Italia (II)- înșelăciuni în care sunt atrași turiștii
1.Escrocheria cu pietre false
Cum funcționează : în zona Vezuviului există diverse magazine în care sunt vândute atât pietre de obsidian cât și alte minerale. Unii dintre vânzători sunt gata să bage mâna în focul vulcanului și să jure că obsidianul provine din lava demult stinsă a Vezuviului. Însă, din păcate, cea mai mare parte a produselor sunt niște falsuri !
Locuri în care trebuie să ai grijă: Napoli, Vezuviu
Ce sa faci : cumpăra doar din magazine specializate.
2.Înșelătorie cu tăiatul anvelopelor
Cum funcționează : în timp ce mașina ta e parcată, un escroc îți va tăia un cauciuc, iar ulterior te va sesiza cu privire la anvelopa spartă. După ce ai tras pe dreapta, el îți va distrage atenția, în timp ce un complice de-al său îți va fura obiecte de valoare din mașină. Dacă nu va găsi nimic de furat, atunci te va conduce la o vulcanizare din apropiere, unde vei plăti o sumă exagerată pentru remedierea anvelopei.
Locuri în care ar trebui să ai grijă : autostrada dintre Napoli și Salerno și, de asemenea, la Milano
Ce sa faci:
- Păstrează ușile încuiate, ferestrele ridicate și evitată expunerea obiectelor de valoare în mașină.
- Oprește la o distanță apreciabilă față de cel care ți-a indicat pana.
3.Escrocheria cu accidentul de mașină
Cum funcționează: un escroc care dorește să-și renoveze mașina, te va ,,simți” ca victimă sigură și te va urmări în trafic până când vei comite o imprudență care să-i creeze o pagubă mașinii lui. Bineînțeles, că el va juca un rol activ în producerea accidentului, dar tu vei fi cel care va fi găsit vinovat și vei îi plăti într-un fel sau altul despăgubirea.
Locuri în care trebuie ai grijă : Napoli, Pisa
Ce sa faci : asigură-te că ai o cameră funcțională în mașină, iar dacă ești vinovat ,,plătești” doar cu asigurarea !
4.Moduri în care poți fi furat
Cum funcționează:
- Pe stradă : în timp ce un escroc îți distrage atenția, un altul îți smulge obiectul de valoare și fuge.
- Biciclete / mopede : motociclistul îți smulge geanta pe care o ții pe umărul dinspre stradă.
- Bar, restaurant : furt de genți /obiecte lăsate nesupravegheate pe scaun/masă.
- Mașină : spargerea mașinilor parcate (Pisa; Catania).
- Tren/Bus spre aeroport : furatul bagajelor pe timp de noapte sau din cala bus-ului.
- Bancomat : cineva te anunță că ai scăpat ceva pe jos, iar un complice îți fură banii ieșiți din bancomat.
Locuri în care trebuie să ai grijă : oriunde (Treptele Spaniole, Fântâna Trevi, Termini din Roma, Milano Centrale din Milano,etc.)
Ce sa faci :
- nu lăsa obiectele de valoare nesupravegheate.
- folosește genți antifurt
- fă-ți o asigurare de călătorie care să acopere furtul.
5.Escrocheria cu găinaț de pasăre
Cum funcționează : în timp ce plimbi pe străzile pline de istorie, un individ va varsă pe haina ta, un lichid alb care seamănă cu găinaț de pasăre. …după care îți va arăta ce nenorocire s-a abătut asupra ta ! 🙂 Apoi, ca din pământ, vor apărea niște complici de-ai săi care, te vor ajuta să-ți curețe pata de pe haină. …și totodată te vor curăța și de valorile pe care le ai prin buzunarele ! 🙂
Locuri în care trebuie să ai grijă : Roma, Florenţa, Milano, Napoli, Veneția
Ce sa faci : nu lăsa pe nimeni să te ,,ajute” în acest mod, ci curăță singur haina ta.
Numere de urgență în Italia
- Număr de urgență : 112
- Poliție: 113
- Pompieri : 115
- Ambulanță: 118
https://turisminternational.com/2021/03/19/italia-5-escrocherii-in-care-pot-fi-atrasi-turistii-i/
https://turisminternational.com/2021/06/29/egipt-iv-inselaciuni-in-care-sunt-atrasi-turistii/
https://turisminternational.com/2021/08/31/turcia-iii-inselaciuni-in-care-pot-fi-atrasi-turistii/