printre punctele de atracție se numără Marea Moschee din Okba (printre cele mai mari și mai vechi din Tunisia) și Moscheea celor Trei Porți.

16. Lacul Ichkeul

Lacul Ichkeul - o frumoasă atracție turistică în Tunisia

Lacul Ichkeul este o atracție pentru cei pasionați cu observarea păsărilor, deoarece acest lac se mândrește cu zone umede care atrag în fiecare an mii de păsări migratoare, inclusiv celebrul flamingo. Deși construcția barajului a schimbat oarecum lucrurile, rațele, berzele, flamingii și gâștele sunt încă predominante în zonă.

17. Parcul Național Bou-Hedma

Parcul Național Bou-Hedma

Parcul Național Bou-Hedma a fost fondat în 1980, iar astăzi se află pe lista situ-rilor de patrimoniu UNESCO. Pe lângă structurile romane antice, parcul mai găzduiește și diferite specii de gazele, unele fiind pe cale de dispariție (antilopa Addax). Pentru a ajuta vizitatorii să învețe cât mai multe despre parc, recent a fost construit și un muzeu.

19. Tozeur

Arhitectură tradițională în medina Tozeur

Tozeur este un oraș aflat într-o oază deșertică din S-E țării. Deși pentru mulți turiști el este doar o bază pentru alte atracții din Sahara, orașul trebuie privit ca o destinație turistică în sine ! El este înconjurat de vaste grădini de palmieri, iar în interiorul său se regăsește o arhitectură tradițională din cărămidă decorativă.

20. Sufetula

Ruinele Sufetula

Ruinele vechii așezări romane sunt recunoscute pentru clădirea Forumului Roman, precum și pentru un număr mare de clădiri publice din epoca romană (arc de triumf, o baie publică, temple). Orașul fondat de Vespasian, a prosperat datorită cultivării măslinelor pentru consumul roman.

Astăzi, vechea așezare se află la marginea orașului Sbeitla, la circa 107 km de Kairoaun.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!