Qatar (III) – Doha, o gazdă bună pentru Cupa Mondială 2022 ?!
Dacă ajunsesem în Doha și am văzut cele mai celebre studiouri tv din lume – Al Jazeera (chiar și pe dinafară), puteam să fiu pe jumătate mulțumit de drumul făcut până acolo. Qatar, Doha ( II ) – La porțile studioului Al Jazeera Chiar dacă eram plin de transpirație și mi se uscase gâtul din cauza arșiței, în acel moment aveam sentimentul de bucurie al călătorului care și-a atins în cele din urmă ,,ținta” ! Aveam ceva din aura lui Edmund Hillary, cel care cucerise Everestul, deși eu mă aflam doar la nivelul mării ! …e adevărat că ajunsesem și eu cândva la 5.200m ! 🙂 Muntele Curcubeu – muntele pictat de Dumnezeu !
Puteam să-mi doresc ceva mai mult ? Cam da ! 😉 …o sticlă de apă ! 😉 …rece ! 😉 Cum nu știam nicio tehnică de supraviețuire în lipsa apei, am întrebat oamenii din jur dacă vor să salveze viața unui ,,necredincios”, îndrumându-l către o sursă de apă. Însă, ori nu le-a fost pe plac ,,necredinciosul”, ori arșița făcuse prăpăd și închisese cam toate boutiq-urile din preajmă. Cum afară erau în jur de 40 grade, transpirația a început a început să se prelingă în ochi, iar sarea și-a făcut simțită prezența prin usturime. Așa ceva nu simțisem nici la 47 C în Iordania (O zi în deșertul Wadi Rum ! …sau o vizită pe ,,planeta Marte” de pe Pământ)
În timp ce mergeam spre promenadă (Corniche), am auzit un zgomot de apă curgătoare ! Evrika ! Eram pe cale să fiu salvat în mijlocul civilizației ! 😂 Doar că sursa izvorului era la capătul unui furtun destinat să ude gazonul (sau nisipul 😉 dintr-o parcelă aflată în mijlocul autostrăzii ! ;-( Dacă Sisif m-am fi putut privi în acel moment, cu siguranță ar fi zâmbit în colțul gurii : muream de sete în timp ce mă uitam la apă ! 😉 Asta da, tortură ! 😣 Nu degeaba Qatarul are maro probleme cu organizațiile pentru drepturile omului ! 😂
Transpirat de parcă ieșisem dintr-un bazin olimpic cu apă sărată, am ajuns în sfârșit pe malul mării, la Corniche Promenade. Stupoare ! Cât cuprindeam cu ochii, nu vedeam nici măcar un chioșc amărât care să vândă orice fel de lichid ! În timp ce mă răcoream cu briza mării, am auzit un zgomot de clopoțel ! Probabil că neavând altă treabă, Allah mă urmărise toată ziua și văzându-mi suferința, a trimis în calea mea un înger călare pe o bicicletă, care vindea…APĂ RECE ! Am privit mirat spre comerciant și după ce mi-a dat seama că nu e o Fata Morgana, am luat rapid doua sticle fără a întreba care e prețul. …apoi am scos banii din buzunar și l-am lăsat pe ,,înger” să aleagă suma cuvenită. Dar omul, fiind trimisul lui Allah 😉 ,a luat doar atât cât era necesar ! …o sumă derizorie !
Prima sticlă s-a golit instantaneu imediat după ce am dus-o la gură, iar pe a doua am folosit-o pentru a mă putea spăla pe față. …dar și aceasta s-a golit la fel de rapid ca prima ! 🙂 Aș mai fi avut nevoie de încă vreo două sticle, dar ,,îngerul” cu apă (vie) s-a făcut nevăzut, folosindu-și bicicletă pe post de aripi ! …dispăruse la fel cum venise : ca un spirit bun ! 🙂
Revigorat de apa dătătoare de energie am început să casc ochii mari în jur pentru a vedea turnurile construite din petrodolari (+gazul) qatarezilor. Frumoase și colorate ! Nu degeaba rata de schimb între rial și dolarul SUA e stabilită prin decret la un curs fix încă din 2001 ! 😉 Însă, deși frumoase, turnurile din fața mea îmi păreau a fi o copie palidă a turnurilor amețitoare ridicate în Dubai. Acolo te simțeai cu adevărat la înălțime chiar dacă erai la nivelul asfaltului ! Doha Tower (232 m), Tornado Tower ( 195 m), Al Bidda Tower ( 196m) si World Trade CenterDoha(241m) păreau niște pitici frumos colorați pe lângă clădirile din Emirate.
Ciudat mi s-a părut faptul că, deși mă aflam în centrul economico-financiar al capitalei, această zonă era una pustie ! Doar câte un trecător grăbit se perinda prin zonă și dispărea în primul taxi ! … de parcă muezinul din minaret ce cheamă mulțimea la rugăciune, dăduse o alarmă de pestă… porcină (ce să-i faci dacă qatarezii nu consumă porc 🙂 ). Unde erau toți acei oamenii ce lucrează megacompaniile cu sediile în turnurile de lângă mine ? Simțeam că m-am întors din nou la Rio de Janeiro (I) – ,,Brasil, Brasil” !, acolo unde după ora 17 mai întâlneai doar oamenii străzii culcați pe saltele de pe trotuarele din plin centru metropolitan !
Știam că centrul vechi (Souq Waqif) era cel care aduna la ceas de seară o mare parte a populației și turiștii, dar nu mă așteptam să fiu cam singurul pământean ce pășea în cea mai modernă zonă din Doha. 😉 La densitatea de pe stradă nu puteai cere ajutor în caz de nevoie, pentru simplu motiv că nu aveai cui ! 😉
Am ajuns până acolo ca să cumpăr două sticle de apă la un preț pe care nu aveam să-l știu niciodată și să văd niște turnuri ce păreau a fi bântuite de stafii ? 😉 …se părea că da ! Așa că trebuia să fac cale întoarsă spre zona veche.
Cu bus–ul mă lămurisem la venire, așa că am oprit primul taxi, iar după o negociere rapidă m-am ales cu un preț corect. ,,Acesta e hotelul. Știi drumul până acolo ?” îl întreb pe șofer visându-mă deja sub dușul fierbinte. ,,Sigur că știu ! Cunosc Doha ca pe buzunarele mele, deși sunt născut Bangladeshul!”, a venit răspunsul. Pf, ce noroc pe capul meu ! Nimerisem exact șoferul care-mi trebuia ! O minune de om ! În câteva minute a ajuns în cartierul aferent hotelului meu, după care, mașina a început să se învârtă ca un titirez în jurul unor clădiri. ,,Dom Șef, a dispărut cumva hotelul sau ți s-au spart buzunarele? Pentru că dimineață hotelul meu era pe aici !”, îl întreb eu mirat. ,,Nu e nicio problemă. Imediat ajungem la el !”, m-a liniștit el. Apoi, a început să întrebe în stânga și-n dreapta despre locație, și cu toate că i-am arătat pe aplicație zona căutată, mintea omului intrasem într-o beznă totală ! Fruntea lui era plină de borboane, dar fără a avea legătură cu setea! 😉 Amețit de învârtitul repetat, i-am cerut să oprească mașina pentru a pleca pe jos la hotel. Cu ajutorul Maps.me, în doar2 min mă aflam sub dușul cu apă caldă din camera de hotel și mă gândeam la cât de bine își cunoaște propriile buzunare șoferul din Bangladesh. 🙂
După ce am îndepărtat ,,salina” de pe mine, am urmat o parte din tehnica unei cămile și am înmagazinat cât mai multă apă ! 😉 Apoi, am ieșit să vizitez Souq Waqif, locul unde se strâng qatarezii abia după ora 22. Acest este centrul vechi al orașului, plin cu străduțe întortocheate, restaurante, alei unde se vând doar un anumit tip de produs, cu o piață de pasări (papagali de mari dimensiuni),etc.
Cel mai mult m-a impresionat un magazin în care se vindea șofran. Într-un bol imens se aflau câteva kilograme din acest tip condiment, și mă întrebam cât ar rezistat într-o vitrină din România o asemenea comoară (1kg de șofran costa cca. 30.000-40.000 euro-e cel mai scump condiment din lume ).
Față de zona modernă, centrul vechi era o cu totul altă lume ! Străzi și restaurante pline, chiar dacă temperatura era de 35 grade la ora 22 ! Prinsesem eu și 39 C în Iordania(II)- Aqaba sau…două leghe sub mări !, așa că nu mă speriam ! 😉
Am vrut neapărat să văd și Souq Falcons, locul unde se vând șoimi, păsările fără de care viața arabilor în deșert nu ar avea sens, pentru că șoimul este ,,câinele” lor ! ! În interior la distanțe apreciabile între ei erau aranjați mai mulți șoimi, care îți aruncau câte o privire de îți îngheța inima în tine. …bine că erau legați ! :-). Îi priveai, îi examinai (fără ca să-i mângâi 😉 ) și facă îți plăcea vreunul, atunci făceai tranzacția. …sau o fotografie ! 🙂 Tot acolo se vindeau și accesorii pentru păsări, inclusiv GPS-uri în cazul în care îți pierdeai sau îți era furat ,,câinele” !.
La finalul plimbării am luat masa la un restaurant asiatic, iar unde am primit restul într-o cutiuță cu modele tradiționale. L-am băgat în buzunar fără a-l număra, având o încredere deplină în ospătar. …că doar nu m-or înșela tocmai în țara cu cel mai mare PIB/cap de locuitor din Asia. …și rău am făcut ! 😉 În acest lucru aveam să-l constat abia la hotel, când am văzut că din restul primit lipseau cca. 8 dolari !
Și pentru ca dis de dimineață escala urma să se încheie, am solicitat la recepția hotelului Kingsgate Hote, să-mi comande un taxi. Însă, m-am lovit de un refuz sinonim cu nesimțirea, angajații refuzând să-mi ofere orice ajutor de această natură. Singurul ajutor a fost să-mi ofere un transporta doar cu mașina unității la un preț…dublu ! Degeaba am încercat să le explic că este o practică abuzivă, căci cei doi asiatici originari din zona India-Pakistan, au ținut-o pe a lor… Până la urmă nu prea am avut de ales și le–am acceptat oferta.
Singura plăcere în drumul spre aeroportul Hamad a fost trecerea pe lângă Muzeu Național, a cărui arhitectură a fost inspirată după floarea deșertului. O clădire impresionantă ce include în mijlocul său casa în care a locuit Jassem Al Tahni (fratele emirului) timp de 25 ani.
În urma mea rămânea Qatar, o țară micuță, cu prea mulți bani înlăuntrul său, care urma să găzduiască Cupa Mondială la Fotbal. …deși, pentru neavizați, pare greu de înțeles cum au fost câștigate voturile pentru organizare competiției ! 🙂 Însă, și-au dorit-o cu ardoare acest lucru și iată, cum-necum, au pus mâna pe ea ! Doar în câteva minute aveam să survolez stadionul din Lusail, cel ce urma să găzduiască finala CM.
Cupa Mondială, o competiție a suporterilor liberi, însă una care urmează să fie organizată într-o țara în care tăcerea e de aur ! …și berea ținută în frigiderul de acasă, închis cu lacătul ! 😉
