Cambodgia (II) – Angkor și salba de nestemate ascunse în jungla cambodgiană

O nouă zi în Cambodgia ! Sosise în sfârșit momentul în care doream să vizitez cea de-a 8-a minune a lumii, așa cum îmi place să cred că este Angkor, alături de salba de temple ascunse în inima junglei !

Înainte de micul dejun, am plătit la recepție 20 $ pentru a închiria un tuk-tuk, fără de care vizitarea templelor este imposibilă, datorită distanțelor mari de parcurs între ele. După ce am intrat în posesia chitanței ce atesta faptul că un tuk-tuk stătea la dispoziția mea între orele 08,00-20,00, am mâncat liniștit micul dejun. …aveam timp suficient ! 🙂

Ulterior, după micul dejun, înaintea de a mă îmbarca, am întrebat șoferul unui tuk-tuk, parcat la poartă, cât ar costa o zi de închiriere. Răspunsul lui m-a făcut să zâmbesc ! …15 $ ! 🙂 …dar, ce mai contau 5 $ când templul Angkor era gata să mă întâmpine ?! 😉 După o oprire scurtă la casa de bilete, tuk-tuk-ul a demarat cu toate ,,pânzele sus” către temple ! Important era ca vântul să nu-mi ,,fure” biletul și să ajung în postura D-lui Goe ! …căci la Angkor riscam o amendă de până în 300 $ ! 😉

Pe drum am admirat câteva stații de alimentare cu carburant care, deși m-au lăsat cu gura căscat 😉 , am reușit să le fac câte o fotografie, fiind convins că nu voi mai vedea așa ceva niciunde ! Sticlele de 2L-5L pline cu benzină așteptau autovehiculele la ,,făcut” plinul ! 😂

 După ce am ajuns în zona templului, șoferul m-a lăsat într-o parcare ,,mobilată” de alte 200 de tuk-tuk-uri și mi-a spus că la finalul vizitei ne vom reîntâlnim în acel loc. Nimic mai simplu pentru mine, așa că am plecat fără a acorda prea mare importanță modelului desenat pe tuk-tuk-ul meu. …fapt pe care aveam să-l regret la întoarcere când aveam să constat că jumătatea dintre tuk-tuk-uri aveau cam același model ! 😉 Ba, chiar și șoferi asiatici semănau între ei de parcă avuseseră același tată ! 🙂

M-am îndreptat spre templul pe care-l zăream dincolo de șanțul cu apă, am prezentat biletul și apoi mi s-a permis accesul de a trece pe ponton. Ajuns lângă cele două foste biblioteci m-am alăturat zecilor de fotografi ce-și doreau să imortalizeze templu. Din păcate, nu eram la ora răsăritului, atunci când soarele și templul sunt reflectați în luciul apei din cele două lacuri.

Când am ajuns la intrarea în templu, am fost suspus unui nou control. De data aceasta nu la bilete, ci…la mâncarea din traistă. ,,Controlorii” erau o duzină de macaci fără rușine, iar dacă aș fi refuzat să le dau banana pe care o țineam în mână, aș fi fost tâlhărit până să clipesc ! …așa cum a pățit o doamnă care a încercat să se opună jafului și care a rămas în cele din urmă fără banane, dar și fără geantă ! 🙂 …deci, e indicat să cooperezi cu infractorii ! 😉

Scăpat de grijile unor maimuțe infractoare, am intrat în templu și am vizualizat basoreliefurile ce prezentau scenele triumfale ale luptelor dintre cambodgieni și thailandezi. Oare câtă muncă or fi depus meșteri din acele vremuri, având la dispoziție doar niște unelte rudimentare ?!

În mitologia cambodgiană Angkor simbolizează muntele Meru, adică casa zeilor în jurul căruia se învârt soarele și planetele, totuși mi-a fost greu să-mi imaginez că regatul Khmer s-ar fi aflat vreodată în centrul lumii pământene ! 🙂 Am încercat să fac o comparație cu Keops, piramida învechită (doar) de Dumnezeu , însă erau două lucruri total diferite, așa că am lăsat-o baltă. Impresionat de cele văzute, m-am așezat apoi la o coadă pentru a urca în galeriile superioare, a căror scară dăuna grav echilibrului vizitatorilor, datorită înclinației abrupte. Însă, în acel loc m-am înarmat cu răbdare, pentru că angajații templului numărau turiștii care coborau și apoi permiteau urcarea doar a unui număr egal de oameni.

În fine, după circa două ore am reușit să vizitez o mare parte din templu, așa că am plecat spre locul de întâlnire cu șoferul Rose, care dormea relaxat pe bancheta din spate a tuk-tuk-ului. Deși, nu cred că făcuse armata, tânărul șofer s-a trezit brusc, și-a pus casca pe cap și a demarat spre următorul punct de pe listă : Angkor Thom (Marele Oraș). Vechea capitală a țării fusese unul dintre cele mai mari mari orașe de pe glob la vremea sa. Doar că, thailandezii le-au cerut să-l abandoneze, iar khmerii au executat ordinul vecinilor săi mai puternici. Așa că, Marele Oraș, deși era apărat de ziduri de 3 km lungime și 8 m înălțime, a fost abandonat !

Din viteza tuk-tuk-lui am văzut cele două șiruri de statui ce reprezentau pe devas (zeii buni) și asuras (demonii) și apoi ne-am îndreptat spre templul care avea să mă impresioneze cel mai mult – Bayon. Pe drum, Rose mi-a povestit că francezii îi dăduseră numele de Banyan (arborele sub care Buddha a atins iluminarea), doar că localnicii l-au transformat în…Bayon. 🙂

 Acolo aveam să văd basoreliefuri ce afișau aspecte cotidiene, scene din mitologia hindusă, precum și legenda regelui Lepper, cel care s-a bătut cu un șarpe de la care a luat lepră. Galeria superioară a fost cea care m-a făcut să mă îndrăgostesc pur și simplu de acest loc ! Celebrele turnuri de fațadă au sculptate pe ele cele mai zâmbitoare fețe de pe planetă ! …pe lângă ele, Monalisa ar părea că se pregătește să plângă ! 😉

Apoi am pornit pe jos spre Templu Baphuon, a cărui poveste este una aparte. Deoarece se afla într-o stare avansată de degradare, templul a fost descompus în 300.000 de bucăți care au fost numerotate și mutate într-un alt loc cu scopul de a-l restaura. Doar că  izbucnirea războiului civil a dus la pierderea schițelor, iar începând cu 1996, francezii au pornit la reconstrucția celui mai mare puzzle 3 D din lume ! După 16 ani de muncă s-a reușit restaurarea completă a templului, la inaugurarea căruia au participat regele Cambodgiei și premierul Franței.

Pe niște scări abrupte am urcat spre vârf, de unde am privit peste jungla cambodgiană și am căutat din priviri cărarea ce urma să-mi scurteze drumul către  Terasa Elefanților. Apoi, am coborât și am luat cărarea la pas fiind urmărit din copaci de un clan de maimuțe. Cum nu mai aveam nimic de mâncare prin trasită, m-au abandonat rapid… 🙂 …mai avusesem eu de-a face cu maimuțe de rangul lor, așa că nu am tras nicio sperietură Panama (III) – O călătorie pe Canalul Panama în căutare de capucini ! Însă, pe drum am întâlnit Templul Phimeanakas, cel care are o legendă interesantă ! Ea spune că regele trebuia să petreacă timp de o oră în acel loc, în fiecare noapte, cu o anume femeie, care era de fapt era șarpele Naga (protectoarea naturii). Dacă o singură seară ar fi lipsit de la întâlnire, un dezastru s-ar fi abătut asupra țării. Cât despre ce s-a ales din Cambdogia în epoca lui Pol Pot, am povestit în Cambodgia (I) – O altfel de țară ! …cu altfel de oameni ! …semn că într-una din seri, regele a absentat nemotivat ! 😉

După o așa legendă mi-am continuat drumul tot prin pădure până la Terasa Elefanților (lungă de 350m), fără a mai avea escortă prin copaci. 😉 ,,De ce e atât de lungă această terasă ?”, am întrebat curios. ,,Nu prea știu sigur”, a răspuns șoferul meu. Așa că m-a lămurit google : terasa formată din elefanți sculptați era locul de unde regele privea armata atunci când aceasta defila victorioasă. Lângă ea se află Terasa regelui Lepper, cu numeroase basoreliefuri, fiind locul în care a fost incinerat regele pe care șarpele îl îmbolnăvise de lepră. … semn că niciun șarpe nu s-a liniștit de la Adam și Eva încoace ! 🙂

Și uite așa, printre temple, terase și copaci ce aveau maimuțe în loc de fructe, s-au mai scurs câteva ore, ceea ce l-a făcut pe Rose să treacă la a doua repriza de somn și de vise. L-am trezit fără să-l sperii și drept răsplată mi-a dat o sticlă de apă rece ! …apoi, casca pe cap și la drum. 🙂

Următoarea oprire avea să fie și ultima, pentru că nisipul din clepsidră se cam scursese. Am ales un ultim templu, unul în care natura a dovedit încă o data că este mai puternică și mai trainică decât omul-Templu Ta Prohm. Locuit cândva 12.000 persoane, el a abandonat timp de 5 secole și redescoperit în sec. XX, atunci când copacii deveniseră deja regi neîncoronați peste templu ! 🙂 Aceștia crescuseră efectiv din și peste ruine, având rădăcinile mai înalte decât gardul de piatră ce înconjoară templul sau au devenit un accesoriu crescut pe acoperișul clădirilor. Arheologii indienii au restaurat templul, dar fără a se atinge de copacii, deoarece acestea sunt printre puținele imagini de acest fel din lume. …dacă nu chiar unicate !

Supărat pentru că nu reușisem să văd tot ceea îmi propusesem și i-am cerut lui Rose să mergem la un restaurant unde se servește pește amok, unul din cele mai populare feluri de mâncare din Cambodgia. E adevărat că în oricare restaurant am fi mers, nu aș fi putut vedea templele, așa cum o făcusem în Giza (III) – Sfinxul și Piramidele fac show ! …de lumini, dar important era să aibă mâncare ! 😉 Revigorat total după partidele de somn, Rose m-a dus la un restaurant în care el a refuzat să intre, spunându-mi politicos că mă va aștepta în tuk-tuk. …degeaba i-am zis că este invitatul meu ! …parcă era frate cu băiatul de la hotel. 🙂 Cambodgia (I) – O altfel de țară ! …cu altfel de oameni !

După ce am terminat de mâncat, am cerut o bere Angkor rece, nedesfăcută, pe care i-am oferit-o lui Rose ca să o bea seara, când va ajunge acasă. Însă, a trebuit să insist chiar și pentru acest lucru ! În mintea lui, el nu-și făcuse decât datoria și nu înțelegea de ce trebuie să i se oferă ceva suplimentar. Păi, dacă ar fi fost în locul lui un șofer din zona Carpaților sau din Petra – o minunea scoasă din piatră seacă, altfel ar fi stat lucrurile ! 🙂

Înainte de despărțire l-am întrebat pe Rose dacă ar putea ca în ziua următoare să mă ducă la cca. 50 km depărtare pentru a vizita un sat lacustru, iar el și-a dat imediat acordul, întrebându-mă dacă e ok tariful de 20 dolari/zi. Hm ! Era clar că ar mai fi scăzut ceva din preț după cum sunase întrebarea, însă i-am zis că e ok. Căci pentru 100 km dus-întors și de stat pe drumuri o zi întreagă, ce negociere aș mai fi putut face ?! …doar pentru a mări prețul ! 😉

Odată ajuns în Siem Reap, nu m-am lăsat pradă oboselii, ci gusturilor culinare. Așa că am plecat direct spre Night Market în căutarea insectelor perpelite pe grătar. …iar de acea dată am avut noroc. Am întâlnit vânzători ambulanți, care cereau 1$ pentru o porție de insecte, scorpioni, etc. și 50 cenți dacă doreai să le fotografiezi insectele. Asta, da economie de piață! 🙂

Greierii, lăcustele și alte gângănii aveau și ele demnitate lor de insecte prăjite ! 😉 Ele acceptau să fie mâncate, dar nu și fotografiate pe gratis ! 🙂 …mai ales că prețul lor valora cât salariul mediu/zi al unui cambodgian !

Fără mare greutate am găsit tarabele cu insecte, care erau vecine cu saloanele de masaj, în care, câteva fete te invitau pe fotoliile d la parter sau în niște camere de la etaj ! Ele îți explicau că masajul de la etaj era ceva mai ,,complex” și includea ,,tehnici speciale”, care, deși umflau prețul, te făceau să pleci mai bine dispus ! 😉 Deși am fost abordat încă de la colțul străzii, am preferat să spun pas, căci eu urma să mă bine dispun cu câteva insecte ! 🙂

Așa că am gustat pe post de aperitiv un șarpe eviscerat, încolăcit pe un băț, pe care nu l-am putut termina (deși avea un gust ușor dulceag) pentru că avea oase asemenea unui caras. Așa că am trecut la un alt băț ! Unul ce conținea doar trei viermi și doi gândaci (tot 1$), care, deși nu aveau oase, m-au făcut să regret oasele șarpelui. 😉 …sau un porcușor de Guineea din Cusco ( I ) – În casa incașilor 🙂

Însă, dacă tot eram la un ,,festin culinar”, am trecut și pe la alte insecte. …iar acolo am dat lovitura! 😉 Într-o pungă mi-au fost puse tot felul de gângănii care avusese ghinionul să iasă din pământ exact când nu a trebuit și uite așa au ajuns gata prăjite în punga mea ! 🙂 Peste ele fuseseră aruncate mai multe condimente, iar de data aceasta gustul crocant a fost pe placul meu ! Insectele au fost gustoase ! …deși în cerul gurii mele nu puteam deosebi o lăcustă de un greiere ! 😉 Din acest motiv am considerat că cel mai bun ,,condiment” în acea situație era o bere ! 😉 Rezultatul a fost unul excelent, dar cu o singură remarcă, și anume aceea că din când în când îmi mai rămânea câte un picioruș de lăcustă (sau greier ?!) printre dinți. 😉

Mulțumit că pusesem gura pe insectele ghinioniste, am plecat pe jos către hotel, sițuranța nefiind o problemă în zona centrală. Pe drum mă gândeam ce ar fi fost Cambodgia fără Angkor ? El este unicul templu din lume așezat pe drapelul unei țări și nu puteam înțelege cum de nu a avut loc pe lista celor 7 minuni contemporane ! ….alături de canalul Panama, bineînțeles ! 🙂 Panama (II) – Un vas de croazieră trece prin Ecluzele Canalului Panama Dacă specialiștii cred că greutatea templelor cambodgiene o depășește cu mult pe cea a celor egiptene, atunci de ce or fi fost omise de pe listă ? 🤔 Însă, un lucru îmi era clar : lista celor 7 minuni era una mult prea mică ! 🙂

În timpul nopții aveam să visez la tot ce văzusem în Templul Angkor, cât și la templele pe care le ratasem din jungla cambodgiană. …dar mai ales la ceea ce aveam să văd în ziua următoare, cum anume trăiesc cambodgienii în case lor construite deasupra apelor ! …dar visul avea să fie depășit de realitatea doar peste câteva ore !