Cambodgia (III) – O zi printre oamenii care trăiesc în lumea apelor !

 Deși stabilisem cu o seară înainte ca plecarea spre satul lacustru să fie la ora 9, am fost surprins să-l văd pe șofer patrulând în papuci prin fața hotelului pe la ora 07,30 ! ,,Ce faci aici, Rose?”, l-am întrebat curios. ,,Vă aștept !”, a venit răspunsul lui. ,,Păi, mai este destul timp până la ora 9 !”, i-am zis. ,,Da, dar eu am venit un pic mai repede !”, mi-a răspuns el.

Bietul băiat, venise cu mult mai devreme de teamă ca nu cumva să fiu ,,deturnat” de un alt posesor de tuk-tuk. 🙂 Deși i-am zis că poate face ce dorește până la ace ora stabilită, el a rămas ca un câine credincios în fața porții ! În atare condiții, mâncarea mi-a mers din nou cu noduri în gât ! …doar că de data acesta nu mai era cina, ci micul dejun. Cambodgia (II) – Angkor și salba de nestemate ascunse în jungla cambodgiană

,,Rose, poți opri la Piață Leu”, l-am întrebat eu după ce m-am urcat în tuk-tuk, fiind dornic să văd cea mai autentică piață din Siem Reap. ,,Sigur că da” a venit răspunsul, iar Rose a condus în cel mai clasic stil cambodgian ! … adică pe sens invers până în fața pieței respective. 🙂

 Preț de câteva minute cât am colindat-o, am văzut în interiorul ei măcelării, în care vânzătorii stăteau turcește pe tarabe și vindeau orice parte dintr-un animal ce fusese cândva viu. Nu departe de acele locuri în care aerul avea un miros neplăcut, se vindeau cârnați și mâncarea caldă ce erau servite pe loc. Din meniul bogat nu lipseau nici insectele sau melcii, dar mai nimeni nu se îngrămădea să le cumpere. Așa ceva nu văzusem nici măcar în piața din Cusco (II )-Templul Saqsaywaman.

Tot mergând prin interior am văzut mai multe vitrine care străluceau de curățenie și în care erau expuse pachete mari de …bani cambodgieni ! Adică, ce anume se vindea acolo ?! …bani ?! 😉 M-am uitat, m-am mirat, apoi am pozat banii și am plecat. …îi duceam dorul pieții de pește din PANAMA (I)–o țară construită în jurul canalului !

I-am arătat lui Rose pozele, iar el a început să râdă și mi-a zis că era vorba de exchange, deși nu era afișat niciun curs de schimb. Însă, eu tot nu am înțeles de ce ar schimba cineva banii într-o piață în care se vând greieri crocanți ? 😉 …mai ales că în Cambodgia dolarul USA și moneda locala erau folosite împreună ! 🤔

Fără a-mi da alt răspuns, Rose și-a pus casca alba și a pornit la drum, trecând prin câteva localități exact la ora când elevii își terminau cursurile școlare. Acest lucru l-a făcut să folosească în mod excesiv claxonul, pentru că elevii circulau cu bicicletele la fel ca și mașinile din Siem Reap ! …adică haotic ! 😆 Ba, chiar mai mult, capacitatea unor biciclete fusese mărită până la patru locuri ! …e adevărat că erau neomologate ! 😉 …fiecare elev stătea cam pe unde apuca ! 🙂 …totuși nu sunt convins că cifra de 4 locuri e adevăratul record local ! 😉 O circulație cum mai văzusem doar în Cairo (VI) -Un oraș frumos, dacă știi să-l privești , doar că acolo avusesem parte și de un mic accident ! 🙂

Pe marginea drumului erau înșirați ca mărgelele mai mulți comercianți ce vindeau pește, pui făcuți la jar și orez copt în bambus. Citisem despre așa ceva pe net și mi-aș dorit să gust și eu câteva din bunătățile ce emanau un miros…delicios ! 😉 Însă, am lăsat experiența pentru drumul de întoarcere. 😉

După o oră de mers, casele construite cu amprenta pe pământ au început să fie din ce în ce mai rare și au fost înlocuite de cele înălțate pe piloni de 3-4 metri, deși nu era nici pic de apă în jur. După doar câțiva km, casele ,,pământene” au dispărut de tot, iar pilonii noilor locuințe erau de 6-7 metri. Deja în spatele caselor se zărea apa !

 Și uite așa, după oră de călătorie rurală în Cambodgia, am ajuns în satul Kampong Khleang! Cum sezonul umed era abia la început, ploile ce urmau să cadă, aveau să urce în scurt timp nivelul apei până spre partea superioară a pilonilor. Acolo, la fiecare poartă era câte o barcă, mașinile fiind niște ,,piese” rare. Locuitorii satului trăiau exclusiv din ceea le oferă lacul Tonle Sap, adică din 400.000 tone de pește/an, (16% din PIB).  El este legat printr-un râu cu același nume de capitala țării și de Mekong. În perioada musonului, râul Mekongul se umflă atât de mult, încât cursul lui Tonle Sap este inversat, iar satele din jur sunt inundate. Acesta este motivul pentru care toate casele din zona lacului meu erau urcate pe picioroange.

La intrarea în sat am dat peste punctul de control de unde se cumpăra biletul pentru excursia cu barca pe canal și pe lacul Tonle Sap. Doi angajați, care-și uitaseră zâmbetul acasă, au discutat cu Rose, ce părea a fi șeful delegației, 😉 și au clarificat rapid problemele, iar eu am plătit biletul ce avea să mă ducă peste ape. Ce bine era că aveam lângă mine un vorbitor de limbă Khmera ! Și ce bine mi-ar fi prins un Rose în excursia de la Machu Picchu – Orașul pierdut ! 😉 Rose mi-a spus că banii strânși din vânzarea biletelor, vor merge la comunitatea locală, iar 45% dintre ei vor fi dați școlii ! Inițial, dorisem să fac această excursie prin agenția comunității care asigura și transportul, însă proiectul a picat din lipsă de turiști.

Cu biletele respective am mers la debarcader și cum eram singurele persoane din barcă, aceasta a plecat imediat fără a mai aștepta și alți clienți. Rose, care avea 24 ani, a mărturisit că era prima dată când făcea o astfel de călătorie și era la fel de uimit ca și mine. Barca a plecat pe canal de-a lungul caselor cocoțate pe picioroange, care parcă așteptau nepăsătoare creșterea apei. …doar an de an ele o priveau de la înălțime, nu ?! 😉 Pe apă era un dute-vino de bărci ,,dotate” cu plase de pescuit și pește, dar și cu motoare gălăgioase ce aveau elicea atașate la capătul unor tije lungi de 3-4 metri.

O priveliște ca aceasta nu o văzusem nici măcar în filme ! Cândva, văzusem lumea dincolo de nori de la 5.200 m altitudine (Muntele Curcubeu – muntele pictat de Dumnezeu), însă acum mă aflam sub nivelul unor case erau construite pe malul apelor !

După 2-3 km a urmat satul vietnamez, care era compus doar din…pontoane ! Dacă în satul cambodgian mi s-a părut că sărăcia era la ea acasă, în satul vietnamez am ajuns la concluzia că acolo era locul ei de naștere ! Copii de 3-4 ani, ce nu aveau o haină pe ei, erau singuri în bărci și mânuiau vâslele fără greșeală ! Să fi fost oare acela ,,parcul” lor de joacă ?! …un câine, cu o creangă înfrunzită în gură, își făcea și el de treabă prin apă fără să știe exact încotro se îndrepta.

Un post de poliție cu o vopsea ceva mai nouă decât a casele-ponton din jur, era dotat cu un turn de de10m, pentru ca polițistul să poată vedea până pe lac. Rudimentar dar eficient ! …acum depinde și de câte kg avea polițistul sau de câte ori pe zi trebuia să urce în turn. 🙂

Excursia a continuat cu o ieșire pe lac, pe a cărui suprafață se vedeau din loc în loc plasele ce le aduceau peștele (pâinea) de zi cu zi tuturor locuitorilor. Pescuitul excesiv nu era cea mai bună soluție pentru locuitori satelor din jur. …ci unica ! 😥

La întoarcere l-am rugat pe Rose, să pună o vorbă bună la conducătorul bărci, pentru a face un popas la școala pe care o văzusem în satul vietnamez. ,,No problem !”mi-a răspuns el. 

Am intrat în școala-ponton formată dintr-o singură încăpere, în care se afla doar un un tânăr slăbuț, cu o cămașă albă curată. Era învățătorul ! Prin intermediul lui, Rose a început să-mi explice că în Cambodgia rurală există doar învățământul primar, iar profesorii au cel mult studii medii. Pentru că sunt prost plătiți, părinții elevilor trebuie să contribuie zilnic să suplinească veniturile dascălilor cu 0,02-0,05 $. …pregătire în particular ? ….un concept abstract pentru cambodgieni ! …și când mă gândesc mulți dintre elevii români refuză și strâmbă din nas atunci când primesc ,,laptele și cornul” !

Deasupra tablei trona fotografia regelui, iar pereții erau împânziți cu afișe (tabla înmulțirii, harta țării), iar pe catedră staționa o bară de fier beton striat, a cărui utilitate o puteam doar bănui ! … dar cu siguranță, acela nu era un arătător. 😉

Între timp au apărut și șase elevi, care nu aveau nicio urmă de zâmbet pe față și toți erau desculți. Păreau a fi niște copii extrem de necăjiți ! Rose a funcționat în continuare pe post de translate offline și în cele din urmă am reușit să interacționam. Arătându-le harta țării lor, le-am cerut să-mi indice locul unde se află satul lor. …nu a știut niciunul dintre ei ! 🙁 …uneori anumite lucruri care te lasă fără cuvinte ! 

Elevi din fața mea nu știau cum arată lumea de dincolo de lacul lor ! Nu am văzut niciunde copii mai necăjiți decât aceștia, cei pe care-i văzusem în JAKARTA (I)-O minunea cu voce de aur în Indonezia ! fiind net superiori ! Universul acelor copii era atât de mic, iar șansele de a trece dincolo de el erau aproape nule ! La plecare, cu o bucurie amară am dăruit fiecăruia dintre ei câte 1 $, adică venitul părinților lor pe o zi. Pentru mine nu însemna mare pe lucru, dar pentru ei însemna o masă pentru întreaga familia. După cele văzute, m-am întors în satul cambodgian cu sufletul oarecum răvășit…

După ce am coborât din barcă, m-am dus direct la o altă școală aflată în curtea unui templu, unde erau două săli cu 15-20 elevi fiecare, toți îmbrăcați în cămăși albe și papuci de plastic în picioare . …inclusiv profesorul, care îi avea pe jumătate scoși de sub catedră. La tablă, un băiat de 10 ani, se tot încurca la un exercițiu de matematică, fiind ușor timorat de faptul că eu filmam prin ușa deschisă (cu acceptul profesorului) în timp ce colegii săi făceau haz în bănci. Până la urmă a găsit soluția corectă cu ajutorul unei colege din prima bancă, căreia cu siguranță i-a rămas dator cu primul pește pe care îl va prinde în vacanță. 🙂

Încercând să fac o comparație între cele două școli abia văzute, îmi venea să le plâng elevilor care primeau educația pe școala-ponton. Ce șanse vor putea avea ei în viață în comparație cu colegiilor lor de pe școala ,,pământeană” ? Niciuna !!!

 Plimbându-mă pe jos printre casele pe picioroange, l-am rugat pe Rose să mă ajute să pot intra în una din ele. Ardeam de curiozitate ! 🙂 Dacă erau atât de ciudate pe dinafară, oarecum erau pe dinăuntru ? Însă, cu Rose, orice era simplu ! 😉 A discutat cu o femeie care stătea pe un fel de prispă și apoi  mi-a zis să urcăm, după ce ne-am descălțat. Ajuns în casă, mi-am dat seama că sunt un om cu imaginație …limitată ! 🙂 Casa era practic o cameră lungă cu hamace în loc de paturi, fără tv sau frigider, având doar cu niște unelte de capturat peștii.

În partea din spate, niște panouri încropeau o cameră, despre care am aflat care era locul de somn al tinerilor căsătoriți. În aceea casă locuiau 4 generații ! În partea din spate era bucătăria, loc în care oalele erau așezate direct pe pardoseală, iar printre ele, deși nu cred că făcea parte din ingrediente, era și o șopârlă, care a stat cuminte să o fotografiez. 🙂 …probabil că a înțeles era pe cale să devină vedetă ! 😉

La plecare, am vrut să-i ofer gazdei niște bănuți pentru că ne-a permis vizita și fotografiile făcute, însă m-a refuzat cu amabilitate. Dacă aș fi fost în România, cu siguranță că exista o taxă de intrare, combinată cu evaziunea fiscală. Însă , am profitat de faptul că o tânăra avea un copil în brațe și i-am lăsat 2-3 dolari. Acei bani nu însemnau mare lucru pentru mine, pe când pentru ei…

După ce am acumulat și o experiență din interiorul acestor case, ne-am așternut la drum. Foamea și-a făcut loc în burțile noastre și i-am zis lui Rose să oprească pe drum acolo unde îi vom întâlni pe vânzătorii de  pește și pui la grătar. Rose mi-a făcut semn că nu e chiar ok acea mâncare și a intrat în pădure, unde se afla un restaurant confecționat din frunze de palmier, cu o terasă cu hamace pe care erau așezate mesele. Însă, după atâta legănat pe apă, am ales o masă cu scaune statornice. Rose a acceptat de data asta să stea la masă cu rol de invitat, însă și-a ales cel mai ieftin produs din meniu. …din nou am rămas fără replică la bunul simț afișat de acest popor.

După ce am ajuns în Siem Reap, am făcut o ultimă vizită în Night Market, urmând să savurez pentru ultima dată parfumul unei nopții cambodgiene !

M-am plimbat pe străzi și am admirat deopotrivă vânzătorii și cumpărătorii, dar mai cu seamă câțiva bucătari ce făceau un spectacol demn orice show tv din lume ! Preparau bucatele în timp ce se jucau, la propriu, cu focul, făcându-i pe meseni să rămână cu gura căscată în timp ce priveam show-ul, iar mâncarea le cădea din furculiță ! 🙂 Nu am putut rezista tentației și am comandat o porție, doar pentru a avea ocazia să pot filma numărul de senzație !

Apoi, m-am îndreptat spre hotel, după o zi în care văzusem Cambodgia fără să fie câtuși de puțin cosmetizată, și fusesem impresionat de două lucruri : modestie și bun simț ! A doua zi urma să părăsesc o țară cu oameni minunați !

Dis de dimineață, spre surprinderea mea, Rose mă aștepta la poartă ! Odată ajunși la aeroport, mi-a spus că nu mă costă nimic pentru transport și că a făcut acel gest din prietenie ! Atunci, în aceeași calitate, i-am dat și eu o sumă de bani pentru a-i cumpăra un cadou fetiței sale, care împlinea anii exact în acea zi ! Apoi, ne-am strâns mâinile, ne-am privit în ochi și ne-am despărțit ca prieteni !

 În scurt timp, avionul s-a ridicat de pe sol și am simțit un gust dulce-amărui. Plecam dintr-o țară cu case în care se doarme în hamac, în care oamenii câștigă un dolar pe zi, o țară în care s-a strâns multă suferință. …dar o țară cu oameni modești și buni la suflet, așa cum nu am mai văzut niciunde !

Mi-aș dori ca într-o zi bună zi să mă întorc în această țară și să văd că unele lucruri s-au schimbat ! În orice locație sunt lucruri interesante de văzut ! Totul ține de ochii și mintea celui care le vede !

….după terminarea acelei vacanței am păstrat în continuare legătura cu Rose ! 🙂